Page 12 - 1913-48
P. 12
Pag. 708. C O S I N Z E A N A Nr. 48.
In dreptul porţii, Doamna Rachi tresare, se ridică, — într’adevăr, nu te ’nţeleg, îi declarai eu. Am
despletindu-şi trupul uriaş, cu pumnii pe de-asupra închiriat acum un an acest pian dela dta, cu preţul
lui lanoş: de cincisprezece franci pe lună, pe cari ţi i-am plătit
„Te sparg de mă mai scuturi aşa! Se clătesc mă punctual. Respectul pe care l’am avut întotdeauna
runtaiele în mine, mă!“ Ajunsă în ogradă, priveşte pentru proprietatea altuia, m’a făcut să-l îngrijesc cât
spre uşa de sticlă: am putut mai bine: niciodată o altă mână decât a
„Popo, mă...“ mea, nu i-a poleit metalul şi nu i-a uns lemnul cu
Din umbra de mătasă a odăii pornesc frecări lac japonez. L'am îngrijit mai bine decât dacă ar fi
uşoare de ciubote... fost al meu. Şi acum, ce e cu dta? De unde furia
Părintele ştie, că i-a adus un pachet proaspăt asta? Pentru ce vrei să mă lipseşti de o mobilă pentru
de tabac. îşi potriveşte ţevea; îşi umple pipa bine, care îţi plătesc chirie, pe care o întreţin în stare bună,
privind în pământ şi iar se face nevăzut... şi care mă distrează în momentele mele de singu
rătate?“
îmi răspunse:
„Nu trebuia să te muţi din fosta dtale locuinţă,
pântec. fără o autorizaţie expresă din parte-mi, căci nu în
chiriez nici un piano, fără ca portarul clienţilor mei
Oaspeţi nechemaţi sosiră să-şi pună şi el iscălitura în josul actului de loca-
La poriita-mi încuiată.
Să deschid? — Au să mă vadă ţiune. Aceasta e pentru mine o garanţie indispensabilă.
Iar cu fata nlăcrimată, Or, dta ai schimbat un domiciliu pentru un altul. în
acest moment, eu sunt în mânile dtale, ai putea să
Şi-or vorbi prin sat de mine spui acum că pianul meu este al dtale, şi să-l păstrezi.
Câte n stele, câte n lună, La urma urmei eu nu te cunosc pe dta. Ştiu eu dacă
Iară fetele bătrâne eşti cinstit ori nu? Cine-mi dovedeşte că îţi plăteşti
Vor zvoni că sunt nebună...
datoriile altfel, decât în mod silit? Cine-mi spune că
nu ai poliţe neachitate pe piaţă şi că mâne nu ţi se
Ce să fac? — Deschid; tot una,
Ce s ascund când ei ştiu bine, va pune secvestru pe mobile... din cari pianul meu
Că durerea mă robise face şi el parte?.. Şi acum, te rog să-mi înapoiezi
De când te-am pierdut pe tine!... pianul, căci dacă nu, trimit să-i cheme pe agenţi şi
LIVIA REBREANU depun o plângere de abuz de încredere în mânile pro
curorului Republicei“.
Tot vorbindu-mi astfel, negustorul de pianuri
mă fulgeră cu privirile sale, nişte priviri negre, în
cărcate de ură. Cât mi-ar fi plăcut să-i sparg capul!
P I A N U L Numai că, iacă, sunt un om liniştit, iubesc intimitatea
locuinţei şi-mi place să-mi farmec singurătatea lun
GEORGES COURTELINE
gilor şi posomorâtelor seri de iarnă, cântând diferite
Mă mutasem în rue de Donai şi şedeam de arii la pian. Perspectiva de a rămânea fără el mă
vreo opt zile în noua mea locuinţă, când negustorul tulbură, aşa că înghiţii şuvoiul de ură, care mi se
care-mi închiriase pianul, intră într’o bună dimineaţă urcă în gâtlej.
la mine, însoţit de doi hamali în flanele albastre văr „Câte vorbe zadarnice, făcui eu. De altfel, dacă
gate cu alb, din cari eşeau nişte bicepsi năpraznici cuvântul îţi pare o garanţie insuficientă, voi trimite
ce se umflau ca nişte frânghii. servitoarea să-l roage pe portar să pună iscălitura sa
Omul nu rosti decât un cuvânt: în josul actului de închiriare al...“
„Pianul meu ?...“ Aş! Nici nu mă lăsă să sfârşesc.
După care, zărind instrumentul, care strălucea „Inutil!, urlă intrelocutorul meu. îmi bat joc de
într’un colţ de odaie: portarul dtale. Vreau pianul meu şi atâta tot. Ei, voi
„Sosesc la timp!, suspină el cu uşurare, şter- de colo, ridicaţi-1 cu băgare de seamă! Unul din voi
gându-şi fruntea plină de sudoare. Ei, voi de colo, să-l tragă spre dânsul!“
puneţi mâna pe pian şi scoateţi-1 de aici!“ Eră în acelaş timp cel mai feroce dar şi cel
Eram aiurit. mai perspicace dintre oameni; aşa că, cetind în ochii
întrebai: mei tainica mea nelinişte, nu şovăi nici un moment
„Dar ce te-a găsit?“ de a-şi sacrifică rapacitatea plăcerei de a mă năcăji,
Dar cum rămânea surd la întrebarea mea, ur lipsindu-mă de o distracţiune la care gâceâ că ţineam
mând să-i încurajeze pe hamali, cărora le strigă: „Sus foarte mult. Ce mizerabil! — însfârşit, cedă... nu fără
cu el băieţi! Aşa!... Luaţi frânghia asta şi legaţi-1. a pretinde din parte-mi opt franci pe lună mai mult
