Page 9 - 1913-50

afară din cale, râvnitor de a ajunge cât mai sus cu
muncă puţină, alergând în mod nesocotit după dom­
nie, şi când, după o vieaţă sărăcăcioasă şi chinuită,
Zvon de şoapte Blânde raze a ajuns să se întindă pe o canapea cu mâna sub
Tainic, se desprinde... Poleesc cărarea, cap, jucându-se cu rotogoale de fum de ţigară, nu
Vis de noapte Flori de munte mai vrea să ştie de nimic...
y
Sufletul, aprinde... Încunună valea... Şi multe îi spuneam eu părintelui, şi bătrânul
clătină din cap amărât.
Cânt de sară, Cânt de fată „Hei, fiule, îmi zise el dela o vreme, că e rău,
Picură pe vale, Cerne ’ndrăgostirea, e rău, o văd şi eu, dar se vede, că toate se schimbă
Dorul iară Firea toată cu vremea; azi aşa, mâne altfel. Pe semne că afuri­
A pornit în cale... Şi-a nceput iubirea. sita aia de învăţătură îi prosteşte. Noi eram altfel,

ce-i drept, eram ascultători de părinţi, şi părinţii în­
Tanga... tanga... Flori şi fluturi,
Sus la stână sună Vreau în lumea voastră totdeauna ne învăţă bine. Uite... mi-aduc aminte, si
Tanga... tanga Sus la munte, nu sunt nici eu de eri, da mi-aduc aminte bine de
Văile răsună. Pe sub brazi, în coastă, tată-meu, eră un om voinic cât un brad. Eu, de-abiâ
puteam să ţiu coarnele plugului. Eră chiar pe vremea
Să-mi apună aia tulbure, când se plămădeâ revoluţia. Veneâ la noi
un om, — parcă-1 văd şi acum, — mic de stat cu
Tot ce-a fost mărire,
nişte ochi negri şi neastâmpăraţi. Veneâ mai în fiecare
Voe bună,
sară şi s’aşezau după masă, el, tata şi cei trei fraţi
Vieatâ şi iubire...
ai mei, şi, înaintea oalei cu vin, vorbeau aprins des­
G. VLĂDESCU-ALBEŞTI.
pre ţară, despre popor, despre împăratu, despre domni.
Eu nu mă preâ pricepeam, de, ce ştiam eu pe atunci.
Dar de una mi-aduc aminte; vorbiră ei într’o sară,
vorbiră mult şi aprinşi ca niciodată şi apoi tăcură
FATA DRUMARULUI cu toţii. Parcă-i văd şi acum, cu coatele pe masă şi
cu ochii întărâtaţi sub frunţile înourate. Tăceau. Deo­
ZAHARIE BÂRSAN dată omul cel mic se ridică dârz, strigând cu un glas
înăbuşit: „Foc şi sânge, mă!“, şi izbi cu pumnul atât
într’o vară, demult, am petrecut câteva săptămâni de tare că se răsturnă oala cu vin şi se făcu tot
într’un sat de munte, în casa unui preot cinstit şi cu hârburi.
frica lui Dumnezeu, din Ardeal. Singur, cum era, îi Şi apoi, peste câteva zile, aşa într’un amurg,
părea bine bătrânului că are cu cine să-şi mai o- porni şi tata şi cei trei fraţi, şi când porniră, tata
moare vremea, şi ceasuri întregi şedeam amândoi de mă luă de mână, colo pe pragul casei ăsteia, şi-mi zise:
taifas, într’un foişor îngrădit cu verdeaţă în fundul „Măi băete, tu rămâi mai mare acum. Uite, colea
grădinii. îi povesteam fel de fel de întâmplări din să stai. Pune mâna pe un topor şi de-o cercă cineva
vieaţa de oraş, care îţi zdrobeşte pe nesimţite toate să intre în curte, să-l toci în cap. M’ai auzit?“ şi
visurile curate, cu cari ai plecat de acasă, şi-ţi stinge m’a sărutat atuncia şi tata şi fraţii şi s’au dus şi nu
zi cu zi focul dragostei de ai tăi, moştenirea sfântă i-am mai văzut...“
rămasă din moşi strămoşi; îi vorbeam de tineretul de Faţa lui frumoasă şi curată se întunecă şi n’am
azi, a cărui mare parte e sleit şi fără ideal, mândru încercat să-l mai întreb mai departe.