Page 11 - 1913-49
P. 11
N r . 4 9 . C O S I N Z E A N À Pag. 723.
neà şi cl la vechea sa menire de holar între două Am mers aşa, pe o şosea de curând petruită,
lumi. Trecerea Dunării erà marele nostru gest de tot ce păreâ fără sfârşit, până la miezul nopţii. Ne erâ
deauna, gestul străjerului neadormit, la limita extremă sete, ne erâ foame şi somn.
a Europei, gest lăudat cu atâta înălţime de cuget de însfârşit, gorniştii sunară „repausul“.
cătră marele nostru Alexandri : „Băeţi, - ne strigă căpitanul, - trageţi un puişor
de somn şi spre ziuă pornim înainte 1“
Să trăeşti, oslaş romane,
N’am aşteptat să ni se spue de două ori. Fiindcă
Stâlp al lumii apusane !
Tu, cu pieptu-ţi ai oprit n’aveam apă, - în câmp nu se vedeâ nici o fântână, -
Valul crunt din Răsărit, am aprins câte o ţigare, şi, renunţând să mai gustăm
Şi cu braţul tău armat din caşcavalul care „cereâ udătură“, - ne-am aşternut
mantalele şi ne-am trântit pe iarbă.
Pasul soartei lai schimbat!
Nu am putut însă aţipi decât câteva clipe. Nă
Din acest simţământ a decurs însufleţirea cu duşiţi cum eram, ne-a pătruns curând frigul şi am în
care armatele române au trecut Dunărea, făcând din ceput să tremurăm deabinelea. Unul câte unul ne scu
trecerea fluviului momentul cel mai înălţător din în lam de jos şi, - ca să ne încălzim, - ne plimbam în
treaga campanie.
* sus şi în jos.
Aşa a trecut noaptea. Spre ziuă am pornit înainte.
După-ce apoi pe pagini foarte frumos scrise, am
putea zice strălucite, autorii descriu înaintarea trupelor Tot erâ mai bine la drum, decât să stai să tremuri pe
p in Bulgaria; cum e un sat bulgăresc, cum primesc Bul loc! Şi nici jumătate de drum nu făcusem până la
garii oştile române; cum Bulgarii ţărani fac cu el politică, Teliş, unde aflasem însfârşit că mergem.
spunându le, că peste 5-6 ani România trebue să vie Încet-încet, soarele se înălţă pe bolta albastră,
să-şi iee Ardealul şi să-i lase pe ei, pe Bulgari, să-şi iee şi razele deveniau din ce în ce mai arzătoare acum.
napoi Dobrogea; — după ce descrie vieaţa de tabără cu
plăcerile şi mizeriile ei, - aflăm un Tumos capitol despre . Pe la zece, oboseala ne copleşise. Aşteptam din
cum au ajuns armatele române iarăş pe locurile pe cari clipă în clipă, repausul mult dorit.
s’a desfăşurat crunta încăerare cu păgân i la 1877, Monu
mentele delà Griviţa, Cupola şi Muzeul Românesc; Cruci D e o d a t ă , u n z b â r n ă i t d e b o n d a r u r i a ş
şi Morminte, R u g ă c i u n e a s o l d a ţ i l o r î n f a ţ a a - n e f ă c u s ă î n t o a r c e m c a p e t e l e .
c e s t o r m o r m i n t e a e r o i l o r î n a i n t a ş i lor, Prin Sus, în văzduhul frământat de un vânt puternic,
ţul Ferdinand îngenunchiază şi El cu soldaţii sei în faţa erau două aeroplane: un biplan şi un m o n o p l a n .
morminţilor celor delà 1877 — după ce arată cum au
ajuns în P l e v n a şi au ocupat’o de nou, - are urmă A v i a t o r i i n o ş t r i !
torul capitol ce ne atrage deosebit luarea aminte: Un murmur de admiraţie, şi de mândrie se auzi,
dealungul coloanei în marş. Şi un nume, rostit de
UN MARŞ SPRE TELIŞ câţiva deodată, se răspândi din gură în gură:
„Vlaicul“
— NOAPTEA PE CÂMP — VLA1CU ÎN BULGARIA —
După forma specială a aparatului, îl cunoscură!
într’o după amiazi, se răspândeşte zvonul, că peste Eră într adevăr îndrăzneţul fiiu al Ardealului, c a r e
un ceas plecăm din Plevna. Unde? Nimeni nu ştiâ. cu m a ş i n a î n c h i p u i t ă ş i c o n s t r u i t ă d e e l ve
„Plecăm înainte, spre Sofia 1“ nise să-şi puie talentul şi curajul, în slujba oştirei ro
Zvonul era adevărat. Nu plecâ însă regimentul mâneşti.
întreg, ci numai un batalion, - al nostru 1 Uitasem că suntem obosiţi, că nu dormiserăm
în câteva minute eram echipaţi gata şi adunaţi toată noaptea, gâtlejurile ne erau arse de sete. Cu
pe o piaţă a oraşului. Ni se împărţiră bucăţi de caş privirea ţintită la cele două aeroplane româneşti, sol
caval şi câte patru bucăţi de zahăr, - semn neîndoel- daţii rămaseră nemişcaţi. Apoi, un semnal, un „ u r a “
nic că drumul erâ să fie lung şi obositor. prelung şi puternic, izbucni din mii de piepturi.
La 7 sara am plecat, în adevăr „spre Sofia...“ Cei de sus, tocmai treceau acum pe deasupra
Fel de fel de gânduri ne frământau. noastră... Vlaicu ne salută cu mâna de mai multe ori...
„Dacă ne-au pornit aşa îngrabă, cu nepusă-masă, Aparatul se luptâ cu vântul şi se legănâ pe undele
de sigur că e mare nevoie de noi, - ziceâ câte unul văzduhului, ca o barcă pe valurile mării...
mai desgheţat. - S’o fi dat vreo luptă undeva, şi ai Se cutremură carnea pe noi de teamă să nu i
noştri au nevoie de întăriri...“ se întâmple ceva... încet, încet, aeroplanul se pierdu
Am fi vrut să mergem mai iute, să dăm ajutor în zare, trecând culmea unui deal.
camarazilor. Dar drumul erâ lung şi greu... Cât de mici şi de becisnici ne simţiam acuma,
Abia ajunserăm în dreptul gării din Plevna, unde iar oboseala şi lipsurile pe cari le înduram, ni se pă
se află „marele cartier-general“. în vagoane bine lu reau fleacuri faţă de eroismul, de fiece clipă al zbu
minate şi curate, transformate în cabine de locuit, stă rătorilor noştri, cari cu adevărat îşi puneau vieaţa în
teau ofiţerii de Stat-major. Cât îi invidiam, fără voe... primejdiei...
