Page 12 - 1922-03

Pag. 52. C O S I N Z E A N A Nr. 3.

„Focule, se mai milogi omul, — Uite, oameni buni, ce păţesc în nişte gunoaie, văzându-1 supărat
hai, şi-mi arde un afurisit de plop, şi adăogă: „apa nu vreâ să stângă îl primi cu gudurături prieteneşti,
că — uite cum şi uite cum, — mi-a focul, focul nu vrea să ardă plopul, iar el se duse în casă, unde dăd*.
luat toporul. Şi chiar el, toporul, plopul nu vreâ să-mi deie toporul... de pisică, că dormită cu ochii ju­
m-a trimis, că e în mare cumpănă, Da-ţi drumul la girezile şi turmele mătate închişi în cotruţa sobei şi
să mă ajuţi să-l scot. Şi îi spuse voastre, să beie toată apa. cu picioarele de dinainte sub piept,
tot ce i-a zis unealta. — De, bre, omule, i-au răspuns în cui îi stâ atârnat arcul şi tolba
— Nu pot, i-a răspuns focul, că ciobanii, îi aveâ tu dreptate, da cum cu săgeţi, cum obicinuia lumea în
vezi, zice el, toporul, că eu l-am crezi că am face noi una ca asta, vremea veche, şi omul la arc:
făurit, dar nu ştiu dacă o puteam că, vezi, aicea îs o mulţime de mi- — Arc, arculeţul mneu, fă-mi
face asta de nu aveam lemne. De găieli: mai întâi ne-ar crăpa gitele şi tu pe gândul mneu, că iacă ce
aceea du-te şi-i spune toporului tău, de atâta apă, apoi dacă ar stă mo­ ni s’o întâmplat. — Şi omul spuse
că eu nu am ce-i face, că şi eu rile din pricina lipsei de apă, am toată tărăşenia, adăugând: „lupchii
trăiesc prin lemne, şi nu mă pot rămâneâ fără tain’, oile ne-ar muri nu vor să mănânce turmele, cioba­
strică cu pădurea. într’o zi de sete si n-am mai aveâ nii nu vor să deie vitele să soarbă
— Aşa, zise omul înciudat, tică- de unde prinde şi câte-o leacă de apa; apa nu vrea să stângă focul;
losule de foc! Apoi, tu, dacă m-ai peşte. .focul nu vreâ să ardă plopul; plo­
ascultă, eu ţi-aş da cu toporul meu — Aşaa, se năcăji creştinul; pul nu vreâ să-mi deie toporul. Hai
să arzi codri întregi... nici voi nu vreţi? Atunci mă duc tu, dragă arculeţ, şi-mi pedepseşte *
— Este sus un D-zeu, i-a tăiat la lupchi să vie să vă mănânce lupchii.
focul curajul muncitorului, şi copa­ toate lăptoasele. — Ira, îi răspunse arcul; azi am
cul are viaţă, săracul, şi e făptura — Du-te, i-au răspuns oamenii, aşa o plictiseală, că nu mă pot
lui D-zeu şi mă tem să-l ard aşa că doar ciomege şi câni avem. duce nicăirea, şi apoi nu-mi mai
de o parigorie. Şi iacă, că în cale întâlni omul vine să-mi stric săgeţile pentru nişte
— Nu vrei, îi spuse omul întă­ tocmai pe Vătavul lupilor, adulme­ piei puturoase de lupchi.
râtat, atunci mă duc la apă să vie când ceva, dar cu un picior şoldit. — Da, hai, arculeţule! — Nu
să te stingă. — Ira, cumătre, îi dă omul, bine vreu!.. Mâne, poimâne — „Aşa, a-
— Du-te, că nu-mi pasă; pădu­ că te-am întâlnit: uite ce e; am să tunci, uite şoarecii în pod; te pe­
rile au să mă aprindă iar. vă dau o bună pradă. Uite ce mi depsesc şi pe tine; îi pun să-ţi
Şi românul se duse, şi tocmai s’a întâmplat: - şi omul spuse tot roadă şi săgeţile şi pe tine, să nu se
că întâlni şi o apă, care învârtiâ năcazul — adăugând: „Ciobanii nu mai aleagă nimic din ceea-ce eşti,
pe dânsa trei mori şi pe malurile dau turmele să beie apa! apa nu — Du-te, că m’oi face la loc! Azi
ei înverzite păşteau sute de vite şi vrea să stingă focul; focul nu vreâ n-am chef.
turme de oi.- să ardă plopul; plopul nu vreâ Când hop, şi un şoricel prin
— Apă, se milogi omul, hai, te să-mi deie toporul: Hai, tu dragă casă.
rog, de stinge pe ticălosul de foc, lupule, adună-ţi tovarăşii şi mâncaţi — Şoricele, îi zise omul, nu fugi
care nu vreâ să ardă un plop, care toate vitele. că te apăr eu de mâţă, roade la
îmi ţine un topor cu care mă du­ — Toate le-oi face, numai asta noapte arcu ista îndrăcit şi tolba şi
sesem la pădure să-mi tai nişte nu, că m-am săturat de bâte dela tot, că uite ce-mi face, — şi îi spuse
lemne pentru casă, — şi el îi lămuri ciobanii ceia. Uite, cine crezi că şi lui toată povestea — adăugând:
apei, toată jetia cu toporul. m-au şchiopat, dacă nu cânii lor, arcu nu vrea să ucidă lupchii; lup­
— Nu mă duc, îi răspunse apa, nu mă mai întrebi câţi băeţi de ai chii nu vor să mănânce vitele ; cio­
pentru-că eu nu mă pot strică nici noştri, s-au dus în împărăţia du­ banii nu lasă vitele să beie apa;
cu focul; că ce mi-ar face morile hurilor lupeşti, dând târcoale afu­ apa nu vreâ să stingă focul; focul
de pe mine şi ciobanii care păzesc risitelor lor de turme... Nu mă duc! nu vreâ să ardă plopul; plopul nu
turmele, fără foc: m-aş pune rău „Nici tu? — Nu! — Atunci ţi-o vreâ să-mi deie toporul.
cu oamenii şi ar fugi de pe malu­ fac şi ţie: mă duc acasă la arc şi — Dragă omule, i-a răspuns şo-
rile mele, iar eu aş deveni mlaştină la săgeţile mele, să vie să vă nimi­ ricuţul; vezi că tocmai de asta nu-s
puturoasă. cească pe toţi. gata amu, şi nici la noapte. Ceva
— Nu vrei, va să zică, nici tu? — Du-te, i-a răspuns mai ma­ slăninuţă din pod, brânzacă din
Aşa, stai că iacă am eu ac şi de rele lupilor, şi mai bine bagă *de putină, mai merge, dar să rod eu
cojocul tău: am să pun pe turmă seamă cu cine vorbeşti, şi lupul a arcuri şi alte fleacuri, n-aş face-o
să te beie toată. şi prins a urlâ să vie şi alţi lupi decât dacă n-aş găsi nimic în casă.
Şi omul, se duse la văcarii şi şi să clănţănească dinţii la om, când — Aşa, stai că te dau eu pe
ciobanii care păzeau vitele şi oile şi el o tuli şi ajunse tocmai acasă. mâna mâţei: Pis, săi pe el.
pe maluri şi le spuse şi lor: Aice, cânele Bălan, care dormise — Dar mâţa nici nu se urni, ci