Page 14 - 1922-01
P. 14
\
Pag. 14. ---------------------------------- C O S I N Z E A N A N r . 1 .
Fu de-ajuns ca să ese pe uliţă Aduse vin, şi din vorbă’n vorbă, — Da, ai dreptate. Aşa cred, că
cu mamă-sa, să fie văzută, şi doc căpitanul zise: ai dreptate.
torul, — deşi nu eră vesel de loc — îmi pare nespus de rău, că — Cel mai potrivit lucru pen
pentru asta, trebui în curând să în- în curând va trebui să plecăm. M’am tru a ajunge la un astfel de resultat,
şirue iar în jurul mesei din prân- obicinuit pe-aici, îmi plac locurile, cred că ar fi o apropiere mai strânsă,
zâtor păhărele în care scânteiâ ves oamenii. mai intimă între oamenii dela noi
titul vin. — Ei, comedie", făcu doctorul şi cei dela dumneavoastră.
Casa lor, ca şi în rândul întâi, „iar’ vă mută? Ce e şi vieaţa asta — Se poate", răspunse doctorul
eră mereu plină de ofiţeri. Veniau de soldat: vecinie pe drumuri". El încunjurând privirea ofiţerului.
din trecere de vreme la un pahar căzu pe gânduri, şi după un restimp — în deosebi ce priveşte pe fe
de vin, dar tot mai mult părea că de tăcere, întrebă: mei. Ardelencele au calităţi pe care
vin atraşi de ochii verzi ai domni — Şi când e vorba să plecaţi? la noi le cauţi înzadar. Uite, am a-
şoarei Aurora. — Pe Crăciun nu vom mai fi aici. junsja convingerea, că o căsătorie
Ea eră veselă şi zimbitoare; se — Hm!“ făcu doctorul întristat fericită numai cu o ardeleancă ai
deşteptase în ea chiar un fel de co de-odată. „Eu unul ştiu că nu mă puteâ face.
chetărie, şi părea că-i face mare bucur". — Nu: Asta nul" spuse docto
plăcere să-i năcâjască pe ofiţeri. — Nici eu, pot să vă asigur", rul, ne mai putându-se stăpâni, sim
Cu gândul la tinărul advocat, ci- zise căpitanul. „Dacă ar fi după ţind unde bate căpitanul, auzind
tindu-i scrisorile ce-i soseau dese, mine, eu nici că aş mai plecă de-aici“. din nou aceeaşi argumentare care
ea se simţea la adăpost. Doctorul clipi scurt din ochi, dusese, înainte cu opt luni, la lo
Părinţii se mirară de schimba avu o tresărire, dar apoi liniştin- godna Aurorei.
rea asta şi erau veseli, că au trecut du-se îndată zise: Căpitanul îl privi mirat, se în
aşa de uşor peste o primejdie pe — E grea slujba de militar. Ai gălbeni puţin, şi întrebă:
care şi-o închipuiau foarte mare. un singur Dumnezeu: porunca! De — Pentru ce credeţi că nu? Nu
lncet-încet doctorul ajunsese să-şi altfel toţi suntem subt porunci. sunt calităţile fetelor dumneavoastră
petreacă şi cu ofiţerii aceştia tot Par’că eu sunt liber? Sunt sluga cunoscute de toată lumea? Uite,
aşa de straşnic ca şi cu cei dintâi. ori căruia are nevoe de mine. dragă domnule doctor, eu trebue
Cântecele, romanţele cele noui îl — Da, adevărat. Dumneavoastră să-ţi spun ce am pe suflet. Aş fi
omorau dacă bea un pahar de vin, Ardelenii sunteţi oamenii datoriei. nespus de fericit dacă domnişoara
şi între aceştia erau mai ales doi, Iată ce-mi place la dumneavoastră! Aurora"....
un căpitan şi un sublocotenent, care Şi apoi sunteţi mai cumpănitori, Dar nu putu termina. Doctorul
cântau ca neşte arhangheli. mai aşezaţi. Pe cuvântul dumnea sări de pe scaun şi începfi să spue
Vr’o şase săptămâni se tot îm- voastră se poate clădi. Şi nu vă cuvintele strigând:
puţină vinul din pivniţa doctorului. daţi în laturi dela muncă, ori cât — Nu! Asta nu se poate! Nici
Ofiţerii veniau regulat după amie ar fi de grea. odată ! Destul te rog! Nu, nu ! Asta
zile guralivi, zburdalnici, plini de — Ei, sunt şi la noi oameni şi nu se poate!
tinereţe şi aduceau o veselie mare oameni! Căpitanul se ridică aproape in
în casa doctorului. Aurora, deşi ră — Nu, să-mi daţi voe! Cei mai dignat de această revoltă a docto
mânea cu un fel de satisfacţie între mulţi sunt aşa cum spun eu. Am rului. Cum? Nu eră el vrednic să-şi
ei, nu se prea arătă. Mai ales de cunoscut mulţi, m’am gândit de multe poată arăta o astfel de dorinţă?
când băgă de seamă, că căpitanul ori, că adevăratul neam românes Faţa doctorului se strâmbă de-o
c
care cântă aşa de frumos, se uită nu se va naşte decât din amestecul răzvrătire abia stăpânită:
la ea într’un chip care-i aducea a- sârguinţei şi cinstei dvoastră cu — Cum, dumneata ştiai ce s’a
minte de privirea celui dispărut, a vioiciunea şi seninătatea noastră". petrecut la noi în casă şi vreai să-ţi
locotenentului. Doctorul începu să asculte cu baţi joc de noi?" zise el învineţit
De atunci veni tot. mai rar între băgare de seamă, şi neliniştea lui de mânie.
ei, iar căpitanul era tot mai trist, creştea din clipă în clipă. Un fel Căpitanul nu mai oricepu nimic.
tot mai abătut. de tristeţe i se coborî în suflet, ca — Ce să ştiu, domnule doctor?
într’o zi, cu vr’o două săptămâni şi când ar presimţi o nouă desilu- — Că fata a fost logodită, tot
înainte de Crăciun, căpitanul ştiin- sie, o nouă pierdere. Ceea ce spu- cu un ofiţer, care a lăsat’o?
du-1 acasă pe doctor, veni la el în-< neâ acum căpitanul se asemănă tot — Nu ştiam!" răspunse, pierit,
tr’o vreme neobicinuită. Eră sigur, mai tare cu ce-i spunea odinioară ofiţerul.
că de colegii lui nu va fi tulburat. locotenentul. — Pe cuvântul dumitale?
Doctorului îi eră foarte simpatic — Sau crezi că n’am dreptate? — Pe cuvântul meu.
ofiţerul acesta voinic, cu privirile întrebă căpitanul văzând că doc — Nime nu ţi-a spus de ruşi
agere, şi care cântă aşa de frumos. torul tace. nea asta?
/
\
