Page 10 - 1922-04
P. 10

Pag. 68.                                    C  O  S  I N  Z  E    A  N  A  - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -  Nr. 4..

                                                                         El singur, viteazul Harald, la ’ntămplare,
                                                                         Rămase pe cale cu ceva napoi
                                                                         Şi trupul de altfel din tălpi până n creştet
                                                                         E imun de silfe, de vrăji şi războiu.
                — Baladă nordică de Utilând. —                           ...Şi când îşi ajunge din nou luptătorii
                                                                         Zăceau pretutindeni în mii sfârmături,
                   Cu oastea zdrobită şi pusă pe fugă,                   Iar roibii cu coama zbârlită de spaimă
                   în crâncene lupte, Harald şi cu-ai săi                în crunte vârtejuri turbau prin păduri.
                   Se ’ntoarce prin dulce lumină de lună
                   Văisată pe ’ntinderi de codri şi văi.                 Cu inima nftânlă de-atâta durere
                                                                         în lacrimi se zmulge Harald dintre-ai săi
                   Pe umeri duc steaguri stropite de sânge,              Şi pleacă sub dulcea lumină de lună
                   Li-e inima rece şi sufletu ’nfrânt —                  Vărsată pe ’ntinderi de codri şi văi.
                   Dar totuşi ei cântă şi versul lor jalnic
                   Le ’mprăştie n lume, pe neguri, pe vânt...            El merge, tot merge — şi n urmă nsetează,
                                                                         Dar uite-l, din stâncă, cu murmur sonor
                   ...„Dar ce licăriri-s, ce paşi prin tufişuri,
                   Ce zvonuri uşoare-ş prin foi de copac,                Ţâşneşte izvorul... s apleacă cu poftă
                   Ce glasuri se nvolbur pe umbrele serii,               Şi soarbe eroul din mândrul izvor.
                   Ce şoapte-s pe luncă, pe vale, pe lac... ?
                                                                         Şi ’ndată ce-şi stânge năpraznica sete
                   „Ce bori parfumate adie prin ramuri,                  Atâta se simte de greu şi de ’nfrânt
                   Ce voci-s pe vale, ce dungi de lumini,                Câ-i vine să şadă... şi şede<pe stâncă            *
                   Pe lunci înflorite, ce dans de fecioare-i             Şi repede-adoatme cu fruntea n pământ.
                   La fel c’o ghirlandă de roze şi crini... ?!“
                                                                         Acolo pe stâncă el doarme şi astăzi,
                   „Ce scumpe săruturi sunt par’că prin aer,             De veacuri e-acolo: un monstru de trunchiu,
                   Ce strângeri în braţe, ce voci de parfum...?          Cu fruntea căzută pe pieptul de piatră,
                                                                         Cu barba şi părul bătând pe genunchiu...
                   Li-s spadele zmulse şi roibii pe goană —
                   Şi-abia poposiră de-o lună pe drum...!                Când fulgere însă se ’ ncaeră-arare,
                                                                         Când fierbe furtuna pe-al zării oblănc
                   E hora, e dansul frumoaselor silfe,                   Se-asvârle prin visuri Harald după spadă-şi
                   Sunt toate fecioare cu trup răpitor                   Şi iarăş recade în somnu-i adânc.
                   Ce mintea fi-o 'ncurcă — şi toţi luptătorii
                   Trecură ’n greşală hotarele lor.                                                      T. MURĂŞANU




              SOCOTEALA scurtă                   lângă  Costache  Ifrim  în  lanul  din   După  ce  i-ascultă  pe  amândoi,
                                                 coasta  viei.  Şi  Coane  Costică,  10   cercetă  cu  băgare  de  seamă  regis­
              VLADIMIR NICOARĂ                   prăjini  de  sfeclă  lucrate  cu  atâta  a-   trele.  în  timp  ce  Iordache  Irimia,  cu
                                                 mar,  îi  păcat  de  Dumnezeu  să  nu   nădejdea  ’n  suflet,  că  boerul  are  să-i
                 Iordache  Irimia,  rezemat  cu’n  u-   mi-le  treceţi.  Apoi,  văd  că  mi-aţi   scoată  dreptatea,  îşi  frământă  căciula
              măr  de  uşorul  uşei,  în  cancelaria  bo-   trecut  60  de  prăjini  pământul  luat   în  mânile  lui  crepate  şi  pline  de  bă­
              erească,  ascultă,  fără  să  poată  pri­  în  arăndă  dela  boer;  şi  ogorul  cela,   tături.
              cepe,  cum  conul  Costică  Gheorghiu   bată-1  pustia,  are  numai  40  de  pră­  De-odată  Conul  Nicu,  cu’n  gest
              vechilul  boerului  Neculai  Ionescu,   jini,  că  l’am  măsurat  de  atâtea  ori,   scurt,  îşi  smunci  ochelarii  care-i  chi-
              îi  cetea  din  nişte  registe  mari  şi   şi  doar  pământul  îi  faţă,  puteţi  să-l  •  nuiau  nasul  strângându-1  ca  într’un
              groase,  că  te  apucă  ameţeala  pri-   măsuraţi  şi  D-v.  Nu  socotiţi,  că-i   cleşte  şi  apropiindu-se  de  ţăran  îl
              vindu-le,  datoria,  pe  care  el  o  aveă   păcat  să  mă  încărcaţi  cu  20  de  pră­  zise blând:
              după  o  vară  întreagă  de  muncă  trud­  jini  pe  care  nu  le-am  avut?  Nu  mai   —   N’ai  dreptate  Iordache!  So­
              nică  şi  amărâtă.  Ghemuindu-şi  că­  vorbesc  de  bunătatea  pământului;   coteala  îi  bine  făcută.  Eşti  dator  280
              ciula  subsuoară,  se  îndreptă  din  şale.   acu,  se  cheamă  că  dacă  l-am  primit   lei  şi  trebue  să  te  angajezi  pe  anul
              Zmunci  scurt  umărul  drept  ca  să-şi   trebue  să-l  plătesc,  da-i  vorba  40   ce  vine,  ca  să-ţi  trec  datoria  şi  să
              aşeze  sumanul  hăit  pe  spate  şi  cu   de prăjini, nu 60 cum aţi trecut D.-v.  te păsuesc până Ia vara viitoare.
              glas domol zise:
                                                     Musteaţa  lui  Conu  Costică  prinse   Pe  ţăran  îl  cuprinse  o  ameţeală.
                 —  Păi,  Coane  Costică,  pe  cât  în­  a  se  zburli,  adunându-se  toată  lângă   Se  uită  nedumerit  la  amândoi  căr­
              ţeleg  D-v.  mă  socotiţi  dator  280   nas,  şi  de-odată,  cu  glas  de  tunet   turarii  care-I  socotise  şi  văzându-se
              lei,  şi  după  socoteala  mea  aş  mai   răcni:                        fără  chip  de  scăpare,  dădu  drumul
              aveă eu de luat vre-o câţiva franci.   —  Ia  seama  cum  vorbeşti  moji-   amarului:
                 —  Ce  să-ţi  fac  ?  asta-i  socoteala,   cule!  Nu  cumva  îţi  trece  prin  gând,   —  Va  să  zică  eu  n’am  dreptate?  î   - V
              răspunse hursuz Conu Costică.       că noi te furăm ?!                  Bine  cucoane!  Sta-v’ar  în  gât  mun­
                 —  Aşa  o  fi  cucoane,  da  vezi   Tocmai  atunci  intră  pe  uşa  din   culiţă mea...
              mata,  că  la  pârdalnica  ceia  de  sfeclă,   fundul cancelariei şi Conu Nicu.  Dar  n’avu  când  să  termine,  că
              mâncâ-o-ar amarul s-o mănânce, mi-aţi   —  Da  ce-i  aici  Gheorghiule  ?"   palma  uriaşe  a  boerului  îl  fulgeră
              trecut  10  prăjini  mai  puţin.  Ştiţi  cele   întrebă  el  cu  vocea  groasă,  încrun­  scurt,  lipindu-i  capul  de  perete.  Se
              10  prăjini  care  le-am  luat  pe  urmă,  tând sprincenile.            simţi luat de umeri şi aruncat afară.
   5   6   7   8   9   10   11   12   13   14