Page 9 - 1922-06

'Nr. 6. - - - - - - - C O S I N Z E A N A - - - - - - - - - - - Pag. 99]

prăbuşi din nou. Copiii dădură fuga PLOSCA răstimpuri mai repegior şi dupăcum
în jurul lui. se uitâ prin ferestruica cât o palmă,
Bătrânuţul se apropie, desfăcu GEORGE ŞERBAN se vedeâ, că după desişul uscat şi
sbârlit, ce se înghesuiâ pe lângă
ştreangurile şi se opinteâ să-i ajute
Era de Sfântu Dumitru. casă, ea aşteptă pe cineva. Erâ doar
să se scoale. Dar calul rămase ne­ Satul de pe marginea Oltului ză­ ziua lui Mitru şi puteâ să jure, că
mişcat: se uită trist la roata de cea în liniştea aceea amorţită, pe care din clipă în clipă va răsări după
copii din jurul său, se uita cu ochi ultimele săgeţi de soare o dau toamna tufe, cu mersul lui legănat şi pe
omeneşti. Ca şi când ar fi voit să naturii. De jur împrejur dealurile se ’ndelete.
umbreau de para asfinţitului şi tă­ Şi Rozinca aveâ dreptate. încolo,
le spună: plecaţi, nu vă mai uitaţi
cuţi şi gârboviţi încercuiau satul din mai spre seară, când focu ’n vatră
la chinul meu. Mi-e prea greu aşa.
trei părţi, ca şi cum ar voi să-l împrăştiâ pocnind valuri de lumină,
Gândul calului îl spuse bătrânul. strângă ’n braţe. In faţa lor Oltul prin odăiţa scundă, în prag apăru
Dar cum droaia de copii nu se curgea sburdalnic, plescăind pe alo- un flăcău ca de vr’o douăzeci şi
mişcă, ci rămase mută şi împetrită, curea lin şi uşor, ca un sărut ce-1 cinci de ani, mândru la;chip, cu u-
dădea în fugă ramurilor de salcie meri laţi şi cu cuşma dată pe-o u-
Precupaş se mânie cumplit pe ei,
ce se aplecau desfrunzite spre el. reche, cu o înfăţişare voinicească,
— întâia oară în viaţa lui, luă o
Pe undele lui neastâmpărate soarele dar şi blândă, de l-ai fi văzut cum
prăgină din sanie şi începu să-i îşi trimetea ultimile-i licăriri, împrăş­ se uită surizând spre colţul unde
alunge. tiind pe apă mii şi mii de steluţe în Rozinca şedeâ în lumina licărindă a
Copiii se risipiră numai decât, toate culorile curcubeului. focului.
ca potârnichile.y _ . _ Printre casele din sat, era una Peste o clipă şedeau unul lângă
Va urmă
mai la margine, mititică, scundă şi altul, mână ’n mână, tăcuţi şi duşi
-----------o □ o------------ cu stuful vâlvoi şi putrezit: erâ casa pe gânduri. Bătrâna pe laiţă dormeâ
văduvei lui Puşcaşu. Sărăcăcioasă răsuflând greoi; focu ’n vatră poc-
ământ. cum erâ, părea că e pustie şi ne­ neâ lin, svârlind pe pereţi frânturi
locuită de suflet de om; doar nişte de umbre, ce se sbăteau ca aripile
Ce strâns mă ţii legat de tine, galiţe, ce râcăiau prin curtea înver­ unui fluture de noapte uriaş.
Oprindu-mi ori şi ce avânt! zită de burueni, îi mai dădeau un Nu schimbau mai nici o vorbă;
ştrop de viaţă. numai inimile îşi rosteau minunăţii
Aş vrea să zbor, aş vrea să cânt,
Două femei locuiau coliba a- în limba lor tăcută şi amândoi se
Dar strâns mă ţi-i legat de tine,
ceasta singuratică: o văduvă adusă ascultau cu gândul. Când Rozinca
Pământ, nesimţitor pământ!.,. de greutatea anilor şi o fată tânără, vroi să se scoale de lângă el, Mitru
copila ei. Amândouă trăiau în sără­ o apucă încetişor de amândouă mâ-
Mai sus de nori se ’nnalţă gându-mi cie mare. Bătrâna de ua timp în­ nile aruncându-i o privire plină de
.Şi n zarea cerului senin coace zăcea obosită de viaţă şi Ro- întrebări. Dar Rozinca se întoarse
PI e corola unui crin... zinca cu tot farmecul ei de fată de în curând şi de sub catrinţă scoase
Dar cad sub baterea de vânt nouăsprezece ani şi cu toţi ochii ei o ploscă din cele mai frumoase, pe
căprui, de care ar fi tresărit orice care le lucrase cândva şi i-o dete:
Petale albe pe pământ.
flăcău, ce ar fi trecut pe lângă dânsa, — Ţine Mitrule, să-ţi fie de ziua ta!
trăia uitată de lume, îngrijind pe *
Mi-e rădăcina nfiptă ’n tine,
maică-sa bolnavă. — Adecă uitată * *
Mă bate vremea şi mă plouă, de tot nu erâ, căci în fiecare Sâm­ In dimineaţa următoare, Mitru îşi
Mi-s frânte braţele — amândouă, bătă seara un flăcău din sat veniâ opri boii în faţa căscioarei, ca să
întregul trup par că mi-e frânt, — s’o vază, dar numai unul singur; şi ia plescile Rozincăi să le vânză în
Şi ncet se pleacă spre pământ... pentru Rozinca, afară de el şi mai­ târg. înainte de a plecă, o mai strânse
că-sa lumea toată păriâ făcută nu­ încă odată la piept ş’apoi se aşeză
Ca mâine, orice năzuinţă, mai ca să-i cumpere ploscile, pe care în căruţa pe care boii o duceau a-
ea le zugrăveâ cu mânuţa ei gin­ lene prin pâcla rece a toamnei. Plosca
Şi orice vis, orice avânt,
gaşe şi cu cari îşi susţinea traiul ei pe care i-o dăduse ea alaltăseară,
Ce-a fost mai bun, ce-a fost mai sfânt,
şi al maicăi suferinde. zăceâ acolo în pae lângă el şi cu
Sub valul vremei trecătoare câtă patimă se uitâ la ea, păreâ că
De o vreme însă ploşcile zăceau
Se vor preface în pământ... cu zilele, prăfuite şi uitate în odăiţa este fericit, atât de fericit, ca şi cum
cu podeaua de lut; erâ boală în casă ar şedeâ lângă însăşi Rozinca lui.
Pământ, nesimţitor pământ...
şi nu erâ nimeni cine să le ducă în Când ajunse în oraş, târgul erâ
VAS1LE AL. GEORGE. târg. Azi sunt tocmai trei săptămâni, în toiu. Printre gherete şubrede de
decând Rozinca n’a mai putut să se scânduri şi printre căruţe ţărăneşti,
mişte de lângă căpătâiul maicăi şi pe lângă care vitele rumegau liniş­
pe zi ce treceâ, arginţii din pungă tite, o mare de lume împestriţată
se împuţinau unul câte unul, iar se mişcă ca într’un furnicar. Un sgo-
desnădejdea plutea de-asupra casei mot nedesluşit de ţipete de om şi
cu stuful putrezit, pândind zi cu zi de animale pluteâ în văsduhul în
bănişorii, ce se duceau mereu, care un fum înţepător şi acru se îm­
Totuş Rozinca nu erâ aşa de bină cu negura toamnei.
tristă în ziua aceea. Sub iia ei bro­ Mitru îşi opri boii înt’un colţ de
dată cu floricele, inima i-o luâ în piaţă, îi dejugă şi în faţa carului, pe