Page 10 - 1922-08

Pag. 134. C O S I N Z E A N A Nr. &

virile bătrânei: o încunjurau. Prin ce vreme bărbatul ei va fi cocoţat a- dintre ei, ţişni prin ea şi dispăru
clipa de triumf a trecut ea atunci! colo sus. printre straturi. Celalalt se opri o
Simţindu-şi îndreptăţită purtarea Dar’ ce-i păsa ei că va durmi clipă, îşi ridică, arcuindu-şi coada,
sa din trecut în faţa piciorului de pe laviţă! Şi va durmi aici? Nu-s şi până să ajungă Stana la portiţă,
lemn al lui Andrei, Stana îşi crescu slobode toate potecile, ca şi până svâcni şi el după celalalt.
voia bună, simţemântul de libertate, acum, pentru colindările ei de noap­ Soacra şi nora alergară mult, stri­
când se convinse că rămânerea lui tea? Şi chiar de va fi silită uneori gară una la cealaltă până ce scoa­
Andrei acasă nu, mai avea nici o în­ să-şi petreacă noaptea acasă, trupul seră viţeii din grădină, şi până ce-iî
semnătate. Cum ar mai fi putut el s’o ei e tinăr şi plin, nu-1 vor împunge închiseră în ţarc. Apăsau acum amân­
facă răspunzătoare pentru vieaţa sa? oasele chiar dacă ar durmi pe-o pia­ două pe uşe şi cercau s’o pripo­
tră. Şi apoi, — asta n’are să ţină
Nu numai el şi mamă*sa, dar sa­ nească bine. Erau înfierbântate, gâ­
tul întreg îi vor da pace pe viitor. mult. Tuşea asta seacă nu minte! fâiau şi înjurau nevinovaţii viţeluşi,
Toţi vor zice: „Ei, şi ce-i cu Stana? E adevărat că în noaptea asta ce-şi înălţau, din închisoare, botişo-
Se mângâie şi ea cum poate 1“ Asta abia a aţipit, dar nu din teama pen­ rul umed, mirosându-le mânile.
pentru viitor, dar pentru trecut Stana tru viitor. Avuse să se gândească — Aşa se’ntâmplă dacă nu-ţr
eră încredinţată, că sătenii vor răs­ la atâtea lucruri, şi cum toate ţineau sunt gândurile acasă! N’ai închis’o
punde ca şi ea, chiar cu aceleaşi cu ea. Stana se sculă în zorii zilei bine şi-atât!
cuvinte: „Pe cine să fi aşteptat ? sprintenă, uşoară, c’o nestăpânită voe Bătrâna, palidă, cu năframa în­
Pentru cine să-şi fi prăpădit tine- bună, şi cuprinsă de-o hărnicie, cum tr’o parte, de subt care se vedea
reţele ?“ nu i se mai întâmplase de mult. părul ei sur, zicând aşa, zmânci din
Soacră-sa n’o simţi când se sculă; mâna Stanei cuiul ce trebuia pus bine
Şi, pe lângă toate acestea, mai
era un lucru, care îşi dăduse partea bătrâna după-ce plânsese potolit toată la locul lui, aşa cum făceâ Ionică. *
sa la liniştirea Stanei, la coborârea noaptea, de cătră ziuă căzu într’un Stana se dădu înapoi un pas, se-
în sufletul ei înviforat a simţămân­ somn greu, care tâmpeşte. Când se uită cu ură Ia bătrâna, şi zisă :
tului acela de voioşie, de libertate trezi, văzu lumină albă afară. Nu fu — Dar unde-mi sunt gândurile
care purcedea din desvinovăţirea ce-şi întru nimic uimită, că noru-sa se scu­ mele ?
făcuse: Andrei eră slab, pierit, îm­ lase, că mulsese vacile şi gătise traista — Vreai să-ţi spun?“ Bătrâna,,
bătrânit, şi Stana ştia, că tuşea ce-1 lui Ionică. cum tocmea cuiul de lemn, îşi în­
înnecâ uneori, îl va slăbi tot mai „De copil n’a cutezat să se a- toarse capul spre noră-sa.
tare, până într’o zi, când în curtea propie“ îşi zise bătrâna când îl văzu — Ei, spune-mi!
lor se va slugi prohodul. pe Ionică pe laviţa Iui. — Gândurile tale sunt la diavo­
Şi într’adevăr, bunica nu se în­ lul. Necuratul te paşte foarte de-a-
Cunoaşte ea tuşea asta: s’au mai şelase. Stana după-ce totul fu gata proape. Bagă de seamă!
întors trei din războiu cu ea în piept, pentru plecarea lui Ionică, se apro­ — Necuratul se ţine mai mult
şi azi le creşte cucuta!
pie tiptil, în vârful degetelor de după bătrâne, după cât ştiu“, răs­
Altfel ar fi fost cu neputinţă ca copil, dar nu cuteza să se atingă de punse nora cu neruşinare.
Stana să se simţă deplin liniştită. el, să-l trezească. Uitându-se în faţa Bătrâna se răzimă cu spatele d&
Nu pentru-că Andrei ar împiedeca-o lui pierită, Stana se tulbură adânc, uşa ţarcului, îşi făcu cruce şi zise.
în vieaţa ce-a început’o cu atâta pa­ avu sensaţia că i se clatină din te­ — Ascultă Stano, crezi că nu se
timă, ci pentrucă fiinţa lui, petrece­ melie tot ceea ce clădise pentru des- vede nimic?
rea lui în casa asta, subt un acoperiş v novăţirea şi liniştea ei dela întoar­ — Ce să se vadă?
cu Stana, dacă ar ţinea mult, ar înă­ cerea lui Andrei până atunci, simţi — Crezi că poţi înşelă pe cineva?
buşi-o. că se apropie de ea ca un vânt de — Ehei! Dumneata baţi câmpii F
Despre aceasta s’a convins chiar spaimă, şi înfricată eşi tiptil din tindă. — Eu nu, dar tu poţi ajunge
aseară. Eră ceva neînchipuit de mons­ In aerul proaspăt de-afară îşi spuse acolo!
truos să-l vadă pe omul acela cu numai decât: „încă nu e târziu. Va­ — Să bat câmpii?
piciorul lui de lemn, culcat în patul cile pot să mai aştepte“. Şi derete- — Ascultă Stano, orice nelegiuire
ei, să-l audă tuşind, să audă cum cind mereu prin curte, prin grădină, trebue să-şi aibă margini. Dacă treci
i se loveşte de lemnul patului gro­ putu să se scape de simţemântul a- peste orice margini, înseamnă că ai
zăvia aceea dela piciorul stâng de cela prostesc, dar aşa de primejdios, ajuns de tot în stăpânirea necuratului.
câte-ori tuşea, sau se învârtea în care se ţâra de undeva din întune- — Ce vrei să spui? o întrebă,
pat! Şi c’a într’o fulgerare îşi aminti rec spre ea, ca un şerpe, simţămân­ cutremurându-se, Stana.
de visul ei, când o izbi ceva tare tul că-i o mare ticăloasă. — Ceea ce se vede pe tine.
în spate. După ce portiţa se izbi în urma Ceea ce poate vedea toată lumea F
Se mai putea ea culca în patul lui Ioniţă, cele două femei îşi cău- — Ci spune-mi odată ce se vede
ei, la hodina ei? Nu, ea simţea, la tară de lucru prin curte, prin întru­ pe mine ? Ea învineţise şi-şi crâşnea
întrebarea asta, cum i se încrâncena chiparea de scânduri afumate de dinţii.
pe trup ca şi aseară, când l-a văzut lângă casă, unde era bucătăria de Bătrâna oftă, îşi plecă în piept
pe Andrei cocoţat în patul ei. Se vară. Se sileau să nu se întâlnească, capul şi zise:
hodinea acolo ceva nespus de gro­ să nu înceapă vorba, deşi la fiecare — Se vede pe tine că te bucuri,
zav, ca o dihanie de spaimă ce ţi-se înconjur al bătrânei, Stana îşi înălţă că eşti veselă.
arată în visuri. capul şi privea triumfătoare după — Şi se poate să nu fi veselă
Da! Ea s’a frământat toată noap­ soacră-sa. când mi-a sosit bărbatul acasă.
tea pe laviţa dela fereastră. Andrei De-odată cele două femei se tre­ Marina îşi înălţă capul şi privi
adurmise îndată, greu ca pământul, ziră cu viţeluşii zburdând prin curte. întins, neclintit, la Stana.
iar ea a înţeles că nu va mai putea Şi cum portiţa dela grădina cu stra­ — Vezi că eşti în stăpânirea ce­
să-şi aibă hodina ei de noapte câtă turile de legumi era deschisă, unul lui rău? Te bucuri pentrucă Andrei