Page 12 - 1922-08
P. 12

Pag. 136.                                  C  O  S I N  Z  E  A  N  A                               N  e .   &

             urmă  eşti  slobodă.  Te  poţi  mărita   „Să  poftească!“  şi  se  strecură   Dorul meu din sujlet
             cu  cine  vrei.  Dar’  scapă-1  pe  el  de-o   pe  portiţă  în  grădina  de  legumi.   Gând fără răsuflet
             nouă  suferinţă,  de-o  ruşine  pe  care   Erau  vre-o  trei  straturi  neplivite,  şi   Te-a cuprins pe-o clipă...
             nu ar puteâ-o îndură.“              cu  tot  schimbul  de  vorbe  ce-1  avu
                Bătrâna  respiră  des,  obosită.  Subt   cu  soacră-sa,  simţeâ  furnicânau-i  prin   Şi n îmbrăţişare —
             privirile  batjocoritoare  ale  Stanei,   trup o nestâmpărată hărnicie.      Ca o stea din zare
             nu-i  fu  uşor  să-i  spună  ceea  ce  aveâ              — Va urmă. —        M’am desprins în pripă.
             pe inimă.                                 ----------o □ o-----------
                Stana  o  ascultă  întâi  cu  nepăsare,
             dar  când  soacră-sa  pomeni,  că  An­
             drei  va  muri  în  curând,  simţi  un                                       Cu'n fior de ghiafă,
             fior  de  frig:  Aşa  dar  băgase  şi  bă­                                   Cu lactimi pe fată,
             trâna  de  seamă?  Cum  poate  ghici     Fata mamii dragă !                  M’am trezit din visuri.
             toate  ?  Şi,  nedesluşit,  începu  să  simtă   Iar o noapte ntreagă
             un  fel  de  spaimă  în  faţa  bătrânei,   Am visat cu tine...               Credincioasa lună
             când aceasta sfârşi de vorbit.           Nu ştiu cum anume —                 Ca o mamă bună
                —   Insfârşit  dumneata  se  poate
             că  te  înşeli  de  tot“,  zise  ea  cu  silă.   Am ajuns din lume           Ptiveghia pe ntinsuri...
             „Poate  tâlcueşti  rău  şi  voia  bună  a   Colo n zări senine...                          AURELIA POP.
             mea  şi  zilele  numărate  ale  lui  An­                                      ----------o □ o-----------
             drei.  De  altfel  eu  cred  că  lui  puţin   Şi-aci ntr’o grădină
             îi  mai  pasă  de  mine  şi  de  purtarea   Pe căi de lumină
             mea. El îşi are nenorocirea lui.         In cereşti tesfrăngeii —       CAPORALUL GAICU
                —  Crezi  că  bietul  de  el  nu  vede   Am văzut pe-alocuii         CONST. CRIŞAN
             nimic?
                —  Şi ce să vadă?                     Petrecând în jocuri               Noaptea  se  lasă  grea  ca  plum­
                —   Că  nu  ţi-a  dat  o  singură  la­  Cete ntregi de îngeri...     bul  peste  pripoarele  umede,  aducând
             crimă  toată  seara,  că  n’ai  avut  un                                o  pâclă  înecăcioasă  ce-ţi  opreşte
             singur cuvânt de milă!                   Fulgişori de aur               răsuflarea.
                Stana  se  înrăutăţi,  se  înfurie  din   Cu cununi de laur,            Pe  şirul  tranşeelor  s’a  pus  o
             nou:                                     Stele măruntele,               tăcere  desăvârşită,  ca  într’un  cimitir
                —  Ii vei fi spus dumneata ceva?                                     cu  mormintele  lungi,  lungi  de  nu
                                                      Vis de fericire
                Bătrâna oftă cu durere.                                              se mai isprăvesc.
                                                      Şi de strălucire,
                —    Să-i  spun  eu?  Nu  sunt  eu                                      Şi  hleiul,  răscolit  şi  aruncat  îm­
             mama  lui?  Dar  el  a  văzut  că  bu­   Rai de albăstrele...           prejur,  se  amestecă  la  doi  paşi  cu
             curia  ta  nu-i  a  bună.  El  mi-a  spus   Albăstrele-alese            negura  nopţii.  In  fundul  tranşeei
             numai  atât:  „E  tare  veselă  nevasta,                                apa  şirue  încet  de  pe  mal  şi  pă­
             tot  aşa-i  acum?  Mai  de  mult  nu  era   Pe pământ culese            trunde  puţin  câte  puţin  în  bocancii
             aşa.  Nu-i  vorbă,  şi  are  de  ce  se   — Gingaşe odoare —            vechi  ai  lui  Gaicu.  Caporalul  stă  cu
             bucură!“                                 Pururea să fie                 ochii  în  pământ,  cu  capul  în  mâni
                Stana  rămase  încremenită,  cu  o-   Cerului mândrie,               şi  nu  mai  gândeşte  nimic.  începe
             chii la bătrâna.                         Raiului splendoare.            a amorţi.........Par’că se cufundă în­
                —  Ţi-a spus el aşa?                                                 cetul  cu  încetul  într’un  gol  mare,
                —  Da,  m’a  întrebat.  Şi  eu  atâta   Dorul meu de mamă            unde  nu  te  atingi  de  nici  un  lucru...
             i-am  răspuns:  „E  bucuroasă  că  ai                                   Ar  vrea  să  se  mişte  Se  gândeşte
             venit  Andrei.  Câţi  nu  se  mai  întorc   Cate n veci te chiamâ       vag la aceasta. Dar nu se mişcă.
             niciodată“.  Iar  el  a  oftat  şi  n’a  mai   Şi prin zări mă duce,       Par’că  nu  poate.  Nu  încearcă  să
             pomenit  nimic  de  asta.  După  cum     L’am suit pe-o rază,           poată...
             vezi,  sunt  lucruri  care  nu  se  pot   Printre flori se vază            Şi  apa  şirue  mereu,  şi  de  pe
             tăinui.  Şi  ar  fi  bine,  chiar  pentru   Chipul tău cel dulce...     creasta  şanţului  şi  din  sus.  mărun­
             tine, să le încunjuri.                                                  ţică şi deasă... Ce-o fi asta?.. Par’că
                —  Pentru mine?                       Şi atunci de-odată,            nu mai simte.........Oare mai plouă?..
                —  Da,  se’nţelege.  Andrei  e  bol­                                 Nu... ce bine e... şi-i aşa de caid...
             nav,  Andrei  e  c’un  picior  de  lemn,   In raze scăldată
             vezi  bine,  dar  pentru  aceea  e  încă   Te-am zătit pe tine...          —  „Caporalul Gaicu Petre!
             viu,  şi  tu-i  cunoşti  firea.  El  n’ar  pu­  Minune ntre stele          —  ’Zentl“ şi caporalul a sărit ars,
             tea răbda să-l faci de batjocură.        Mai mândră ca ele,             ca  o  minge  de  gumă  săltată  de  o
                —  Mă va bate, vreai să spui?         Soare ntre lumine...           coardă  de  oţel.  Nici  nu  ştie  cum  a
                —  Te  va  bate?  Asta  ar  fi  puţin!                               pus mâna pe armă.
             Te  va  chilăvî!  Este’n  el  ceva  ce  nu   Soare dintr’o floare,         —  „Te  chiamă  Don'  Maior  la
             erâ  înainte:  par’c’ar  dujmăni  pe  toată   înger cu-aripioare,       batalion!“
             lumea.  Cred  că  te-ar  bate  cu  sete,   Cu priviri senine               Şi  Sergentul  Iorgu  dispăru  în
             fără nici o milă!                                                       noapte,  tot  aşa  de  încet  cum  a  şi
                Stana  şi-l  închipui  pe  Andrei     Pline de iubire                vorbit...  „A  fost  cineva,  ori  a  fost
             şchiop  alergând  după  ea.  Bufni  de   Şi de fericire, —              un  vis?...“  şi  Gaicu  se  şterge  la  o-
             râs, în nasul bătrânii şi zise:          Ai venit spre mine...          chi.  Din  stânga,  Florea  Ion  se  uită
   7   8   9   10   11   12   13   14   15   16