Page 10 - 1922-9-10
P. 10

PAGINI LITEP'PI





             Piciorul de lemn.                   mea  să  nu  fi  ajuns  într’un  loc  oprit  avea  nevoie  de  câteva  braţe  de
                                                                                     iarbă.
                                                 să  i  le  închidă  jitarii.  Cât  ce  se
             ION AGÂRBICEANU.                    lăsa  jos  pe  pajişte,  băiatul  se  pier­  Coasa  o  ştie  ascuţi  bine:  luţerna
                                                 dea  cu  gândurile.  Se  feria  de  alţi   din  grădină  tot  el  o  cosea  de  doi
                            VI.                  băieţi,  tovarăşii  lui  de  mai  înainte,   ani  încoace.  Se  încercase  şi  la  iarbă
                Trecură  trei  săptămâni  dela  so­  şi-şi  păştea  vacile  prin  locuri  sin­  de câteva ori, dar aici era mai greu.
             sirea  lui  Andrei.  ,  De  câteva  zile   guratice!  I  se  părea  că  tovarăşii  lui   Acum însă, cu hotărârea ce-şi luase,
             ploua  necurmat  o  ploaie  deasă  şi   îl  spionează  batjocoritor,  şi  sufletul   era  încredinţat  că  va  cosi  cu  uşu­
             mărunta.  Norii  se  târau  cu  greu   lui  se  roşea,  pătruns  de  o  povară   rinţă şi iarba.
             prin  văzduh,  deslânaţi,  învăluiţi  în   neîncercată  până  acum.  In  zilele   După  ce-şi  ascuţi  coasa  zise  în
             neguri,^  coborâţi  până  pe  umerii   cele  dintâi  după  sosirea  tatălui  său  gând  un  „Doamne  ajută“,  şi  începe.
             dealurilor.  Pe  uliţele  satului,  prin   se  luptă  din  răsputeri  c’un  simţă­  Iarba  era  mare,  brazda  o  luase  prea
             eurji,  se  prăsi  o  Tină  cleioasă,  să   mânt  de  ruşinare  a  cărui  ticăloşie   largă,  şi  trăgea  d6  trei-patru  ori  cu
             desculţe  pe  copii  în  călţuni,  să-i   o  simţi-  delà  început,  şi  nu  se  lăsă   coasa  până  o  putea  răsturna.  Ră­
             cleiască  până  la  genunchi  pe  cei  în   să  fie’copleşit  de  ele,  dar  de  povara   mâneau  şuviţe  întregi  necosite  pe
             opinci,  toţi  băeţi  cari  purtau  vi­  aceea  care  părea  că-1  îmbătrâneşte   care trebuia să le reteze deosebit.
             tele  la  păscut.  Oamenii  deretecau   nu  se  putea  scăpa.  Şi  cu  toate  că   Dar cu cât înainta lucrul mergea
             pe-acasă, prin şuri, pe supt şoproane.  se  convinse  că  nici  unul  nu-1  dis­  tot  mai  bine.  Ionică  se  înfierbântase
             Se  apropia  Sâmpetru  şi  seceratul,  preţuieşte  pentru  piciorul  de  lemn   la  muncă,  era  mândru  că  poate
             şi  plugarii  spuneau  că  acestea  sunt   al  lui  Andrei,  Ionică  era  mereu  sin­  face  o  muncă  atât  de  grea,  şi  nu
             ploile  Sâmpetrului.  N’ar  fi  nici   guratic.                         băgă  de  seamă  pe  tatăl  său  ’  care,
             un  rău,  ploile  prindeau  bine  fâna-   Dar  cu  cât  treceau  zilele,  el  tot   răzimat  în  cârja  lui,  îl  privea  de
             ţelor  cosite,  arse  de  secetă,  otava   adăuga  câte  ceva.  la  clădirea  ce  se   mult.
             începea  să  încolţească  sub  pajiştea   ridica  în  el  însuşi,  şi  a  cărei  piatră   —-  Destul,  Ionică,  doar  nu  vei   «
             roşcată.  Numai  de  -n’ar  ţinea  mult,   de  temelie  o  puse  încă  -în  seara  so-  vrea  să  coseşti  întreagă  grădina?
             holdele  erau  aproape  de  secerat,,  şi   sirei tatălui său, înainte de-a adormi :   Faţa  galbenă  a  lui  Andrei  era  lu­
             începeau  să  se  culce  îngreuiate  de   El,  Ionică,  de-aiei  încolo,  va  fi  băr­  minată  de  un  zâmbet  cald  şi  buru
             apă.                  7             bat  la  casă.  Va  face  el  aşa  ca  tatăl   „Uite cosaşul“, adăugă el îndată.
                Intr’o  dimineaţă,  când  să  ese  cu   său  să  nu  simtă  că  are  un  picior   Ionică,  aprins  la  îaţă  ca  un  măr
             vitele  Ionică  văzu  deschizându-se   de lemn !                        domnesc,  opri  coasa,  se  uită  lumi­
             fereastra  casei  din  spre  curte,  se  ivi   Dar, cum va face?        nos  la  tatăl  său,  şi  îndată  începu
             faţa  slăbită  a  lui  Andrei,  şi-i  auzi   Iată lucrul la care se gândea ne­  să tragă din nou.
             glasul:                             curmat  şi  rămânea  ceasuri  întregi   —  E  destul  Ionică,  zise Andrei.
                —  Ionică,  nu  le  mai  scoate  azi   uitându-şi  de  cele  două  vaci.  Şi,  zi   „Din  cât  ai  tăiat  au  vacile  pe  toată
             la  păscut.  Le  vom  cosi  iarbă  din   cu  zi,  gândindu-se  şi  plănuind  me­  ziua.  Dar  ia  spune-mi  cine  te-a  în­
             grădină.  Băiatul  îşi  ridică  ochii  spre   reu,  tot  pune  câte  o  piatră  la  clă­  văţat să coseşti?“
             geam, zimbi, se învârti într’un călcâi   direa luminoasă şi caldă ce se înălţa   Băiatul se uităzimbjnd la Andrei.  *
             în  glodul  din  curte,  şi  întoarse  va­  în lăuntrul său.               —  Păi, nu te-am văzut de-atâtea
             cile spre şopron.                      Era  aproape  isprăvită  această   ori  pe  dumneata?  Am  încercat  şi
                Ploua  subţire  şi  des,  şi  lui  Io­  clădire  în  ziua  în  caFe,  Andrei  îi   eu  şi  văd  că  merge.  Luţerna  tot  eu
             nică  îi  păru  bine  că  poate  rămânea  spuse  să  nu  ducă  vacile  la  păscut.   am  cosit’o.  Drept  e  că  luţerna  se
             azi . acasă. Hainele de pe el, plouate   Dar  n’ar  fi  vorbit  despre  ea  pentru   coseşte  mai  uşor.  Dar,  şi  iarba,  nu­
             în  şir  de  câteva  zile,  nu  mai  răz­  nimic  în  lume,  nimănui.  Era  hotărît   mai să fie coasa ascuţită bine.
             beau  să  se  usuce  peste  noapte,  In   că  tot  ceeace  puse  la  cale  pentru   —  Tu ai ascuţit-o?
             sfârşit azi Ie va usca ! Mai avea apoi   viitor  să  înceapă  a  şi  face,  fără  a   —  Eu,  cu  cutea.  Ar  trebui  însă
             o  opincă  spartă,  care  trebuia  de-  mai întreba pe nime.            bătută.  Am  încercat  eu  s-o  bat  mai
             reasă.  Şi,  ceea.ce  era  de  căpetenie:   Hotărârea  aceasta  îi  împrumuta   de  mult.  Atunci  nu  ştiam,,  mi-era
             rămânea  o  zi  întreagă  lângă  tatăl   o  ciudată  seriozitate  în  priviri,  în  frică  să  n’o  ştirb,  dar  acum  nu  mai
             său. De când se înapoie Andrei, bă­  faţă,  însuşi  glasul  Iui  părea  schim­  mi-e  frică.  Limba  s’a  îngroşat,  am   *
             iatul nu-1 vedea decât seara, şi chiar  bat.  Voia  să  fie  un  glas,  o  vorbă  s’o  bat  azi  la  nicovală,  tot  n’am  ce
             atunci  pe  puţină  vreme:  Cina  ţinea   de  om mare.                  face  ziua  întreagă.  Ei,.  da,  trebue
                                                   ;
             puţin,  mânca  în  tăcere,  şi  se  grăbia   Cât  se  adăpostise  vacile  supt  să-mi mai cârpesc şi opinca.
             fiecare ia culcare.                 şopron,  Ionică  se  strecură  în  şură,   Andrei îl privi, cu linişte.
                 In  restimpu!  acesta  de  trei  săp­  luă  coasa,  şi.  prin  portiţa  de  ’sub   Adu  puţin  coasa!  zise  el,ră-
             tămâni  Ionică,  trântit  pe  pajişte,  se   nuc,  trecu  în  grădină.  Ştia  el  unde  zimându-şi  băţul  din  mâna  stângă
             trezea  de  multe  ori  înfricat:  ’  nu-şi   e  iarba  mai  bătrână,  unde  cosea  şi   de trup.
             mai  vedea  vacile  nicăiri,  si  se  te­  tatăl  său  înainte  de  războiu,  când  Ionică se aplecă în grabă, luă o
   5   6   7   8   9   10   11   12   13   14   15