Page 14 - 1922-9-10
P. 14
Nr. 9—10. C O S I N Z E A N A — Pag. 154.
se răzimă, gemând, de-o masă. Şi O zi în munţi. frumosul „Drăgan“ — neastâmpă
în timp ce muzica începea să rupă ratul râu ce-şi strecură undele re
primele acorduri ea de abea putu pezi în albia de stânci şi bolovani
să mai spuie, cu dinţii strânşi a ură, SABIN G. TRUŢIA. înnegriţi şi lucii depusderia vremii
cu buzele umede şi ochii în la- In atmosfera umezită zorii dimi apuse.
crămi : neţii apar de după colnicii înalţi Cu privirea pierdută în zările
„Aduceţi-mi pe Bianca“ !..... îmbrăcând în purpur orizontul în depărtate stai visător şi pe când
Era beată de durere. Înnebunise! zefirul sburdalnic îţi astâmpără şi
depărtat şi prevestind o zi senină şi
------------- 0 —»---------- încântătoare de vară. desmiardă fruntea înfierbântată —
Piscurile albastre ale muntelui în sufletul tău se perândă rând pe
ÎVu mai revii... „Vlădeasa“ apar înaintea ochilor rând senzaţiile vieţii furtunoase şi
odihniţi ca nişte străji uriaşe, ce plină de desamăgiri, petrecută în
Nu mai revii, cu ochi senini privesc cu dispreţ la nimicinicia praful şi zgomotul bizar al oraşelor
cu moravuri văpsite — şi făcând
Să dai adâncurilor soare, vieţii şubrede şi trecătoare.
Să ’nalţi palate din ruini In singurătatea dulce ce dom comparaţie cu puţinele clipe petre
cute în singurătatea şi pacea mân-
Cu-o mână albă, iubitoare; neşte o iai încet pe una din pote
Nu mai revii, cu glas zglobiu cile strâmte, pe se desemnează ca găitoare a - naturei curate — simţi
Să preamăreşti cântarea vieţii «— pricioase în lungul văilor repezi ce contrastul şi în sufletul tău sbuciu-
mat se coboară tainic pacea alină-
înstrăinat şi singur viu isvoresc din crerul muntelui. —
S’ascult în arbori cântăreţii... Stropii de rouă de pe iarba deasă toare !...
şi împodobită cu miile de colori Soarele începe să coboare um
Cântaţi, cântaţi, dragi oaspeţi noi! ale florilor sălbatice par mii de brind dosurile piscurilor — şi tu
uitat de tine alergi mereu... nepăsă
Cum naşte ’n zori plăpânda rouă, mărgăritare risipite în bătaia razelor
Din noapte-aşa născurăţi voi aurii ale soarelui. tor şi vesel prin farmecul parfumu
lui de brazi.
Cu-a voastră ’n veci cântare nouă! Inspir nesăţios oxigenul curat
Cântaţi prin crânguri şi păduri, dătător de viaţă şi cu gândul pier-. In undele cristaline şi' limpezi
Urmaţi-mi pretutindeni pasul — dut în sfinte reverii te strecuri în ca lacrămile Dianei a pâraielor păs
trăvii se joacă sburdalnici aruncăn-
Treziţi la viaţă codri suri, viorat şi vesel printre stâncile negre
Şi ridicaţi la ceruri glasul! şi ameninţătoare pe poteca strâmtă, du-se după stropii de apă ce sar
uitând că poate un singur pas ne din undele isbite de stânci şi cari
Cântaţi-mi melodii de foc, chibzuit te-ar face să te rostogo în umbrele înserării par fire de
Ca să vibreze bolta clară; leşti în prăpăstiile adânci, în abisul mărgean.
Din depărtări străbate lin şi
Să-mi amintească de-un noroc cărora pârâul se rostogoleşte furios dulce un glas pătrunzător de tulnic,
In primăvară, primăvară... şi spumegând, mânat de undele re
Să-mi pară sufletul pierdut pezi ce isvoresc mereu. ducând pe aripi de vânt dorul unui
Că se ’nfiripă din lumină... Soarele ajunge sus, în dreptul tânăr cioban ce-şi paşte turma de *
Să-mi simt amorul renăscut piscurilor goale privind maiestos oi prin poienile ascunse în nesfâr
In firea veşnicăfşi plină! spre lumea desmorţită. Stoluri de şitele păduri de molizi.
albine se perândă cu neastâmpăr Apusul e în purpur, şi în timp
’ ENRIC FURTUNĂ.
prin risipa de flori, umplând atmos ce soarele îşi trimete cele din urmă
fera cu murmurul lor plăcut. binecuvântări — umbrele serii se
Te opreşti! In faţa ta se iveşte
Qănd pribeag. tabloul pitoresc al unui câmp ne cobor misterioase. E linişte! doar
murmurul părăului de străbate din
ted, prin mijlocul căruia se strecoară depărtări ca o şoaptă lină, în pacea
Gând pribeag, tu urci văzduhul, şi muţenia ce te învăluie alene.
împletind cununi din stele, un mic părău şerpuitor. Eşti pe lo Stropi mari de rouă îţi umezesc
Şi din nori cu vârfuri albe, cul numit „Cornul Cerboii“. Aici faţa, făcându-te să tresari din amor
Ta năframă ’mi împleteşti! vin turmele de căprioare să pască ţeală şi primele stele apar pe bolta
Ca să pot să şterg cu dânsa neconturbate iarba moale şi să se senină.
Urma lacrămilor mele, adape din undele cristaline ale pă- Eşti mângâiat şi fericit!...
Sau,., să strâng comori şi salbe răului sopotitor.
Ce ’nadânc,.... le tăinueşti!... Vârful muntelui „Vlădeasa“ se
desemnează clar şi maiestos sub Şi tu peregrin obosit, te-aşezi
Iu,... din lună şi din soare cerul liniştit şi senin. pe muşchiul moale şi cu ochii pier
îmi înalţi mii de castele, Spre răsărit, dealurile ce le-ai duţi la seninul cel instelat asculţi
Şi prin lumea ’nchipuită străbătut deja îţi par acum nişte murmurul alinător al apelor crista
Fericirea ţi-o urzeşti!... pitici neputincioşi şi jos în văile line şi în legănarea molatecă a vân
Deci,., rămâi ascuns acolo... îndepărtate dispare ca întro ceaţă tului ce adulmecă în taină miros
Ce mai câţi pe drumuri grele?... orăşelul H... cu o mulţime de sate de brazi şi flori ascunse adormi
Sau blestem ai din ursită pitite între pomii stufoşi. Spre abi zâmbind şi fericit, ca un copil ne
Ca mereu, să pribegeşti?!... sul adânc se vede clar o dungă ar- vinovat, uitând pe-o clipă suferin
ginţie ceftrece şerpuitoare şi mur ţele ¿vieţii şi greul ce te-aşteaptă ca
murând printre păduri şi lunci. E mâne ’n răspântii!
