Page 14 - 1913-48

Pag. 710. C O S I N Z E A N À Nr. 48.

dând dragostei mele faţă de alegorie, pe care am pri­ cesta; impresia, care o aveam atunci, când mă aflam
mit-o în copilărie delà Greci. în prag, dovedeşte mai bine decât ori ce argumentare,
Doamna de Gabry mă ascultă cu multă plăcere. ce excelentă erâ ospitalitatea dlor.
— Vedenia dtale, îmi zise apoi, e încântătoare, Intrai până în salonul cel mare, fără să fi întâlnit
trebue să fie omul foarte de spirit, ca să vadă astfel pe cineva; castanul ce-şi întindea aici frunzele spre
de lucruri. lumină, mi se părea un prietin. Ceea ce văzui însă în
— Aşadar, îi răspunsei, sunt de spirit şi eu, urmă pe poliţă, îmi pricinui o astfel de surpriză, încât
când dorm. îmi îndreptai cu amândouă mânile ochelarii pe nas,
— Când visezi, îmi răspunse dânsa repede, iar ca să-mi câştig o asigurare măcar superficială, că în-
dta visezi întotdeauna! tr’adevăr exist. Mintea mi se umplu într’o clipită de
Ştiu eu bine, că doamna de Gabry n’avea altă zeci de idei, dintre cari cea mai probabilă erâ, că am
nizuinţă vorbindu-mi astfel, decât, să-mi facă plăcere, înebunit. Mi se părea cu neputinţă, să existe ceea ce
dar şi numai gândul acesta vredniceâ întreaga mea vedeam, şi-mi erâ cu neputinţă, să nu privesc minunea
recunoştinţă, şi în spiritul acesta de recunoştinţă şi asta ca ceva existent. Ceea ce-mi pricinui surpriza, erâ,
dulce amintire îl însemn eu în caetul de faţă, pe care-1 cum spuneam, pe poliţa, care se întindea de-alungul
voi receti până la moarte şi care nu va puteâ fi cetit marginii de jos a oglinzii mele livide şi pătate.
de nime altul afară de mine. Aruncai o privire în oglindă şi pot spune că am
Zilele ce urmară le întrebuinţai, ca să isprăvesc văzut odată în vieaţă icoana deplină a uimirii. îmi de-
inventariul manuscriselor din bibliotecă. Câteva vorbe tei însă mie însumi drept şi-mi dovedi-i că m’a uimit
confidenţiale, ce-i scăpară domnului Paul de Gabry de ceva într’adevăr uimitor.
pe buze îmi pricinuiră o surpriză foarte dureroasă şi Obiectul ce-1 examinam cu o uimire pe care nici
mă hotărâră să-mi urmez altfel lucrul, decum îl înce­ judecata rece n’o puteâ micşoră, steteâ cu totul ne­
pusem. Aflai delà dânsul, că averea domnului Honoré mişcat în faţa acestei cercetări. Persistenţa şi fixitatea
de Gabry, rău îngrijită de atâta amar de vreme, şi în fenomenului excludeâ ori ce ideie de halucinaţie. Sunt
mare parte prăpădită prin falimentul unui bancher, că­ cu totul scutit de astfel de boale de nervi, cari să-mi
ruia nu voiâ să-i spună numele, această avere, zic, n’a tulbure simţul vederii. Cauza acestora e datorită de
ajuns în mâna moştenitorilor „pair“-ului de odinioară, obicei neorânduielilor stomacale, iar eu, slavă Domnu­
decât în formă de imobile ipotecate şi datorii cu ne­ lui! sunt înzestrat cu un stomac admirabil. De altfel
putinţă de achitat. nălucirile sunt totdeauna însoţite de împrejurări parti­
Domnul Paul, în înţelegere cu tovarăşii săi de culare şi anormale, cari înfioară şi le inspiră un fel de
moştenire, se hotărâse să vândă biblioteca, şi eu tre- groază chiar şi halucinaţilor. Ori, eu nu simţiam nimic
buiâ să caut mijloacele de a îndeplini vânzarea asta de felul acesta; obiectul pe care-1 vedeam, deşi impo­
cât se poate de avantajos. Cum sunt însă stein de ori sibil în sineşi, îmi părea în toate condiţiile fireşti ale
ce afacere de negustorie, mă hotărâi să cer sfatul unui realităţii. Ah! O mai puteam eu privi?! Ochii mi se
librar al prietinilor mei. Ii scrisei, să vină la Lusance, umplură de lacrimi, şi trebui să-mi şterg îndată ochelarii.
iar aşteptându-1 îmi luai băţul şi pălăria şi începui să însfârşit trebui să alung ori ce îndoială şi să con­
cercetez bisericile din jur, dintre cari într’unele sunt stat, că înaintea ochilor mei steteâ o zină, zina pe care
inscripţii funerare, cari n’au fost relevate corect. o visasem asară în bibliotecă. Erâ ea, să ştiţi, că erâ
îmi părăsi-i deci prietinii şi plecai în hagialâc. ea! Avea încă aceeaş înfăţişare de regină copilărească,
Cercetând ziua întreagă bisericile şi ţintirimele, făcând aceeaş atitudine zveltă şi plină de mândrie; în mână
vizite pe la preoţii şi notarii satelor, mâncând la han ţineâ aceeaş vergea de alun; purtâ aceeaş căiţă cu
cu samsarii şi negustorii de vite, dormind în cerge cu două coarne, iar coada rochiei de brocart, tot aşa îi
miros de spichinat, gustai o săptămână întreagă plă­ şerpuia în jurul picioruşelor. Aceeaş faţă, acelaş mijlo-
cerea paşnică şi adâncă de a vedeâ, gândindu-mă la cel. Erâ într’adevăr ea! Şi ca să nu mă pot înşelă, şe­
cei morţi, cum îşi împlinesc cei vii munca lor zilnică. dea şi acum pe dosul unei cărţi vechi, asemuitoare
In ce priveşte obiectul cercetărilor mele, nu făcui de­ Cronicei de Nürnberg. Ţinuta-i nemişcată, mă linişti
cât nişte descoperiri mediocre, cari nu-mi pricinuiră niţel; mă temeam acum să nu scoată alune din trăistuţă
decât o bucurie moderată şi prin urmare sănătoasă şi şi să-mi zvârle iarăş cojile în faţă.
lipsită de oboseală. Relevai câteva epitafuri interesante Steteam aşa, cu braţele în jos şi gura căscată,
şi adausei la comoara aceasta mititică încă vreo câteva când deodată auzi-i glasul doamnei de Gabry:
reţete de bucătărie ţărănească, pe cari binevoi să mi — Te uiţi la zină, domnule Bonnard? Ce zici,
le pună la îndemână preotul unei biserici. seamănă ?
îmbogăţit astfel mă rentorsei la Lusance. Curtea Grăia foarte repede; avui însă destulă vreme să
de onoare o străbătui cu mulţumirea de sine a unui văd că zina mea nu erâ decât o statuietă în ceară co­
burghez, care soseşte însfârşit acasă. E un efect al bu­ lorată, modelată cu mult gust şi sentiment de o mână
nătăţii doamnei şi domnului .de Gabry, sentimentul a- încă nedeprinsă. Fenomenul, cu toate că erâ adus acum