Page 11 - 1922-03
P. 11
— Topor îţi zice? îi dă omul:
(Cântec de 31 lai. Apoi, hai, bădică, că eu cu tine
TOPORUL
Luna-şi pleacă fruntea albă - POVESTE CU TÂLC - am să fac treabă. De când jindu
Peste-un nor întârziat — iesc eu după asemenea comoară,
Boboceii din grădină de ION DRAGOSLAV că, iacă, eu şed în o casă ca vai
S’au culcat. „A fost o vreme — aşa îmi de lume, şi apoi, m-am săturat ar
La castelul din pădure spuse cineva într’o zi — când to zând tot găteje şi legând teie de
Drumu-i plin de bălării, porul de azi nu era cunoscut. Oa curmeie.
Parcurile plâng sihastre „Apoi doară, îi taie vorba to
Şi pustii. menii îsi făceau treburile cu ce
y
puteau; răchiţi scorburoase, uscă porul, de ce ţi-am eşit şi eu în cale,
S’a pierdut demult în noapte turi de prin păduri — una alta — să nu se mai lăfăiască cei copaci
Plânsul unui călător, —
Visuri dulci din ceruri dalbe iar codrii trăiau în linişte, în vreme că nu le vine nimenea de hac; că
Se cobor. ce arborii creşteau cât ţi-s foişoa- dânşii îs grozavi, că nu-i poate
Doarme vântu n colb de stele rele de foc, ba şi mai înalţi, chiar nimenea atinge, şi nu numai atâta,
Legănat în sfânt alint — unii groşi să nu-i poată cuprinde da să vezi între oameni ce minune
Nuferii adorm pe lacuri cinci şase oameni, şi picau de bă avem să facem noi.
De argint. trâneţe. Şi, aşa, omul luând unealta, se
#
Dorm şi apele la moară Oamenii din pricina asta, duceau duse la pădure, unde după povaţa
înecate n zbuciumări, mare jind, că, vezi d-ta, ar fi voit toporului, îi puse o coadă dreaptă
Numai teii-şi lasă floarea şi ei să-şi facă o casă mai ară si bună.
Pe cărări... y
toasă, un acoperiş mai cum se cade; „Loveşte cel dintâiu copac! —
IUSTIN ILIEŞIU.
ar fi vrut să-şi facă dânşii multe, îl povăţui toporul.
-----------o □ o-------------
da’ dacă nu cunoşteau o unealtă Copacii însă, când auziră că a
(Qânlec. mai tăioasă, se mulţămeau şi cu lu venit un om cu o unealtă să deie
cruri necioplite, vorba ceea: „din în ei, o şi porniră într’un râset ho
Ninge ca n poveşti... în zare teie şi din curmeie.“ hotitor de batjocură şi nu se stâm-
s aud clopotele rar
Şi a trecut vreme — cât a fi părară decât atunci, când văzură că
Şi-mi revine n suflet tainic trecut — şi, iată că, într’o zi, un om lucrul e în tot adevărul lui.
o melancolie iar...
o porneşte la pădure să-şi aducă o „Valeu! râcni un plop în rădă
Nu gândind la idealuri cina căruia se înfipse cu putere
şi la visuri ce-am pierdut, sarcină de gâteje uscate pentru foc. toporul.
Nici torcând în suflet firul Cum mergea el aşa, numai ce se — Nu-i mai da toporul! Nu-i
dorurilor din trecut, — împiedecă de ceva tare. Când se
Dar privind cum se distramă uită, o bucată de fier, ascuţită şi mai da toporul! fluturară sgomotos
tortul fulgilor de nea, lată de-oparte şi de alta, ce se sub- copacii din frunze.
Vroi omul să scoată toporul,
M am gândii, cum mi-or mai ninge ţiea cu un gât şi care se sfârşea
astăzi-măini şi fruntea mea. cu un fel de ureche de unde pu dar pace!
T. MUREŞ AN. teai să apuci şi cu mâna. — Plopule dă-mi toporul! -
-------------o □ o------------ „Maă, făcu omul, da ce-o hi şi i-a poruncit omul.
— Nu ţi-1 dau! —' i-a răspuns
aJrwins. asta?“ plopul. — „De ce ai dat în mine?“...
Se mai uită el la ciudăţenia de
— Plopule dă-mi toporul!
Pe ferm stau pescari lucru, o mai suceşte, dă cu mâna — Ba să-ţi pui pofta ’n cui!..“
Privind în spre largul i pe ascuţiş, vede că maL să-i taie — „Ba să-ţi pui pofta ’n cui!“
Cum piere n amurg degetul cel gros cu care încercă
Un stol de catarguri. i-au răspuns toţi copacii în un
ascuţişul. foşnet ascuţit de frunze.
Un vuet adânc „Măi, se minună dânsul, de as — Nu mi-1 dai? lasă!, i-a spus
Vesteşte furtuna; cuţit e ascuţit, — ar tăia şi mâna, omul.
In condruri de nori ba, ice are şi o ureche ca la hal-
Se ntunecă luna... — Du-te la foc, l-a povăţuit to
tagul meu de chiatră cu care mă porul, să vie să ardă plopul. Spu-
Uităndu-mă nvins apăr la tâmplări; par’că ar hi nu ne-i focului, că te-am trimes eu, to
La ea, cum se nclină,
Pe-a gândului rug I mai să-i pui coadă şi să dai... porul, pe care l-a făurit el cu ja
Mi-aprinde lumină. „Ce te uiţi, îi tâia gândurile de rul lui.
odată unealta, eu sunt toporul... Şi ţăranul s-a dus şi iacă-tă că
Cu palidu-i nimb
Aminte mi-aduse Ai auzit de topor? la rădăcina unui copac vede chiar
De-un chip îndrăgit — Nu! un focuşor — făcut, se vede, de nis
In vremuri apuse. — Pune-i coadă şi dă, că eu caiva oameni ce avuseră treabă prin
G. TUTOVEANU. tai ca şi briciul. pădure.
