Page 8 - 1913-49
P. 8
Pag. 720. C O S I N Z E A N A N r . 4 9 .
Că drept aveţi!, a zis primarul
oraşului! De acel hotel streinii,
oaspeţii au folos, ei ar trebui să plă
tească o dare oarecare din care să-i
coperim cheltuelile!
Zis şi făcut. Conducerea oraşu
lui a hotărât să pună dare pe —
streini, pe oaspeţi, şi anume nu nu
mai pe cei ce vor trage la noul ho
tel, ci pe toii câţi cercetează oraşul.
S’a dat îndrumare tuturor hotelelor
şi penzioanelor, ca fiecărui oaspe
de aci încolo să-i socotească o ur
care de 10 fileri, pe care are să-i
plătească ca adaus la plata celei
dintâi zile după aşezarea în hotel. E
astfel Weimarul cel dintâi oraş pe
rotogolul pământului, care pune dare
nu numai pe cetăţenii săi, ci şi pe
— streini! Şi va avea din asta ve
nit însemnat, căci numărul streinilor,
Germani şi Englezi, cari vin ca pe
regrini pioşi să cerceteze locurile pe
cari a umblat şi cari au inspirat pe
marele poet Goethe, e aşa de mare,
încât adunând dela fiecare 10 fileri,
aduni grămadă puternică de aur an
de an.
*
Spre binevoitoare
luare aminte!
DE CINSTE capătă de acum
pâri la Anul-Nou revista noastră
Drăgălaşii 3 fii mai mici ai Familiei Princiare Române: „Cosinzeana“ toţi acei, cari, dorind
N1COLAE, ILEANA şi MIRCEA.
a o abona pe anul viitor, trimit
ducătoare, au pornit din Weimar, folosi de comodităţile hotelului vos plata pentru ea p e cel puţin
din punctul de întâlnire şi plăcută tru cel grandios, ci marea de streini, jumătate din anul 1914, adecă
petrecere împreună a fruntaşilor ar de oaspeţi, ce să revarsă asupra o- 6 cor.
tei jşi literaturei germane. raşului! De ce‘ să purtăm noi greul Rugăm vestiţi aceasta tuturor cu
In lumea de azi însă, când toate cheltuelilor cu acel adăpost plăcut noscuţilor D-Voastre cari n’au la
oraşele, şi în Germania, ca şi la noi al lor?! Poarte-1 ei ! casă o revistă literară românească!
şi în alte ţări, în năzuinţa lor de a
se întrece în strălucire exterioară şi
în îmbiarea de comodităţi pentru lo
cuitorii şi pentru oaspeţii lor, au
ajuns la extremul încordării puterilor
lor materiale, când şi-au stors toate
izvoarele de venit, încât în faţa unei
trebuinţe nou ivite nu mai ştiu de
unde să stoarcă ceva venit nou pen
tru coperirea ei, — oraşul Weimar
nu putea face excepţie. El a ajuns
în faţa unei strâmtorări prin planul
său de a zidi un hotel grandios, cu
sale speciale şi măreţe pentru con
certe, adunări şi alte sărbări. Dar
când planurile au fost gata, aşa pre
cum el le cerea, a văzut că hotelul
costă cu mult mai mult decât pot
suporta puterile materiale ale ora
şului !
Ei, ce să facă ? Să lase lucrul în
baltă, nu-i lăsa inima. Să pună dare
nouă pe locuitori, nu voiau aceia. Clipe dela ţară. Doi băietandri cât mâneca cămeşii fac şi ei treabă
Doar nu noi, ziceau cetăţenii, ne vom mare în zilele de muncă ale verii: păzesc capra în zăvoi...