Page 15 - 1913-51

Pag. 758. C O S I N Z E A N A Nr. 51.

CRIMA LUI _ _ din sicriul său aurit, se îmbracă în haine alunii, îşi
16
pune o perucă pudrată în cap şi atunci nu mai e un
SYLVESTRE BONNARD mort, ci domnul de Lessay. Şi chiar şi astăzi, doamnă,
Roman de ANJtTOLE FRANCE - Trad. de VASILE STOICA cu toate că resping părerea asta, ca lipsită de temei,
trebue să mărturisesc, că domnul de Lessay seamănă
„Lipsa de ocupaţie şi cumpătare dedea patimilor foarte mult cu mumia domnului Denon. Aşa încât e
sale politice o înfăţişare nu prea măgulitoare. Inzultâ firească groaza aceea fantastică, pe care ni-o inspiră
pe toţi, cari îi vedea cetind ziarele „Quotidienne“ şi fiinţa aceasta.
„Drapeau blanc“ şi îi silea să se bată cu dânsul. Ast­ „In realitate însă domnul de Lessay erâ un om
fel între altele avu durerea şi ruşinea de a răni în foarte cum se cade şi un filosof în cel mai înalt înţe­
duel un băiat de şasesprezece ani. Cu un cuvânt un­ les al cuvântului. învăţăcel al lui Mably şi Rousseau,
chiul Victor erâ tocmai contrarul unui om cuminte şi se măguliâ că n’are prejudiţii şi când colo şi numai
cum, în fiecare zi lăsată de Dumnezeu, prânziâ şi cină pretenţia asta erâ un mare prejudiţiu. Vorbesc de con­
la noi, răul lui renume se lipi şi de casa noastră. Tata, timporanul unei vârste dispărute, doamnă. Mi-e teamă,
săracul, sufereâ foarte mult de nebuniile musafirului că nu-mi pot face interesant subiectul. Căci e mult,
său, dar bun cum erâ, nu se puteâ hotărî să-i închidă foarte mult de atunci! Dar scurtez întrucât se poate;
uşa, ci-1 primi şi mai departe, cu toate că ştia, ce mult de altfel nu ţi-am făgăduit nimic interesant şi nu te
îl dispreţuieşte căpitanul pentru asta. poţi aşteptă la aventuri mari în vieaţa lui Sylvestre
„Faptele ce ţi le povestesc eu aici, doamnă, abia Bonnard“.
târziu le-am putut înţelege. Iar atunci unchiul meu îmi Doamna de Gabry mă îndemnă să urmez, şi eu
inspiră cel mai curat entuziasm, aşa că mă hotărîsem mă supusei, grăindu-i în felul următor:
să fiu şi eu odată ca dânsul, întrucât îmi va fi cu pu­ „Domnul de Lessay erâ ursuz cu bărbaţii şi plin
tinţă. Intr’o dimineaţă, ca să-mi încep programul, îmi de gingăşie cu femeile. întotdeauna îi sărută mamei
împlântai pumnul în şold şi trăsei o înjurătură ca un mâna, cu toate că pe dânsa n’o obicinuiseră moravu­
păgân. Mama săraca îmi şterse o palmă aşa de sprin­ rile republicei şi ale Imperiului, la galanteriile acestea.
tenă, încât rămăsei câtăva vreme uluit, înainte de a Printrânsul mă atinsei şi eu niţel de epoca lui Ludo­
izbucni în lacrimi. Parcă văd încă bătrânul fotei cu vic al XVI-lea.
catifea galbenă de Utrecht, în dosul căruia îmi vărsai „Domnul de Lessay erâ geograf şi după cât ştiu,
în ziua aceasta lacrimile. nimeni nu erâ aşa de mândru, ca dânsul, că se ocupă
Eram mititel pe atunci. Intr’o dimineaţă tata du- cu figura pământului. Sub regimul cel vechiu făcuse
păce mă luă în braţe, cum îi erâ obiceiul, îmi zimbi agricultură, dar fireşte, ca un filosof, şi-şi consumase
cu nuanţa aceea de ironie, care făceâ, ca şi blândeţa astfel moşioara până la cel din urmă pogon. Iar când
să-i fie niţel înţepătoare. Şi în vreme ce eu mă jucam se văzu fără nici o brazdă, puse mâna pe globul în­
cu păru-i cărunt, dânsul mi-a spus o mulţime de lu­ treg, şi ticlui încurând o cantitate fără seamăn de hărţi,
cruri, pe cari nu le prea înţelegeam, dar cari mă in­ după relatările diferiţilor călători. Şi cum erâ nutrit din
teresau tocmai de aceea, fiindcă erau misterioase. Nu cea mai curată măduvă a Enciclopediei, nu se mărgi­
sunt sigur, dar aşa cred, că păţaniile micului rege din nea numai la ţărcuirea seminţiilor între cutare grad,
Yvetot mi le-a povestit în dimineaţa aceea, aşa cum atâtea minute şi atâtea secunde de longitudine şi lati­
sunt şi în cântec. De-odată însă auzirăm un zgomot tudine. Ci se ocupă vai! şi de fericirea lor! E de ob­
aşa de puternic, încât tresăriră şi ferestrile. Tata mă servat, doamnă, că cei cari s’au ocupat de fericirea
lăsă jos; tremură şi dădea din mâni; ochii i se lărgiră, popoarelor, totdeauna şi-au nefericit pe a lor! Domnul
faţa-i împietri şi se făcu albă, ca varul. încercă să vor­ de Lessay erâ regalist voltaire-ian, un soiu destul de
bească, dar îi clănţăniau dinţii în gură. Insfârşit mur­ obicinuit printre înaintaşii noştri. Erâ mai geometru
mură: „L’au împuşcat!“ Nu înţelegeam ce voia să decât d’Alembert, mai filosof decât Jean-Jaques şi mai
spună şi mă cuprinse o groază ciudată. Am aflat mai regalist decât Ludooic al XVIII-Iea. Dragostea sa pen­
târziu, că vorbiâ de mareşalul Ney, executat în 7 De­ tru rege însă erâ nimic, în comparaţie cu ura sa pen­
cemvrie sub zidul, ce închideâ terenul din jurul casei tru împăiatul. Când cu urzeala lui Georges împotriva
noastre. întâiului consul, el încă erâ între vinovaţi; cei cari au
„Intâlniam pe atunci foarte des pe scări un mo­ condus cercetarea nu l’au aflat, sau aveau prea mult
şneag, — poate nu erâ tocmai moşneag, — cu faţa smeadă dispreţ pentru el, nu ştiu; destul că printre cei învi­
şi nemişcată, cu nişte ochi mici, negrii, ne mai pome­ novăţiţi, nu figură. Ocara aceasta însă nu i-a putut-o
nit de vioi. Păreâ că-i un mort, sau cel puţin nu-1 ve­ iertă niciodată lui Bonaparte. Nici nu-i zicea altfel de­
deai trăind, ca ceilalţi oameni. Am fost odată cu tata cât „Căpcăunul din Corsica“, şi spunea că nu i-ar fi
la dl Denon şi am văzut aici o mumie adusă din Egipt! încredinţat nici măcar un regiment, aşa de slab mili­
Ei bine, totdeauna eram de credinţa, că mumia dom­ tar a fost.
nului Denon, îndată ce-i singură, se deşteaptă, iese „In 1813 domnul de Lessay, văduv de câţiva ani,