Page 13 - 1913-49

N r . 4 9 . C O S I N Z E A N A Pag. 725.

fost pe lume inimă mai bună ca a ei, — dar care-mi minecă, precum se cuvenea, căci eră o haină nouă.
pricinui neplăceri destul de vii. Oh! ce primire mi se făcu în ziua aceea când apărui
Aflând, nu ştiu cum, că un biet croitoraş care în curtea şcoalei! „Căpăţină de zahăr!, căpăţină de
mai eră şi portar, din rue des Canettes, eră în mi­ zahăr!“ îmi strigară într’un glas toţi camarazii. A fost
zerie, încărcat de familie si că merită o soarte mai o clipă grea. Sceleraţii văzuseră toţi dintr’o singură
blândă, ea încercă să-i fie folositoare. Mai întâi îi aruncătură de ochi, albastrul prea deschis al posta­
făcu câteva daruri, dar croitorul-portar eră încărcat vului, gulerul căscat... începură să-mi vâre petricele
de familie, plin de mândrie, şi v’am spus că mama în spate, între ceafă şi gulerul divergent. Şi aruncau
nu eră bogată. Cele ce-i dete ea nu-1 scăpă de mi­ pumni întregi de pietri fără să poată umple prăpastia.
zerie. Atunci căută să-i dea de lucru, şi îi porunci Nu, micul croitor din rue des Canettes nu-şi dăduse
pentru tata un număr de pantaloni, de jiletce, de re­ seama de câte pietricele eră în stare să conţină bu­
dingote şi de pardesiuri, cât putu de mare. în fond, zunarul dorsal pe care mi-1 fabricase. Sătul de atâta
tată-meu nu câştigă nimic din aceste dispoziţiuni. pietriş, împărţi-i lovituri de pumni; îmi fură înapoiate;
Hainele croitorului-portar îi veneau rău. Dar cum eră răspunsei din nou. Dar câtă vreme am purtat grozava
de o simplicitate admirabilă, el nu băgă de seamă tunică am fost chinuit în tot felul, şi am trăit veşnic
lucrul acesta. Mamă-mea însă vedea şi pentru dânsul; cu nisip în ceafă şi în gât.
dar îşi zise cu dreptate, că tata eră un bărbat chipeş, Tunica mea eră tare ca fierul. Mama avusese
că dacă hainele nu-1 împodobeau, erau ele împodobite dreptate: micul croitor-portar eră un om tare cinstit,
de el, şi că un om nu e niciodată rău îmbrăcat când care furniza un postav bun.
poartă un costum destul de cald şi cusut cu aţă bună,
de un croitor cu frica lui Dumnezeu, şi tată a doispre­
zece copii. Nenorocirea fu că, după ce furniză tatălui
meu mai multe costume decât avea trebuinţă, croito­
rul-portar se află tot aşa de strâmtorat ca înainte.
Nevastă-sa eră ftizică şi copiii anemici. O lojă C â n t e c e .
în rue des Canettes nu eră tocmai îndestulătoare pen­
i.
tru a avea nişte copii tot aşa de frumoşi ca tinerii
englezi, împuterniciţi prin toate sporturile. Cum micul Mâne plec, de despărţire
croitor-portar nu avea bani destui ca să cumpere me­ Un trifoi în patru foi,
dicamente, mamei îi veni în gând să comande o tunică De la el vei şti tu dragă
pentru mine. Sfânta femee i-ar fi comandat până şi C am fost astăzi amândoi.
o rochie pentru dânsa. La ideea unei tunici, croitorul-
portar şovăi. Dar eră curajios. Se puse pe lucru. îşi Amândoi în după-amiaza
dete o osteneală infinită. Nu mai închidea ochii. Era Toamnei celei mai pustii,
mişcat, tulburat, înfrigurat. Gândiţi-văl, o tunică, un Toamnă tristă, dar bogată
vestmânt de preciziune! Mai adăugaţi că eram lung, în visări şi bucurii.
slab, deşirat, greu de potrivit. însfârşit, bietul om iz­
Să nu plângi, că mâne, dragă,
buti să confecţioneze tunica mea! N’avea umeri, piep­
tul eră scobit, şi se lărgea cătră pântece. Şi încă, Biet la drum pomi-mă-voi
forma ca forma, dar postavul eră de un albastru prea Eu mă duc, norocul însă
deschis; iar gulerul în loc să se lipească de gât, tin­ Mi-a rămas în sat la voi.
dea a se depărtâ de el şi căscă în chipul cel mai
II.
disgraţios. Aveam un gât ca de barză; şi cam eşeâ,
bietul, din gulerul acela strivit, luă o înfăţişare la­ „ A lu -mi mai scrie, pentru tine
mentabil de ridicolă. Bănuiam eu aşa ceva pe când Câte rabd! Doar m’a găsit
îmi încercă haina, şi bănuielile mele le comunicai şi Mama azi cetind scrisoarea
croitorului-portar. Dar excelentul om care-mi făcuse Şi să vezi cum m’a sfădit.
tunica cu chiu cu vai, şi care nici nu se aşteptase
s’o facă aşa de bine, nu voi să se mai atingă de ea, „Da? Frumos! S’omori tu vremea
Cu comedii ca acele“
de teamă să n’o strice mai rău. La urma urmei, avea
Mama nu ştia, drăguţa,
dreptate. Am întrebat-o cu nelinişte pe mama, cum
C aş muri fără de ele“.
mă găsea. Dar v’am spus că eră o sfântă. îmi răs­
punse ca dna Primerose: „Un copil e destul de fru­ OVIDIU HULEA
mos când este bun“. Şi mă sfătui să-mi port tunica
cu simplicitate.
O purtai. Am pus’o pentru întâiaoară într’o Du­