Page 15 - 1922-02

f l r . 2 . C O S I N Z E A N A Pag. 39.

litate. O realitate îngrozitoare, care Ori ce-ar scrie eroii de după ori-ce, pentru a ne hrăni şi pentru
îşi proiectă spectrul ei hâdos asupra războiu, un lucru nu se poate tăgădui: a ne salvă familiile. Dl Iorga nu ne
ţării, asupra neamului românesc, pu- la Iaşi toată lumea îşi perduse capul încuraja; se temea că ne vom pră­
nându-i înainte: Moartea. şi cei cari mai vorbiau de o rezis­ pădi printre străini de frig, de boli,
Printre cei dintâi cari au trebuit tenţă erau, în aproape totalitatea ca­ de mizerie. Ne recomandă să ne as­
să evacueze capitala, am fost noi, zurilor, oameni cari nici ei nu mai cundem prin satele Moldovei, even­
pribegii ardeleni, asupra cărora, pe credeam întrânşii. Sentimentul ge­ tual pe la mănăstiri, travestindu-ne
lângă urgia lui Dumnezeu, se mai neral eră, că noi am isprăvit războiul în călugări.
ridicase şi aceea a unor fraţi, cari şi încă cu ruşine, — şi dacă mai Dar la urma urmelor, cine mai
ne făceau vinovaţi pe noi pentru eră pe ici pe colo câte-o speranţă, putea da în astfel de vremuri sfa­
război şi cari nu se sfiau uneori a le are în biruinţa finală a aliaţilor, turi-şi cine le-ar mai fi putut urmă?
acuză pe Românii din părţile arde­ cari ne vor salva şi pe noi, — dacă, O putere oarbă lucră în noi, cari
lene ce fuseseră ocupate, de trădare peste tot, vor mai avea ce salva la nu mai aveam nici o voinţă proprie
de neam. sfârşitul războiului. şi cari am fi primit cu atâta mulţu­
Numai două lucruri mai preo­
Lozinca se schimbase şi în loc mire moartea, dacă s’ar fi îndurat
de : peste Carpaţi, glasurile strigau : cupau pe refugiaţi: asigurarea hranei, să ne ia la sine. Zic „putere oarbă",
peste Miclov, peste Şiret, spre Mol­ care se găsea atât de greu, şi pro- — dar poate că greşesc, mai ales
dova unui adăpost vremelnic, înainte vederea cu paşaport pentru Rusia. dacă mă gândesc la cum s’au des­
de cufundarea în neant 1 Cel puţin să nu puie Nemţii mâna făşurat mai târziu lucrurile pe cari
pe noi aici! Ce pelerinaj pe la Si­ atunci le socotiam îndreptate în con­
guranţă, care nu mai dovedia să sa­ tra noastră, dar cari de fapt n’au
Pe o toamnă târzie şi urâtă stră- tisfacă pe toţi cei cari voiau să-şi fost decât pietre de încercare.
băteam câmpiile ţării, căutând un puie la adăpost această miserabilă
loc de popas. II găsim, cu greu, la de viaţă, pe care soarta n’a cruţat-o
laşi, — furnicarul în care se con­ de cele mai nemiloase lovituri! „Acum ce ne facem"? — îl în­
centraseră în timp de câteva săptă­ trebai pe amicul meu O. Goga, a
mâni, toţi refugiaţii din Muntenia şi 23 Noemvrie 1916. Nemţii ocu­ doua zi după căderea Bucureştilor.
Transilvania. pară Bucureştii, de unde trimit vorbă „Asta mă întreb şi eu acum",
Cine-ar puteâ descrie noua ca­ la Iaşi că Excelenţa sa mareşalul von — fu răspunsul. — Totuş, noi tre-
pitală a ţării în acele vremuri cum­ Makensen ţine să ia, cel mai târziu bue să ne îngrijim, pe de o parte
plite ? de Crăciunul românesc, cafeaua la de familiile noastre, pe cari nu le
restaurantul Hotelului putem lăsă pradă Nemţilor, pe de
„Traian" din Iaşi! alta să facem ce se mai poate şi
Doamne, ce se va pentru cauza publică. Şi atunci o
alege de noi, cari, fără idee îi veni în minte prietenului meu:
să mai putem fi de să apelăm la marele Stroescu să ia
vre-un folos ţării, acum sub scutul său, Ia moşiile sale din
— să ajungem pe mâ- Basarabia, familiile noastre. Nemţii
nile duşmanilor, cari ne probabil că nu vor trece Prutul şi
osândiseră încă de mult soţiile şi copilaşii noştri îşi vor puteâ
la moarte, pentru „înal­ depăna zilele acolo, până la sfârşitul
tă tradare“, şi pentru războiului, iar noi, bărbaţii, vom plecă
cari prinderea noastră în Anglia, în Franţa, în Italia, spre
ar fi însemnat o biru­ a lupta acolo, cu graiul şi cu con­
inţă atât de plăcută. deiul, pentru neamul nostru, din mâna
Intr’o zi vorbeam cu căruia fatalitatea a smuls atât de
dl Iorga despre per­ repede şi de crud sabia.
spectivele ce ne-aş- Idea aceasta mă preocupase şi
teaptă şi-i comunicam pe mine în mod vag, de vorbele lui
că nu ne mai rămâne Goga m’am convins că, dintre toate
decât o salvare: să tre­ soluţiile, aceasta este cea mai pre­
cem în Rusia! Dar cu ţioasă. — Să mergem deci să vorbim
ce? Căci viaţa acolo era cu dl Stroescu, care e la Odesa.
destul de scumpă pen­ In câteva zile paşapoartele ne erau
tru o ţară, a cărei va- gata şi în primele zile ale lui De­
lulă scăzuse pe urma cemvrie aveam să plecăm amândoi
dezastrului ei — şi noi la generosul mecenat, de care ne
refugiaţii nu mai aveam legau pe ambii atâtea amintiri fru­
nimic în buzunare. Ne moase din Transilvania.
pusesem încrederea în Preocupat în sensul acestei noi
Dumnezeu şi în pute­ idei, nu ştiu cum, dar Rusia nu mă
O vedere generală a oraşului Şopron, pe care un ple­ rea noastră de muncă: mai speria. Colosul care-mi apăsa
biscit l’a dat Ungariei. Dintre voturile date 15 348 au vom învăţa ruseşte, vom sufletul cu o povară înspăimântătoare,
fost pentru Ungaria şi numai 8 227 pentru Austria. Par­ da lecţii de nemţeşte, începuse să mă pasioneze chiar, din
lamentul din Budapesta de bucurie că a revenit la Un­ vom lucra prin spitale, momentul ce mi-se ivise în suflet
garia oraşul Şopron l’a distins pe acesta cu titlul de
„fidelissima civitas®, dându-i drept, ca să folosească vom tăia lemne, — cu icoana Basarabiei. Căci nu puteam
această atribuţie în toate actele sale. un cuvânt vom face doar să trecem dela Iaşi direct la