Page 12 - 1922-08

Pag. 136. C O S I N Z E A N A N e . &

urmă eşti slobodă. Te poţi mărita „Să poftească!“ şi se strecură Dorul meu din sujlet
cu cine vrei. Dar’ scapă-1 pe el de-o pe portiţă în grădina de legumi. Gând fără răsuflet
nouă suferinţă, de-o ruşine pe care Erau vre-o trei straturi neplivite, şi Te-a cuprins pe-o clipă...
nu ar puteâ-o îndură.“ cu tot schimbul de vorbe ce-1 avu
Bătrâna respiră des, obosită. Subt cu soacră-sa, simţeâ furnicânau-i prin Şi n îmbrăţişare —
privirile batjocoritoare ale Stanei, trup o nestâmpărată hărnicie. Ca o stea din zare
nu-i fu uşor să-i spună ceea ce aveâ — Va urmă. — M’am desprins în pripă.
pe inimă. ----------o □ o-----------
Stana o ascultă întâi cu nepăsare,
dar când soacră-sa pomeni, că An­
drei va muri în curând, simţi un Cu'n fior de ghiafă,
fior de frig: Aşa dar băgase şi bă­ Cu lactimi pe fată,
trâna de seamă? Cum poate ghici Fata mamii dragă ! M’am trezit din visuri.
toate ? Şi, nedesluşit, începu să simtă Iar o noapte ntreagă
un fel de spaimă în faţa bătrânei, Am visat cu tine... Credincioasa lună
când aceasta sfârşi de vorbit. Nu ştiu cum anume — Ca o mamă bună
— Insfârşit dumneata se poate
că te înşeli de tot“, zise ea cu silă. Am ajuns din lume Ptiveghia pe ntinsuri...
„Poate tâlcueşti rău şi voia bună a Colo n zări senine... AURELIA POP.
mea şi zilele numărate ale lui An­ ----------o □ o-----------
drei. De altfel eu cred că lui puţin Şi-aci ntr’o grădină
îi mai pasă de mine şi de purtarea Pe căi de lumină
mea. El îşi are nenorocirea lui. In cereşti tesfrăngeii — CAPORALUL GAICU
— Crezi că bietul de el nu vede Am văzut pe-alocuii CONST. CRIŞAN
nimic?
— Şi ce să vadă? Petrecând în jocuri Noaptea se lasă grea ca plum­
— Că nu ţi-a dat o singură la­ Cete ntregi de îngeri... bul peste pripoarele umede, aducând
crimă toată seara, că n’ai avut un o pâclă înecăcioasă ce-ţi opreşte
singur cuvânt de milă! Fulgişori de aur răsuflarea.
Stana se înrăutăţi, se înfurie din Cu cununi de laur, Pe şirul tranşeelor s’a pus o
nou: Stele măruntele, tăcere desăvârşită, ca într’un cimitir
— Ii vei fi spus dumneata ceva? cu mormintele lungi, lungi de nu
Vis de fericire
Bătrâna oftă cu durere. se mai isprăvesc.
Şi de strălucire,
— Să-i spun eu? Nu sunt eu Şi hleiul, răscolit şi aruncat îm­
mama lui? Dar el a văzut că bu­ Rai de albăstrele... prejur, se amestecă la doi paşi cu
curia ta nu-i a bună. El mi-a spus Albăstrele-alese negura nopţii. In fundul tranşeei
numai atât: „E tare veselă nevasta, apa şirue încet de pe mal şi pă­
tot aşa-i acum? Mai de mult nu era Pe pământ culese trunde puţin câte puţin în bocancii
aşa. Nu-i vorbă, şi are de ce se — Gingaşe odoare — vechi ai lui Gaicu. Caporalul stă cu
bucură!“ Pururea să fie ochii în pământ, cu capul în mâni
Stana rămase încremenită, cu o- Cerului mândrie, şi nu mai gândeşte nimic. începe
chii la bătrâna. Raiului splendoare. a amorţi.........Par’că se cufundă în­
— Ţi-a spus el aşa? cetul cu încetul într’un gol mare,
— Da, m’a întrebat. Şi eu atâta Dorul meu de mamă unde nu te atingi de nici un lucru...
i-am răspuns: „E bucuroasă că ai Ar vrea să se mişte Se gândeşte
venit Andrei. Câţi nu se mai întorc Cate n veci te chiamâ vag la aceasta. Dar nu se mişcă.
niciodată“. Iar el a oftat şi n’a mai Şi prin zări mă duce, Par’că nu poate. Nu încearcă să
pomenit nimic de asta. După cum L’am suit pe-o rază, poată...
vezi, sunt lucruri care nu se pot Printre flori se vază Şi apa şirue mereu, şi de pe
tăinui. Şi ar fi bine, chiar pentru Chipul tău cel dulce... creasta şanţului şi din sus. mărun­
tine, să le încunjuri. ţică şi deasă... Ce-o fi asta?.. Par’că
— Pentru mine? Şi atunci de-odată, nu mai simte.........Oare mai plouă?..
— Da, se’nţelege. Andrei e bol­ Nu... ce bine e... şi-i aşa de caid...
nav, Andrei e c’un picior de lemn, In raze scăldată
vezi bine, dar pentru aceea e încă Te-am zătit pe tine... — „Caporalul Gaicu Petre!
viu, şi tu-i cunoşti firea. El n’ar pu­ Minune ntre stele — ’Zentl“ şi caporalul a sărit ars,
tea răbda să-l faci de batjocură. Mai mândră ca ele, ca o minge de gumă săltată de o
— Mă va bate, vreai să spui? Soare ntre lumine... coardă de oţel. Nici nu ştie cum a
— Te va bate? Asta ar fi puţin! pus mâna pe armă.
Te va chilăvî! Este’n el ceva ce nu Soare dintr’o floare, — „Te chiamă Don' Maior la
erâ înainte: par’c’ar dujmăni pe toată înger cu-aripioare, batalion!“
lumea. Cred că te-ar bate cu sete, Cu priviri senine Şi Sergentul Iorgu dispăru în
fără nici o milă! noapte, tot aşa de încet cum a şi
Stana şi-l închipui pe Andrei Pline de iubire vorbit... „A fost cineva, ori a fost
şchiop alergând după ea. Bufni de Şi de fericire, — un vis?...“ şi Gaicu se şterge la o-
râs, în nasul bătrânii şi zise: Ai venit spre mine... chi. Din stânga, Florea Ion se uită