Page 11 - 1913-51

Pag. 754. C O S I N Z E A N A Nr. 51.

şi aşa. Apropo! în chestia bărbatului meu aş dori — Aşa de prost mă judeci dta, încât crezi că
să-ţi vorbesc. Am auzit, că şi-a depus cauza în port cheile la mine ?
mânile dtale. Vezi, şiretul! Cu un cuvânt ţi-a predat — Nu cred, signore, ci ştiu, — zise contesa, iar
nişte scrisori, — epistole de-ale mele, — cari le-am când el nu mai răspunse: — Cu toate că mi-ar pă­
scris unui bărbat, — fără să-mi dau seama ce fac. rea rău, voi fi silită să te supun la o perchiziţie prin
E drept că sunt bune de mărturii contra mea, dar servitorii mei.
totuş nu sunt destul de tari. „De ai vrea să câştigi — A-ţi câştigat partia, — zise el — iacă mă
cu siguranţă procesul, ai avea lipsă de nişte dovezi predau.
mai impunătoare.“ Cu un râs biruitor luă cheile de pe masă şi
Ea se plecă spre dânsul ca să-l poată fixă, dar sună. Celor doi servitori robuşti apăruţi, le zise:
el stă nepăsător şi nemişcat. — Veţi avea grijă de dl Marcaretti, vreo câteva
— Aşa e, te miri că te-am chemat — continuă. ore, — şi, întorcându-se cătră oaspe: — îmi pare rău,
— Am să-ţi spun de ce am făcut-o. Căsătoria mea de toate, dar cred că nu o să dureze mult timp.
nu-mi mai convine, aş vrea să scap şi eu, şi prin a- Şi s’a dus. Contesa dădu ordin lui Pietro, să
ceasta am să-ţi ajut procesul. o ducă la Casa della Fiora.
„Am nişte epistole la mine acasă cu mult mai Peste 20 de minute a ajuns şi a întrat în can­
compromiţătoare, cari de sigur au să convingă jude­ celaria lui Macaretti. A mers la masă, a probat cu
cătoria despre vina mea. cheile aduse a deschide pulpitele, până ce odată a
— Aţi adus epistolele cu dvoastră? nimerit pulpitul care închideâ scrisorile compromiţă­
— Am voit numai, signore, dar când eram gata toare. Acestea le aveâ acum la mână!
de pornit şi să-mi i-au epistolele cu mine, mi s’a — Bună sara, madam!
rupt cheia în zarul pulpitului. Am trimis după un lă- înaintea perdelelor uşii apăru un bărbat. Foarte
cătar, care de atunci cred că a deschis. Vino cu mine mult sămănâ cu cel, care l’a lăsat în grija servitorilor
şi am să ţi le predau. ei de acasă. Şi totuş eră ceva deschilinire între ei.
Mâna lăsată pe dunga gondolei îi tremura, ochii — Dta eşti?— esclamă ea— Cine eşti dta?
îi erau rugători. El stă în cumpene... — Gastro Macaretti — răspunse el închinân-
— Voiu merge, doamnă ! du-se uşor.
Luă Ide lângă dânsa pe perne şi gondola porni — Şi celalalt? — bâlbăi contesa.
lin pe oglinda mută a lagunei. — Alterego-ul meu — răspunse zimbind Marca­
Când gondola a ajuns Canalul Mare, soarele retti. Prin dânsul mă înlocuesc, doamna mea, faţă de
asfinţeă. Peste câteva momente ajunseră într’un canal acei, cari nu mă cunosc mai deaproape.
lateral, unde la nişte trepte de piatră debarcară. Contesa şovăi, ca cel ce e aproape de leşin.
— Aci mi-e locuinţa — zise contesa. Mergând Epistolele îi căzură din mână.
pe trepte în sus, le-a deschis uşa un servitor în livrea. Marcaretti le ridică repede.
— Aveţi bunătatea de intraţi aci, îndată am să — îţi recomand un pocal de cognac, — zise el,
mă întorc cu epistolele. arătând o tavă pe masă.
Abia a făcut inspecţie prin odaie Marcaretti, — Merg! — zise ea repede.
contesa apăru iar, se răzimă cu spatele de uşă şi Marcaretti deschise uşa.
îl întrebă. — Doamnă, — zise el, — am cercat tot posibilul,
— Poftiţi ceva recreetor? ca să mântuiesc pe prietinul meu, contele Foretti, din
— Vă rog de epistole, — zise el — şi merg. căsătoria lui nenorocită, cu o femeie atât de rea. Am
Ea râdea. avut dovezi, dar nu mi-au fost destule. Aveam lipsă
— N’am epistole, signore Marcaretti. de mai multe, ca să pot dezvoalâ perfect caracterul
— Nu aveţi? Dar pentru ce m’aţi chiemat? dtale. în astă sară dta singură m’ai ajutat. Ţi-am a-
— Văd, signore, că şi dta eşti tot ca ceialalţi. şteptat vizita şi să vezi, cât de potrivit m’am pre­
De vă chiamă o femeie frumuşică, de-auna primiţi. gătit pentru aceasta. Uite!
Ai crezut dta într’adevăr că o se mă dau de bună Flueră încet şi apărură doi poliţişti din dosul
voie de — femeie stricată? — Ai crezut dta că o să perdelelor.
abzic aşa uşor de poziţia care mi-o asigură numele — Domnii aceştia vor aveâ ce să spună la ju­
bărbatului meu ? O... O... măgăruşule ! decătorie! Şi cred că o să fie destul!
— Dar contesă — zise celalalt — are vre-un — Drace! — sări contesa. — O să mă pomeneşti!
înţeles, să mă ţii aci numai aşa? Şi fugi.
— Zău? — răspunse contesa. — Stai numai, Marcaretti aşeză la loc epistolele şi îşi zise mul­
signore, vreau să am la mână epistolele acelea şi ţumit: „Bătrânul meu prietin o să câştige procesul
cred, că chiar în astă sară o să merg după ele. Am şi o să scape de femeia aceasta, care atâta vreme i-a
lipsă de chei, dle! amărît vieaţa“. Trad de D P