Page 12 - 1913-50

Pag. 740. C O S 1 N Z E A N A Nr. 50.

M’am răzimat cu fruntea n mână telor, ar fi o mândră, dacă le-ar puteâ arăta, că e o
Pe-o scândură dela sicriu, fiinţă cuminte, cu care poţi vorbi, dar mamă-sa în-
Un clopot undeva se nchină tr’una îi tot zice:
Şi ’n jurul meu i-atăi pustiu... „Copiii nu trebue se înţeleagă lucrurile, ci trebue
să se supună 1“
Pornesc spre cimitir din zare Şi aceea o întristează până în adâncul inimii
Ecouri agere de vânt, pe Line, că o trimit la pension, că au scos-o din pă­
Ş’aduc pe-aripa lor arare mântul casei şi au străplântat-o în pământ strein şi le
Acorduri vagi de pe pământ... pasă puţin, că ce sufere ea până atunci.
Dar dacă i-ar fi spus de asta înainte, dacă ar îi
Frumos se face-acuma sară
fost pregătită la asta, atunci ar fi curajioasă, atunci
Colo, sub largul boltii arc,
le-ar puteâ arăta, că e o fată cuminte, care ştie ce-i
Ş'acorduri dulci din cale-afară serveşte spre folos... Dar aşa 1 Nu ai vorbit cu ea mai
Pornesc din fiecare parc... înainte, ci simplaminte ai predat-o numai ca pe un
căţeluş, sau pe un pachet! Inima ei de aceea îi sân­
Pluteşte lumea ca o floare
Pe tainicul vieţii val — gerează, dar nu numai inima, ci şi toată mândria ei
de fată de opt ani. Când au lăsat-o în odaia direc­
Te văd pe tine ncăntătoare toarei, a strâns din dinţi, şi-a plecat în jos pleoapele
în strălucirea unui bal.
şi şi-a încordai toţi nervii. Toată ziua şi-a reţinut la­
...Visează lumea şi zimbeşte — crimile. Dar sara, când s’a cugetat la bunica ei, pe
Nepăsători trec anii n şir, care a lăsat-o pe neaşteptate lângă foc, a început să
plângă cu hohot.
Şi nimeni, nimeni nu gândeşte
La cei culcaţi în cimitir... Delicateţă! Căldură! Lumină! Acestea sunt lu­
crurile ce-i vor lipsi... acestea aici, de sigur, că nu le
Cu fruntea n giulgiu ’nfăşurată va simţi. Line presimte toată mizeria asta şi e gata
Eu stau cu mânile pe piept, — a muri mai bine a muri acum, - în etate de opt ani!
Surâde-mi clipă fermecată Numai cât sforţarea şi întristarea, noroc că îi is­
Să dorm, să nu mă mai deştept... toveşte puterea ei crescândă. Astfel dară se predă a-
celor puteri fără de nume, a căror tărie deja acum
...Se lasă iar întunecime o simte.
Cu aspre şuere de vânt Casa, în care locueşte, e mare şi priveşte spre
Şi n poarta mea nu bate nime Avenue de Neiully. Directoara încă şi acum e femee
Sădind o floare pe mormânt... frumoasă, degetul ei cel mic întotdeauna îl ţine în sus
T. MURĂŞANU şi gura îi e strâmbă, când vorbeşte. Fata ei, dşoara Phi­
lomena, cu mutra ei ciudată, ce seamănă a botişor de
căţel şi cu tropotul necioplit, se plimbă pe coridor.
Copiii nu se simt rău, fiindcă mâncările sunt
destul de bune şi grădina e destul de mare. Dar Linei,
ÎN AREST care e foarte senzibilă, toate astea-i par teribilei Pe
„nou venita“ o împing, o fac să rabde foame. Şi
SEVERINE Line, căreia îi place aşa mult să se bată, care în zi­
lele trecute nu sufereâ un cuvânt, să nu-i răspundă
Line s’a mulţumit cu soarfea. Ce-i foloseşte toată înapoi, tace, plânge pe ascuns, ca un căţeluş bătut.
răzvrătirea, dacă se conjură contra unei fiinţe atât de Ştie foarte bine, că dacă ar vreâ, ea ar fi cea mai
neputincioase, toate puterile naturii şi a societăţii ? Line tare, fiindcă muşchii i-s tare dezvoltaţi şi este în ea o
încă nu le ia în seamă, dar le presimte parcă în în- parte din focul acela, care hotăreşte soartea bătăilor.
tunerecul acela, cu gura căscată şi cu ghiarăle ascuţite. Nici de aceea nu dubitează, că dacă i-ar plăcea ei,
Ea, care nu să teme nici de om, nici de animal, tre­ ar puteâ eserciâ supremaţie asupra celorlalte, întocmai
mură, dacă se cugetă la lucrul acesta îndepărtat, ne­ cum a făcut în grădina Tuillerilor. Dar şi-a pierdut
văzut şi neînţeles. voinţa şi voia...
Părinţii ei, ce-i drept, sunt oameni buni, dar Face ca bătrânii şi zice astfel: „Ce-mi folosesc
şi dacă ar fi răi, pe ea asta puţin o mişcă. Ea şi a- toate astea ?“ Oare învingerea îi redă ea zimbetul a-
tunci trebue să asculte şi să se supue. Cu dezvoltarea cela senin a bunicei, căldura căminului părintesc şi
ei repede, aşteaptă cu un dor deosebit, ca să se în­ lumina aceea zimbitoare? Tot aceea, ce o face feri­
credinţeze de ceva, ce nu e la loc şi să nu-i ordone ei. cită şi îndestulită? Nu. Atunci dar?...
Ea se bucură, dacă poate cedă odată argumen- Chiar nici studiile n’o interesează. Câte-odată,