Page 8 - 1922-06
P. 8
Pag, 98. - - - - - - - C O S I N Z E A N A - - - - - - - - - - - Nr. 6~
întâi îl văzu şi-l recunoscu moş fac aci? Ce strigă aşa selbatic? umflate, si-i lunecau în laturi la-
Mitruţ, un ţăran fruntaş care avea Să-şi vadă de drum! Altfel o să-i fie care pas: era un polei pe drum
trei feciori în războiu; văzându-1 împrăştie cu geandarmii! El să nu ca o oglindă, să-şi spargă oamenii
că stă de vorbă cu soldatul cel cu poată lucra în birou? Toată ziua capetele. Precupaş, c’o mână de
picior de lemn, se apropiară în larmă şi tărăboiu. O să-i oprească căpăstru, cu cealaltă înfăşurată în
dată mai multe femei, bărbaţi şi pe oameni să mai vină, fără tre coama aspră şi săracă, îl răzima
copii. Cu care erau înlăuntrul cer buinţă, la gară!“ şi-l îndemna mereu, îmbunându-1,
cului priveau cu uimire şi cu spaimă Dar oamenii nu-1 luară în seamă, încurajindu-1. Ochii calului erau
la omul bărbos, îmbătrânit şi pa ridicară pe femea ce se zbătea în tulburi de spaimă. Sufla greu pe
lid, care nu cuteza să li se uite ţărână, două bătrâne o luară de nări, şi-şi întorcea mereu capul ca
în ochi. Câţiva bărbaţi îi puneau subsuori şi porniră cu ea. Se des după ajutor, spre stăpân. De cum
întrebări scurte, păreau mânioşi. făcu şi cercul din jurul lui Andrei, intra în sat drumul începea să urce,,
Câteva femei plângeau potolit. doi băeţaşi îi luară bagajul, şi cu la început mai domol, apoi din ce
Cercul se făcea tot mai gros lungul convoiu după el, Andrei în ce mai iute.*Când ajunse la ur
în jurul lui Andrei. Aceia care erau porni spre sat. cuş calul se opri, trupul Iui bâtrâi*
mai departe înălţau capetele, îşi Incet-încet, sufletul lui se mai începu să tremure. Precupaş îşi
lungeau grumazii, se ridicau în vâr îmbună. Mila, compătimirea cu ca- scoase căciula roasă, abea câteva
ful degetelor. Nu-1 puteau vedea re-1 întîmpinară, cu care-i vorbiră petece de păr pe ea, şi desubt că
pe soldat. Se întrebau: cu toţii; dujmănia aceea pe care o ciulă, din părul bătrânului, năvălr
— Cine să fie? simţi în inimile oamenilor faţă de o negură de aburi.
— E dela noi? dujmanul cumplit şi nevăzut de-aici, El îşi legă calul să răsufle, îî
— Ce are? care eră războiul, şi care li-e tri smânci de câteva ori de urechi, îl
— îi lipseşte un picior. mise pe Andrei în aşa neputinţă, netezi pe deşelătură, şi apoi, fă*
— Doamne-Dumnezeule! muie sufletul invalidului. îi părea cându-şi o cruce largă, îşi îndemnă
%
— Cine spui? Andrei? Care că trecuse peste un munte grozav din nou calul.
Andrei? de înalt şi pe care Ia coborârea O droaie de copii se grămâdia
— Andrei Muntean! lui din tren, nu credea că-1 va pu în jurul săniei, după ce se ţinură
— Bărbatul Stanei? tea trece vr’odată. Muntele se înăl de ea de când intrase Precupaş
— Da! Spun că-i el! ţase prăpăstios drept înaintea lui, în sat.
Şi băeţaşi, femei, moşnegi se îndată ce puse piciorul pe pămân Pân’aici chiuiră, strigară la cal,
îmbulzeau mereu, îngroşând roata tul satului. sărind ca nişte drăcuşori, în jurul
din jurul lui Andrei. întrebările şi Se ştergea de năduşală cu ba săniei, fără să fie luaţi în seamă
răspunsurile treceau din gură în tista Iui mare, smolită şi arunca de cal sau de stăpânul său. Erau
gură, şi grumazii se întindeau peste încă priviri fricoase celor din ju obicinuiţi cu trăpăbuşii ăştia în ju
umerii celor dinainte. rul său. îi făcu bine mila cucare-1 rul lor. Dar’ acum Precupaş Ie făcu-
Şi iarăşi se împleteau întrebă întâmpinaseră, dar acest alai în ju semn cu mâna, să se ferească din
rile şi răspunsurile. rul său îl neliniştea, îl mâhnea cale. Tăcuţi, copiii se deteră’n lă-
— Spun că piciorul stâng. adânc, îl făcea să meargă cu capul lături. Calul se opinti şi căzu în
— Piciorul stâng! întreg? în piept, ca şi când gâtul în ceafă genunchi pe picioarele dinainte.
— Dela genunchi în jos. i-ar fi frânt. Până să se ridice, era să şi le des-
— Ce nenorocire! I se îmbună sufletul când nu bine. Copiii amuţiră de tot şi pri
O femee de vârstă mijlocie se putu descoperi nici un zimbet de veau cu spaimă orice mişcare a
trase din mulţime, se izbi în ţă batjocură, nici o părere de bine, calului. După câţiva paşi acesta
rână şi începu să plângă cu hohot. nici un suris răutăcios, dar mul poticni, picioarele-i fugiră într’o
II văzuse pe Andrei, şi ea avea un ţimea aceasta care-1 încunjura, în parte, şi el se prăbuşi pe coaste.
băiat dus în războiu şi care, ca şi care se îneca, îi aducea aminte o Precupaş sări, îl deshămă, şi după
Andrei, nu mai dăduse semne de privelişte văzută demult, în copilă zvârcoliri îndelungate calul reuşi să
viaţă de-un an întreg. ria sa. Nu-şi aducea aminte să se se ridice în picioare. Tremura din
Femea plângea, se bocea ca mai fi gândit, de-atunci, la tabloul tot trupul, şi aburi grei se ridicau
după un mort. îşi aruncă năframa ce i se lămurea acum până în cele din el. Precupaş îl înhămă din nou,
din cap şi-şi împlântă mâinile în mai mici amănunte... puse umărul Ia sanie, şi începu să
păr. Ţipa şi gemea. Bărbaţi, femei, Precupaş cel sărac venea din împingă. Intr’o clipă sania fu bă
începură să se adune în jurul ei. pădure c’o sanie de lemne. Calul tucită pe de laturi cu copii, care
Şeful Gării eşi ţifnos, ca un co slab, deşelat, numai noduri şi oase, ajutau şi ei. Dar lunecau şi nu pu
coş întărâtat, din birou şi începu calul de care râdeau toţi copiii din teau fi de nici un ajutor. Calul,
să-i ocăre pe oameni:. „Ce larmă sat, păşea pipăit din picioarele lui fără să fi urnit sania din Ioc, se