Page 1 - 1922-06

Nr. 6. C O S I N Z E A N A Pag. 91.

Spre piscuri, prin zăpadă.

— Cu 3 ilustraţii în text. —
Delà Domnul Vaier Pop, fost comisar guvernial al minelor
delà Petroşeni, un mare sportist şi iubitor al naturii, primim
articolul de mai jos şi ilustraţiile, ce-1 însoţesc. Ilustraţia,
care formează coperta la acest număr, este tot delà dânsul şi
în ea se vede coborârea prin zăpada imaculată, delà înălţi­
mea de 2000 metri, unde a ajuns excursionistul.

Sufletul meu amărât jde luptele politice, de rassă şi
de clasă; de luptele, cari înveninează şi îngreunează viaţa
acestei ţări binecuvântată de Natură, a pretins cu ultima
sa energie, ca să mă zmulg din vârtejul vieţii de toate
zilele şi să mă retrag spre liniştea munţilor. Minciuna şi
ticăloşia unui agent plătit al sistemului nostru politic, bă*
gând în pământ pe ce.a mai bună şi scumpă fiinţă da pe
lumea asta, pe buna şi scumpa mea mamă, — sufletul meu
a fost zdrobit, a devenit mizantrop şi acum mai avea o sin­
gură dorinţă: să plece cât mai departe, şi să caute ali­
nare şi leac în mijlocul naturii fermecătoare, singura în
stare se aline şi să vindece marile dureri morale ale omului.
Acolo, departe, prin munţii măreţi şi solitari, e to­
tul atât de curat, atât de imaculat şi atât de ferit de
intrigă şi de minciuna omenească, căci nu găseşti nici mă­
car urmă de picior omenesc în zăpada, adesea mai groasă
de trei metri!
Spre singurătatea şi măreţia acestor munţi am ple­
cat cu prietinul meu artist Stolz, şi după un drum de 10
Printre brazi, sprijinit de bâtă şi cu skiuri în picioare, spre
piscul de peste 2000 de metri.
km., făcut cu căruţa, am ajuns la troienele de zăpadă de
60—80 cm. grosime. Aici am legat skiurile şi am început
să brăzdăm veseli straturile albe, din ce în ce mai adânci,
aşezate pe valea fermecătoare a muntelui şi printre brazii
seculari, verzi şi ’n mijlocul iernii, deopotrivă ca şi vara.
Am mers vre-o două trei ceasuri aşa, pe marginea unei
vâlcele, printre arbori şi crengi căzute la pământ, când
deodată am zărit într’o poeniţă* coperişul colibei, unde
erâ să rămânem o noapte. Zic coperişul, deoarece ză­
pada ajungând până la streşina ei, în adevăr nu se pu­
tea zări decât coperişul colibei şi nimic altceva. Des­
chidem cu greu uşa şi străbatem înlăuntru, unde ne
aşteaptă lemne de foc tăiate, petrol, lumânări şi câteva
obiecte de bucătărie, aşezate aici de cu toamna încă,
pe când albul imaculat al zăpezii nu acoperise splen­
doarea munţilor cu vălul său.
Peste câteva minute am aprins focul şi flacăra
juca visătoare, aruncând umbre pe pereţii de lemn ai
colibei, iar noi, aşezaţi pe scăunele cu trei picioare,
savoram gustul celui mai fin şi bun ceaiu, pe care l’am
beut vreodată. Cât eram de fericiţi! Simţiam parcă
sângele cum ne curgea prin vine şi auzeam cum ne
bate inima. O tăcere şi o linişte divină stăpânea cu­
prinsul, nici-un glas strein, nici-o mişcare nu s’auzea
de nicăiri şi noi eram singurii şi cei dintâi, cari am a-
juns aici prin zăpada albă şi adâncă de trei metri.
Păcelul, pregătit din crengi mirositoare de brad,
ne ademeneşte par’că şi ne promite somn dulce, somn
adânc, fără visuri turburătoare şi fără chinuri. Se apro­
pie deja miezul nopţii şi în lumina, pe care o resfiră
prin colibă flacăra jucăuşe, noi ne privim tăcuţi şi în­
ţelegători: aici suntem singuri şi putem visâ de artă,
de-un viitor mai frumos, când oamenii se vor înţelege
La mijlocul drumului, în coliba acoperită de zăpadă, unde că­ mai bine unii cu alţii şi se vor iubi mai mult. Atunci
lătorul a durmit o noapte pe-un priciu făcut din crengi de brad. nu va mai fi ură de rassă şi de lege, ură de classă şi