Page 9 - 1922-03
P. 9

PAGINI UT





                                               avut  noroc  că  i-a  prins  mâna  re­  uliţa plină de femei, a strâns satul
           ţieioFul de lemn.                   pede.                               în jurul ei.

                                                  Stana scuipă cu greaţă în laturi,   Eră un an încheiat de când Stana
           ION AGÂRBICEANU - 2 -               ca un bărbat.                       călca  cu  stângul.  Eră  ea  cam  lu-
                           I.                     „Că  i-am  mâncat  fericirea  şi   meaţă din firea ei, dar Andrei, pănă
                                               partea ei de bine! Auzi dumneata!  fusese acasă, o supraveghiâ de a-
              După cearta cu soacră-sa, Stana   Dar i-am luat bărbatul, pe netefle-   proape, după-ce, chiar dela început,
           trecu în casa dinainte, aprinsă ca   tele  cela ce se ’mpleteşte din pi­  îi trase câteva părueli să le pome­
           o flacără. Ce viperă bătrâna asta!
                                               cioarele  lui  de  cocostârc?  Filăru   nească cât va trăi, şi nu pentru nu
           Cum i-a secătuit viata de-un an în­
                                               e  bărbatul  ei,  a  Vuţii  Surdului?  ştiu ce lucru, numai fiindcă o aflase
           coace! Vecinie pe urmele sale, veci­
                                               Doar poate ea crede că omul acesta  glumind, aprinsă ca focul, cu neşte
           nie ştiind despre toate faptele sale!
                                               tinăr, care e domn şi în slujba îm­  flăcăi. Dar Andrei eră de credinţă
           De unde a şi putut afla că se cer­  păratului, să iubească pe-aşa o po­  că paza bună trece primejdia rea;
           tase cu Vuţa Surdului, că s’au luat   citanie, care nu-i destul că-i slută,  îi cunoscu firea, dar ştiu că, cu bună
           de  păr  şi  s’au  pălmuit?  Toate  a-   dar mai miroasă de-o poştă a să­  chibzuială, şi-o poate păstră femee
           cesta abia s’au petrecut de trei cea­
                                               răcie ?“.                           cinstită.
           suri, în casă la Anica Lungului, unde
                                                  Nu,  Stana  nu  i-a  furat  nimic!   Aşa că Filăru cercă în zadar să
           se  adună,  de  obiceiu,  la  poveşti                                   se  apropie  de  Stana,  câtă  vremea
           câteva  pretine  bune.  Cine  să-i  fi   Adevărul e cu totul altul. Adevărul
                                               e că Filăru umblase după Stana de   la  cinstea  casei  străjuia  Andrei.
           spus bătrânei?
                                               mult, de când venise în sat, doi ani   Dar  umblă  zadarnic  după  femee
               Şi,  de  odată,  Stana se  opri cu                                  chiar şi în anul cel dintâi de răz­
           gândul la ticăloasa aceea de Vuţa   înainte  de  războiu,  dar  ea  nu  l-a
                                               luat  în  samă,  n’a  cutezat să-i  as­  boi. Stana îşi zicea că, în orice zi,
           Surdului. Cum a scos’o azi din fire,                                    îi poate sosi bărbatul. Dar în vre­
           spălâtura ! Cine a adus-o la Anica?   culte  vorbele.  Filăru  numai  pe  ea
                                               a iubit’o decând a venit în sat, —
           A mai văzut’o cineva vr’odată acolo?                                    mea asta, dacă nu-1 ascultă pe Fi­
           Nime! „O roade la inimă că i-am     de  câte-ori  nu  i-a  spus  de-un  an   lăru,  se  împretini  cu  neşte  femei
                                               încoace? A mai vorbit din când în   mai  zburdalnice,  mai  setoase  de
           luat pe filăm“, zise ea cu glas tare.
                                               când cu vr’o femee, aşa din trecere   viaţă, ai căror bărbaţi erau duşi în
           Dar  îşi  aduse  aminte  că  vipera-i
                                               de vreme, şi ele, nebunele, au cre­  război. Eră sătoasă şi ea de viaţă,
           dincolo, asemenea şi copilul, şi se                                      şi  femeile acelea  îi’ajutară, zi de
                                               zut. Cobea asta de Vuţa, a crezut şi
           sili să se gândească încet, deşi îi                                     zi, să se obicinuiască pe cărările lor.
           venia mereu să izbucnească.’        ea ! Şi uite că umblă să se răzbune!    Ceata aceea de trei patru femei
               „De când i l-am luat, de-un an,   Şi pe cine? Tocmai pe ea, pe Stana,   la început, se mări mereu şi ajunse
            —  îşi  zise  ea,  umblă  ca  o  căţea   care  o  poate  sorbi  într’o  lingură   cuib de stricăciune pentru sat. îşi
                                               de apă!
            kămesită pe uliţă şi mă latră la tot                                    aduceau  beutură  şi-şi  petreceau,
            satul. Mă latră şi mă pândeşte să      Nevasta trântită în păcel, în în-   cântând şi urlând adeseori. Eră to­
            mă  muşte.  Ştiu  eu!  De  când  mă   tunerecul odăii, se frământă şi nu   vărăşia aceea de femei, pe care le
            pândeşte! Dar’ o s’o fac să-şi adune  putea  să  se  liniştească.  Se  simţea   puteai afla aproape pretutindenea
            măselele. Scândura! Că-i numai cât  grozav de ruşinată că, între prete-  în vremea războiului, şi despre cari,
            o scândură, şi tot spune că eu i-am  nele  ei,  Vuţa  asta  i-a  sărit  la  cap   pe sate, ieşise cântecul:
            luat pe filăru! Dar ce să-i fi plăcut   şi-a despletit’o, pănă când ea abia   — Vie badea ori nu vie
            în ea? Oase goale? Să-i fie ruşine   avu vreme să-şi ridice braţul.          Numai plata să se ştie
                                                                                         Plata din câncelărie.
            că, aşa cum e, mai umblă după dra­     Adevărat că pe urmă a snopit’o
                                                                                       In  tovărăşia  acestor  femei  a-
            goste. Să sară la om! Auzi, să sară  rău  şi  a  zdrobit’o  în  uliţă,  dar  ce
                                                                                    lese drumul care o duse, de un an,
            ca o  sălbătăciune ! Dar numai în  folos, pretenele ei au fost martore   în  braţele  Filârului.  Cum  nu  mai
            ghiare  mai  are  putere“.  Staija  îşi   la scărmăneală, iar ticăloasa aceea   căpătă nici o ştire dela Andrei, în­
            duse iarăş mâna şi-şi pipăi obrazul  după  ce  a  eşit  în  drum,  a  început  cepu să nu se mai simtă suprave-
            stâng. Aici a vrut s’o ghiare, dar a  să  ţipe,  şi  cum  eră  Duminecă,  şi  ghiată, şi căderea îi fu mai uşoară.
   4   5   6   7   8   9   10   11   12   13   14