Page 10 - 1913-51
P. 10
cJn sat la noi.. EPISTOLELE ALTUIA
LEO DOUGLAS
Mă aşteaptă?,.. j\j u m ’aşteaptă?..
Şi mă ntorc, ca niciodată, Gondola albă plutea a lene pe valurile lagunei;
Aducând cu mine-o lume gondolierul se răzitnâ de lopată, înholbându-se în zări.
De iluzii Sub baldachinul gondolei eră tolănită o femee. Nu
Şi de dragoste curată... eră tineră, dar de-i priveai faţa, gura-i clasică şi ochii
negri trebuia să zici că e frumoasă.
Dar ce zic ? E plină casa, înaintea ei eră o broşură, din care nu cetea. Ea
Şi-alergat-au şi vecinii, -
privea fără contenire spre piaţa sfântului Marc şi
„Ca să vadă când se ntoarce
Din cătane spre Casa Spinelli. în privirile-i aprige se restrângă
o impacienţă mare şi când nu se mai putea stăpâni,
Cel mai bun fecior al Linii“.
muşcând trăgea câte un fum din cigareta ce o ţinea
între degetele-i subţiri.
Stau cumetrele de vorbă:
„Ce flăcău! Să umbli-o lume — Ei — îşi zicea — Marcaretti de sigur nu e
prost. Nu mai vine. — Dar chiar în momentul acela
Şi nu-i afli-asămănare
se ivi talia unui bărbat în dreptul Casei Spinelli,
De 'nvăţat ce-i
care venea grăbit spre ţărm. Femeea aruncă spre el
Şi frumos, minune mare!“.
nişte căutături esaminătoare şi începu a suride.
— Da ! Şi Marcaretti e ca şi ceialalţi: nici dân
Pe obraji simţesc săruturi... sul nu poate resista unei femei frumoase. Dar să nu
Ameţesc, şi cred pe-o clipă mă încred. Partia încă nu e a mea. — Apoi strigă
Că, şireată, cum ţi-e firea, gondolierului:
Cu săruturi — La puntea portului Pietroi
Singură tu faci risipă!... Câteva lopeţiri, şi gondola eră la treptele pieţei
sfântului Marc. Mai târziu cu două minute, un bărbat
Şi sunt vesel... închid ochii stă pe trepte cu pălăria în mâni.
Şi cu mâna dreaptă ncerc — Contesa Foretti, de nu mă înşel, — zise el
Să te prind pe subsuoară înclinându-se adânc.
Să te zbaţi — E drăguţ că ai venit, signore Marcaretti, —
Cum te voiu strânge, ca ntrun cerc! răspunse contesa şi îi întinse mâna. - Nu pot aprecia
din destul pe cel mai căutat bărbat din Veneţia, care
Nu te zbaţi? Nu strigi'?... Mă sperii!... e aşa de bun de îşi jertfeşte timpul pentru mine,
Deschid ochii... o privire... larăş compliment.
Doamne sfinte! — Vino, de-ţi ia loc lângă mine, — zise, şi-i făcu
— Strâng în braţe o mătuşe loc pe perne,-aş vrea să întreb unele-altele de d-ta.
Veche, ca o mănăstire... — Şi stând vă voiu putea răspunde, doamnă
RADU MĂRGEAN — zise el — dacă omul acesta... — şi arătă spre
gondolier.
— în Pietro putem avea încredere |— răspunse
ea. — Iar de nu vreai să iai loc lângă mine, o fi bine
