Page 9 - 1922-02

\

PAGINI ]LITEr_"_

JlieioFul de lemn. diere de zimbet. „Este iarbă destulă". ştii tu că mamă-ta nu se supără dacă
El deschise cu grije uşa dela închi­
n’o aşteptăm. Ţi-e foame?
zătoare, un viţel zvâcni, şi din câ­ Ca un om mare, copilul ridică cu
ION AGÂRBICEANU
teva salturi ajunse la mamă-sa, care seriozitate din umeri, ca şi când ar
— Nu-i slobozi Ionică, lasă-i să nu mai avu vreme să-şi sfârşască fi zis: „Ştiu eu? Mi-e tot atât!"
mai aştepte puţin. Zbiară ei că-s mişei, mugetul gutural, cu gura închisă, îşi Bunica Marina îi puse mămăligă
dar nu li foame. Ştii cât au mâncat întoarse, într’o zmâncitură, capul spre în blidul înflorit, îi turnă lapte.
azi? Două şorţuri pline. Mai bine^ viţel, ca spre atac: acesta o şi iz­ — Mănâncă şi te culcă Ionică,
vino şi îmbucă tu ceva. Azi ai avut bise, cumplit, în pântece, cu capul. Ştii tu cât de greu ne sculăm di­
puţină merinde. Ionică apăsă cu toată puterea şi mineaţa.
— Ba am avut destulă, bunico, greutatea trupului pe uşa ţarcului Copilul îşi zise „Tatăl-nostru", îşi
şi nu mi-i foame, răspunse băiatul să-l oprească pe al doilea viţel. De făcu trei cruci, şi ceru să mănânce.
ca de patrusprezece ani, care stăteâ trei luni, asta e slujba lui de fiecare Dar abia îmbucă de câteva ori
răzimat de închizătura .viţeilor, o şu­ seară, şi cn un fel de ciudă, dar şi şi afară se auzi portiţa; băiatul cu-
bredă întruchipare de scânduri, subt de mângâiere, vedea că, din zi în zi, noscu, după cum o izbi, că-i mamă-sa.
şopru. Cu mâna întinsă peste pălă- opreşte pe al doilea tot mai cu greu. Faţa lui se făcu mai luminoasă şi în­
nuţul de scândură veche, înegrită, Cresc prăpădiţii şi să întăresc! Erau cepu să mănânce mai cu temeiu.
pe alocuri putredă, Ionică tot încerca amândoi bouleni, şi cu greu îi pu­ O femeie voinică, să fi avut vre-o
să scarpine pe bărbie viţeluşii bă­ teai deosebi pe unul de celalalt. treizeci şi cinci de ani, întră în casă,
lani, de-aceeaşi mărime. Dar abia îi Cu şuştarul, la muls, venia une­ păşind apăsat, cu pasul bărbătesc.
atingea cu mâna şi ei zburdau din ori mamă sa, dar cum ea lipsea de Avea obrazii doldora, roşii, tari, şi
nou, neastâmpăraţi, prin închizătoare, multeori de-acasă sara, mulgea de ’ntre sprâncenele negre o cută a-
cercând mereu să scape la vacile obiceiu bunica. dâncă. Bătrâna cunoscu numai decât
care-i aşteptau în curte, aproape, cu Şi lui Ionică îi mai plăcea când că noru-sa a avut vre-o neplăcere,
ugerile pline, ridicând, din vreme în mulgea mamă-sa: lăsă mai mult lapte nu zise nimic, îi dădu o lingură, mai
vreme, capetele spre şopru şi mu­ Ia viţeluşi; bătrâna nu eră darnică de puse lapte în blid şi o chemă să
gind prelung. Viţeluşii se opreau o loc cu cei doi mişei bălani, mai ales cineze.
clipă din zburdarea lor, întindeau de când începură să mânâncfc iarbă. — Cinaţi, zise ea şi întrând în
grumazii, ridicându-şi botul umed Dar mamă-sa, Stana, lipsea de casa dinainte, aprinse un lemnuş, se
în vânt, şi răspundeau mugind scurt.* multe-ori serile de acasă: Iată chiar uită la flacăra lui într’o oglindioară
Apoi zbaterea începea din nou, dând şi în sara asta de Duminecă, de pe atârnată de perete, pipăi cu dege- .
mereu năvală pe unde ştiau că e la sfârşitul lui Mai, vacile sunt de tul pe obrazul stâng, părând a căuta
eşirea. mult mulse, viţeii sunt închişi, şi cina vre-o urmă, dar nu simţi, nici nu
— Vino mai repede, bunico, o e de mult gata, şi Stana încă nu s’a văzu nimic. Flacăra lemnuşului îi a-
să strice ţarcul. întors de prin sat. junsese la deget, îl fripse, şi ea-1
— Doar nu-s tătari! Doar nu-s Copilul a eşit de câteva ori până aruncă departe, mormăind printre
păgâni* — strigă bunica dela foc, luând la portiţă, a privit cercetător prin dinţi o înjurătură.
de-odată şuştarul de lemn şi apro- înserare pe uliţă în jos, dar n’a vă- Veni apoi în tindă, şezu la masă,
piindu se de cele două vaci, care zut’o venind. De câteori se întorcea sorbi de câteva ori din lingură, a-
stăteau, în înserarea ce se cobora, dela portiţă, aducea pe faţă, în ochi, poi de-odată răzimă lingura de blid
albe, puternice şi liniştite, rumegând o tristeţă gânditoare de care el nu-şi şi duse mâna la sân şi scoase o seri-
încet, cu tact. dădea seama, dar care i se ridica soare.
— Bine le-ai săturat azi Ionică, instinctiv din suflet, ca dintr’un sen­ " — Mi-a dat’o poştarul mai nainte.
zice bătrâna începând să spele ugerul timent de părăsire care ar încercă Vezi Ionică, de unde-o fi. Ea întinse
unei vaci. „Pe unde mi le-ai purtat?" să-l copleşască. epistola băiatului şi rămase pe-o clipă
— Hm!, răspunse băiatul c’o a­ — Dacă vreai, putem cină, Ioniţă, gânditoare.