Page 10 - 1922-02

Pag. 34. - - - - - - - - C O S I N Z E A N A - - - - - - - - - - - - - - - - Nr. 2.
%
Ionică păli, luă scrisoarea, se uită şi se uită cu băgare de seamă la de bani, crezu să se folosească de
la ea pe toate părţile, apoi îngălbe- cele două locuri din care cetise co­ prilej, să-i vândă şi să cumpere alţi
nindu-se şi mai tare, zise cu glas pilul. doi mai tineri: Dar, după ce-i vându,
sfiios şi tremurat: Obrazii ei tari, sănătoşi, nu mai nu mai putu cumpără decât cele două
— Poate va ii dela tata ! erau roşii, ci de-o paliditate ca vaci; vitele se scumpeau din zi în
— Ei, dela tatăl-tău! Ce prostii de boală; ochii ei erau surii şi pri­ zi, iar ea mai şi cheltuise o parte
îţi mai trec şi ţie prin cap, zise mama. virile tulburi. Respiră rar şi adânc. din bani.
— Doamne Dumnezeule!, oftă — Vino şi ceteşte odată, Ionică, — Eu ţi-am Spus să nu te gră­
bătrâna, apropiindu-se de Ionică şi zise mama c’un fel de asprime în beşti cu vânzarea, îi zise soacră-sa,
se uită cu nădejde plină de lăcomie glasul ei poruncitor de altădată. privindu-o cu coada ochiului.
la scrisoarea de pe plic. Ionică dintr’un salt fu lângă ma- Nevasta se tulbură de-odată, o-
— Adresa nu-i scrisă de tata, mă-sa, o îmbrăţişe cu ochii umezi, brazii i-se înroşiră din nou, şi zise
zise băiatul, dar cine să ne trimeată apoi luă scrisoarea. Nici nu băgă de cu ură:
epistolă din Lemberg? Uite, ştam­ seamă că mamă-sa se feri de îmbră­ — Dumitale ţi-a fost uşor să-mi
pila oraşului se cunoaşte bine. ţişarea lui, sguduită de un fior. spui aşa! Dar eu trebue să mă în­
Ionică apăsă cu degetul pe stam­ Băiatul începu să citească. An­ grijesc de greutăţile de tot felul. Şi
pilă, dar nu avu cui să-i dovedească: drei le scria că de un an şi jumă­ apoi cine ar fi putut şti că preţul
nici mama, nici bunica nu ştiau ceti. tate nu mai ştia de ei nimic că chiar vitelor va creşte mereu ? Da-i uşor
r
Şi cu toate acestea, nici un ştiutor de-i vor mai fi scris de-acasă, el n’a lui să scrie de-acolo: boii să nu-i
de carte n’ar fi privit cu mai mare mai primit nici o veste. Spunea că vinzi! Dar, în scumpetea de-acum,
înfrigurare locul unde apăsă băiatul nu-i de mirare, că el n’a prea stat ne-a întrebat vr’odată cu ce ne în-
cu degetul. într’un loc, l-au tot purtat, numai călţăm, cu ce ne îmbrăcăm?
De-un an nu mai avură nici o de-o jumătat’ de an e în acelaşi loc. Soacră-sa îşi întoarse capul spre
ştire dela Andrei. In sat, mulţi îl E într’un spital, a fost bolnav rău, ea, gata să-i răspundă, dar băgând
credeau mort. Regimentul în care într’o vreme credea că va muri. Dar de seamă mirarea lui Ionică, tăcu,
luptase el, fu prăpădit de artileria acum a trecut peste primejdie; Dum­ se năcăji să tuşască un restimp, şi
rusească. Un om din sat, tovarăş al nezeu îi va ajută să trăiască şi aşa, apoi zise:
lui Andrei, lăsat la vatră pentru câ­ şi se bucură că, mult în două săp­ — De l-ar aduce numai în pace
teva săptămâni, povesti grozăvii. tămâni, îi va da drumul acasă. Să Dumnazeu 1 O să se împace el cu
Ionică rupse plicul. Cu respira­ se vadă el odată acasă! Da, adevă­ vânzarea boilor! Cred că cu asta
rea reţinută, sorbi din ochi începutul rat, nu mai eră el chiar acelaşi care se va împăcâ mai uşor, adause, tră­
şi sfârşitul dela faţa a doua. a‘plecat la războiu, dar Dumnezeu gând iarăş cu coada ochiului spre
— E dela tata!, strigă băiatul, îi va ajută să trăiască... şi aşa. La sfâr­ noru-sa.
şi sărind de pe scaun, începu să şit o vesteâ pe Stana, să nu vândă — Şi-apoi, avem vacile şi viţe-
joace prin casă cu scrisoarea în mână. boii până va veni el acasă, că pre­ luşii, zise Ionică.
Bunica îşi făcu cruce, gata să ţurile vitelor cresc mereu, şi mai — Da, zise bunica; în vaci nu
izbucnească în plâns. vesteâ odată, că în curând va sosi s’a pierdut nimic. Vacile şi viţeluşii
— Ionică, ei, Ionică! Vino la lu­ acasă! să le vinzi acum, iei de douăori cât
mânare şi ceteşte. De pe ce cunoşti?, Stana rămase ca înlemnită, în ai luat atunci pe boi.
întrebă bătrâna c’un glas subţirel şi vreme ce Ionică cetise. Cu fiecare • Bunica şi nepotul vorbiră un răs­
plângător. cuvânt silabisit de băiat, se încre- timp împreună. Ionică îi spuneâ ceva
Ionică, — cu obrăjorii înflăcăraţi, dinţâ tot mai tare, că scrisoarea eră despre viţei; bunica încuviinţă tot
cu ochii strălucitori, abia se putu într’adevăr dela bărbatul său. Aşa­ ce spune nepotul şi amândoi erau
opri din salturile lui prin casă, veni dar, e adevărat! El trăeşte şi va veni foarte fericiţi.
lângă masă şi uitându-se pe hârtie, în curând acasă. Nu se putea deloc Mama tăceâ încruntată. Dunga
zise: obicinui cu gândul acesta, i se pă­ dintre sprincene i-se adânci.
— E scrisul tatii, şi-apoi, uite, rea că toată întoarcerea asta eră pusă — Ascultă, Ionică, cum scrie atrolo
chiar la început scrie aşa: „Dragii la cale împotriva ei, şi când băiatul tatăl-tău, întrebă ea după un restimp
mei de-acasă, mamă, nevastă şi co­ ceti ceea-ce scria Andrei despre boi, de gândire; „vine de tot, ori numai
pil" şi e iscălit chiar el, auzi bunico, Stana nu mai se mai putu stăpâni, pe câte-va săptămâni" ?
numele lui întreg: „Andrei Muntean, şi zise c’un fel de dispreţ: Bunica şi nepoţelul rămaseră ne­
t
căprar în compania a treia". — „Ei, cu boii nu se va mai în­ dumeriţi ; într’adevăr ei nici nu se
Ionică începu din nou să tropăe tâlni el“. gândiseră la asta. Ionică mai citi
prin casă. Marina, bunica, nu-şi mai Boii fură vânduţi într’adevăr în- odată, dar’ eră limpede, acolo nu
putu opri plânsul.. Femeea, Stana, nainte cu vr-un an: Crescu de-odată se spuneâ decât un singur lucru t
£e apropie de masă, luă scrisoarea preţul vitelor şi Stana, având lipsă că tatăl va veni, cel mult peste două