Page 12 - 1922-03
P. 12

Pag. 52.                                   C  O  S  I N  Z  E  A  N  A                              Nr. 3.

             „Focule,  se  mai  milogi  omul,    —  Uite, oameni buni, ce păţesc  în nişte gunoaie, văzându-1 supărat
          hai, şi-mi arde un afurisit de plop,  şi adăogă: „apa nu vreâ să stângă  îl primi cu gudurături prieteneşti,
          că — uite cum şi uite cum, — mi-a  focul, focul nu vrea să ardă plopul,  iar el se duse în casă, unde dăd*.
          luat  toporul.  Şi  chiar  el,  toporul,  plopul nu vreâ să-mi deie toporul...  de pisică, că dormită cu ochii ju­
          m-a trimis, că e în mare cumpănă,  Da-ţi drumul la girezile şi turmele   mătate  închişi  în  cotruţa  sobei  şi
          să  mă  ajuţi  să-l  scot.  Şi  îi  spuse  voastre, să beie toată apa.  cu picioarele de dinainte sub piept,
          tot ce i-a zis unealta.                —  De, bre, omule, i-au răspuns  în cui îi stâ atârnat arcul şi tolba
             —  Nu pot, i-a răspuns focul, că   ciobanii, îi aveâ tu dreptate, da cum  cu săgeţi, cum obicinuia lumea în
          vezi,  zice  el,  toporul,  că  eu  l-am   crezi  că  am  face  noi  una  ca  asta,  vremea veche, şi omul la arc:
          făurit,  dar  nu  ştiu  dacă o  puteam   că, vezi, aicea îs o mulţime de mi-   —  Arc,  arculeţul  mneu,  fă-mi
          face asta de nu aveam lemne. De    găieli: mai întâi ne-ar crăpa gitele  şi  tu  pe  gândul  mneu,  că  iacă  ce
          aceea du-te şi-i spune toporului tău,  de atâta apă, apoi dacă ar stă mo­  ni s’o întâmplat. — Şi omul spuse
          că  eu  nu  am  ce-i  face,  că  şi  eu   rile  din  pricina  lipsei  de  apă,  am   toată tărăşenia, adăugând: „lupchii
          trăiesc  prin  lemne,  şi  nu  mă  pot   rămâneâ fără tain’, oile ne-ar muri  nu vor să mănânce turmele, cioba­
          strică cu pădurea.                  într’o zi de sete si n-am mai aveâ   nii nu vor să deie vitele să soarbă
             —  Aşa, zise omul înciudat, tică- de  unde  prinde  şi  câte-o  leacă  de   apa;  apa  nu  vrea  să  stângă  focul;
          losule de foc! Apoi, tu, dacă m-ai   peşte.                             .focul nu vreâ să ardă plopul; plo­
          ascultă, eu ţi-aş da cu toporul meu    —  Aşaa,  se  năcăji  creştinul;  pul nu vreâ să-mi deie toporul. Hai
          să arzi codri întregi...            nici  voi  nu  vreţi?  Atunci  mă  duc   tu, dragă arculeţ, şi-mi pedepseşte   *
             —  Este sus un D-zeu, i-a tăiat   la  lupchi  să  vie  să  vă  mănânce   lupchii.
          focul curajul muncitorului, şi copa­ toate lăptoasele.                     —  Ira, îi răspunse arcul; azi am
          cul are viaţă, săracul, şi e făptura   —  Du-te, i-au răspuns oamenii,  aşa  o  plictiseală,  că  nu  mă  pot
          lui  D-zeu  şi  mă  tem  să-l  ard  aşa   că doar ciomege şi câni avem.  duce  nicăirea,  şi  apoi  nu-mi  mai
          de o parigorie.                        Şi iacă, că în cale întâlni omul   vine să-mi stric săgeţile pentru nişte
             —  Nu vrei, îi spuse omul întă­  tocmai pe Vătavul lupilor, adulme­ piei puturoase de lupchi.
          râtat, atunci mă duc la apă să vie   când ceva, dar cu un picior şoldit.   —  Da,  hai,  arculeţule!  —  Nu
          să te stingă.                          —  Ira, cumătre, îi dă omul, bine  vreu!.. Mâne, poimâne — „Aşa, a-
             — Du-te, că nu-mi pasă; pădu­    că te-am întâlnit: uite ce e; am să  tunci, uite şoarecii în pod; te pe­
          rile au să mă aprindă iar.          vă  dau  o  bună  pradă.  Uite  ce  mi   depsesc  şi  pe  tine;  îi  pun  să-ţi
             Şi românul  se duse, şi tocmai   s’a  întâmplat: - şi  omul spuse tot  roadă şi săgeţile şi pe tine, să nu se
          că  întâlni  şi  o  apă,  care  învârtiâ  năcazul — adăugând: „Ciobanii nu  mai aleagă nimic din ceea-ce eşti,
          pe  dânsa  trei mori şi  pe  malurile   dau  turmele  să  beie  apa!  apa  nu  — Du-te, că m’oi face la loc! Azi
          ei înverzite păşteau sute de vite şi  vrea să stingă focul; focul nu vreâ   n-am chef.
          turme de oi.-                       să  ardă  plopul;  plopul  nu  vreâ    Când  hop,  şi  un  şoricel  prin
             —  Apă, se milogi omul, hai, te  să-mi  deie  toporul:  Hai,  tu  dragă   casă.
          rog, de stinge pe ticălosul de foc,  lupule, adună-ţi tovarăşii şi mâncaţi   —  Şoricele, îi zise omul, nu fugi
          care nu vreâ să ardă un plop, care  toate vitele.                       că  te  apăr  eu  de  mâţă,  roade  la
          îmi ţine un topor cu care mă du­       —  Toate le-oi face, numai asta  noapte arcu ista îndrăcit şi tolba şi
          sesem  la  pădure  să-mi  tai  nişte   nu,  că  m-am  săturat  de  bâte  dela  tot, că uite ce-mi face, — şi îi spuse
          lemne pentru casă, — şi el îi lămuri ciobanii  ceia.  Uite,  cine  crezi  că   şi lui toată povestea — adăugând:
          apei, toată jetia cu toporul.       m-au  şchiopat,  dacă  nu  cânii  lor,  arcu nu vrea să ucidă lupchii; lup­
             — Nu mă duc, îi răspunse apa,  nu mă mai întrebi câţi băeţi de ai    chii nu vor să mănânce vitele ; cio­
          pentru-că eu nu mă pot strică nici   noştri,  s-au  dus  în  împărăţia  du­  banii  nu  lasă  vitele  să  beie  apa;
          cu focul; că ce mi-ar face morile  hurilor lupeşti, dând târcoale afu­  apa nu vreâ să stingă focul; focul
          de pe mine şi ciobanii care păzesc  risitelor lor de turme... Nu mă duc! nu vreâ să ardă plopul; plopul nu
          turmele,  fără  foc:  m-aş  pune  rău   „Nici tu? — Nu! — Atunci ţi-o  vreâ să-mi deie toporul.
          cu oamenii şi ar fugi de pe malu­   fac  şi  ţie:  mă  duc  acasă  la  arc  şi   —  Dragă omule, i-a răspuns şo-
          rile mele, iar eu aş deveni mlaştină  la săgeţile mele, să vie să vă nimi­  ricuţul; vezi că tocmai de asta nu-s
          puturoasă.                          cească pe toţi.                     gata  amu,  şi  nici  la  noapte.  Ceva
             —  Nu vrei, va să zică, nici tu?    —  Du-te, i-a răspuns mai ma­    slăninuţă  din  pod,  brânzacă  din
          Aşa,  stai  că  iacă  am  eu  ac  şi  de  rele lupilor, şi mai bine bagă *de   putină,  mai  merge,  dar  să  rod  eu
          cojocul  tău:  am  să  pun  pe  turmă  seamă cu cine vorbeşti, şi lupul a  arcuri şi alte fleacuri, n-aş face-o
          să te beie toată.                   şi  prins  a  urlâ  să  vie  şi  alţi  lupi   decât dacă n-aş găsi nimic în casă.
             Şi  omul,  se  duse  la  văcarii  şi  şi să clănţănească dinţii la om, când   —  Aşa,  stai  că  te  dau  eu  pe
          ciobanii care păzeau vitele şi oile  şi el o tuli şi ajunse tocmai acasă.  mâna mâţei: Pis, săi pe el.
          pe maluri şi le spuse şi lor:          Aice, cânele Bălan, care dormise    —  Dar mâţa nici nu se urni, ci
   7   8   9   10   11   12   13   14   15   16