Page 12 - 1913-51

N r . 5 1 . - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - C O S I N Z E A N A Pag. 755.

...Cine mi-ar şti spune, de unde oar’ să fie som­
C â n t e c . nul, ce coboară pe ochii celui mic? Da, spun: din
rai el vine, acolo-i ţara lui, în mijlocul umbros
Mă chiamă zările nstelate al codrilor de cedru, ce tainic licuricii zburând îl lu­
Cu valul dulce de lumină, minează, şi florile plăpânde miresme răspândesc. De
Se văd atâtea nestemate,
aicea somnul vine, ca dulce să-şi depună sărutul său
Ce varsă noaptea luna plină.
pe fruntea şi ochii celui mic.
Cine mi-ar şti spune, de unde oar’ să fie zim-
Mă chiamă marea liniştită, betul pe faţa copilului durmind? Da, aşa-i. Se spune,
La tărmii ei albiţi de spume, că palida rază a mândrei semilune atinse marginea
Mă chiamă-o steauă aurită,
nourilor şireţi, şi ’n somnul dimineţii scăldat în rouă
Mă chiamă visu ntr’a lui lume!...
fină, născutu-s’a zimbirea copilului durmind.
Şi cine mi-ar şti spune, ce taină va să fie, ca
Doineşte codrul şi oftează
Din frunza lui legănătoare, un trupşor să aibă atâta gingăşie? Da, aşa-i. A mai-
Mă chiamă floarea, ce visează cei e meritul de frunte, care ’n gingăşia dragostei
Sărutul razelor de soare. plăpânde, îngropase tainic un feciorelnic suflet. De-aici
vine dară plăpânda gingăşie, ce face-atât de fraged
Mă chiamă-o păsărică mică, trupşorul unui prunc.
Ce-mi bate sara le fereastră,
Mă chiamă dorul tău, bădică, BAIADERA
Şi-a noastră dragoste sihastrâ!...
întins sub zidul mare-al oraşului Matuza, doarme
ELENA DIN ARDEAL Ugaponta alui Buddha învăţăcel.
Nicăiri o zare de lumină în noapte şi porţile ce­
tăţii închise sunt toate. Cerul se ’nvălise cu nori grei
de ploaie, şi stelele fricoase s’ascunse după ei.
Deodată ’n întuneric un zăngănit s’aude, prici­
P O E Z I I nuit de scumpe brăţare arginţii, şi un picior de fată
uşor atinse pieptul voinicului eremit învăţăcel lui Bud­
de RABINDRANATH TAGORE
dha.
Tânărul tresare... Lumina unei lampe fâlfâind îi
COPILUL joacă pe frunte şi pe ochi.
Mirat Ugaponta privirea-şi ridică şi încremenit
Când jucării drăguţe, maestru colorate, îţi dă mâ­
na-mi de tată, o scump copilul meu, atunci mintea-mi priveşte la mândra baiaderă, care ’n strălucirea frum-
cuprinde de ce raza de soare irângându-se în nouri seţei tinereşti, un înger coborît din ceriuri i-se pare.
produce curcubeul, de ce câmpu-şi îmbracă a lui flo­ Braţele şi pieptu-i de pietri scumpe-s grele, iar tru­
pul ei suleged uşor e ’nvăluit cu-o haină de mătasă
ricele în haine felurite şi atât de ’mpestrisjate, —
când jucării drăguţe, maestru colorate îţi dă mâna-mi ’ntra ceriului coloare.
de tată, o scump odorul meu. Fecioara se apleacă luminând mai bine faţa lui
Când buzele spre cântec voios mi le deschid severă, de bunătate plină.
şi tu sari zburdalnic, copilul meu iubit, înţeleg atuncia, — Iartă, eremite, că somnul ţ-am stricat, — zise
de ce-i zumzet prin arbori şi pentru ce răsună a su­ baiadera. Te rog vino la mine, căci acest prost aşter­
nut nu este pentru tine.
fletului coarde la glasul, ce străbate din sferele cereşti,
— când buzele spre cântec voios mi le deschid şi tu — Pleacă, mergi în pace, tu prea-mândră fe­
joci zburdalnic, copilul meu iubit. cioară, — răspunse eremitul. Venî-va o vreme — să
Când — ce mult îţi place — dulceţuri îţi întind, nu-mi uiţi cuvântul — când anachoretul te va cercetă.
în această clipă un fulger strătaie adânca ’ntu-
înţeleg atuncia, de ce e plin de miere al florilor potir
necime a nourilor de vară, ce ’n clipirea scurtă lu­
şi poamele văratici şi cele ale toamnei de ce nutresc
în sine atâtea sucuri dulci, — când — ce mult îţi mină de ’ndată albii dinţi ai voinicului fecior şi fata
place — dulceţuri îţi întind. baiaderă se cutremură.
*
Când îţi depun pe faţă sărutul meu de tată şi * *
faţa ta pe urma-i uşor se ’mpurpurează, ştiu de ce na­ Anul nou acuma abia se începuse... Vântul suflă
tura tresaltă ’n bucurie, când zorile-şi -revarsă roşaţa groaznic... Arborii cu lacrămi de petale plâng.
lor pe cer şi vântul dimineţii plăcut mă adie — când Zefirul aduce zâzăit de trestii, de pe ’ntinsul ape­
îţi depun pe faţă sărutul meu de tată şi faţa ta pe lor din lac. Oamenii cu toţii grăbesc în pădure, veseli
urma-i uşor se ’mpurpurează. să serbeze al florilor praznic.