Page 15 - 1922-9-10

Pag. 155. ------- C O S I N Z E A N A
Iar noaptea se lasă tăcută peste
muntele înmărmurit, învăluind în
hlamida-i umedă şi rece stâncile
uriaşe şi secularii codrii de brazi...
------------- 0----------------
Gimiliviil.
Stă cimitirul sus, pe culmi,
Plin de morminte şi de cruci,
împrejmuit de-un gard de ulmi
Şi străjuit de tei şi nuci.
In pălcuri-pâlcuri adunat
Seninul cerului în flori,
Cu roşul s’a amestecat
Din macii ’nalţi şi din bujori.
Şi cum e gardul înverzit
Şi nucii sunt cu frunza lată,
Doar vârful crucii, aurit
Se mai zăreşte câte-odată.
Şi când lumina e pe zare,
Din raze crucii-i face straiu,
Că seara, cimitiru-mi pare
Aevea ca un colţ de raiu.
CONST. CRIŞAN.
Gănlec vesel.
% lui Caid de unde se văd munţii
Sr Sus, părinte, sus paharul,
Căci de sus ne vine harul!
Sus paharul şi să bem,
Alte griji şi alte doruri
Să n’avem!
De prin căni, din damigele
Curge vinul in ulcele
Şi se jace chef deplin —
hei, părinte, ce-ar fi lumea
Fără vin ?
< --
* Ce-ar fi viaţa fără dânsul?
' Ni-ar cuprinde jalea, plânsul
. Şi-am pieri ca de-un blestem —
\ Sus, părinte, sus paharul
Şi săjbem.
HRISANT P. DĂSCĂLESCU.
- - - - - - - - - - - - Nr. 9—10.
Vacanţa lui Safti Safti îşi ridică puţin ochiul spre
sălaşul Domnului.
„Sidi, ce să fac, trebue să mun­
de ROBERT HICHENS. cesc pentru copii... Dar vara, când
d-ta şi toţi călătorii au plecat din
Safti e un respectabil bărbat, în­
surat, orb de un ochiu, şi trăeşte în Sahara spre ceaţa şi întunericul
ţării lor, o! atunci’ îmi iau şi eu
Sahara într’o casă de pământ bătut. vacanţa...“
Are nevastă şi cinci copii, şi iarna
munceşte din greu ca să aibă cu „Vacanţa? Şi cât îţi ţine va­
ce trăi, el şi ai lui. Când se mi- canţa?
geşte de ziuă şi se ridică un soare „Abea cinci luni, Sidi; dar îmi
mare şi roşu deasupra marginei ţării ajunge. Sunt tare ca leul.“
11 privii cu o admirare, pe care
pustii şi minunate, singura ţară pe
care a văzut-o vreodată Safti — el nu o puteam învinge. Era ceva eroic
se învălue în burnusul lui alb, îşi în acest Saharian simplu. Eram la
trage gluga peste capul ras ca’n marginea casei, în un loc retras,
palmă, îşi suceşte şi îşi aprinde ţi­ privind mirajul care tremura dea­
supra mormântului iui Okba. Aici
gara şi ’ pleacă la „biuroul“ lui.
Biurou’l lui sunt arcadele unui hotel, în umbră se adăpostea o casă de
unde, iarna, se perândă călătorii pământ, cu o terasă largă. Din ea
îndepărtaţi. Eu sunt un asemenea se răspândea un miros de cafea
călător îndepărtat, şi iarna apar supt ademenitor. Deodată îricepură să-i
slăbească picioarele goale ale lui
arcade şi Safti mă caută. Şi aşa eu
sunt meseria lui Safti. Trăeşte de Safti. Ar fi fost o cruzime să mer­
pe urma mea şi-a altora asemenea gem mai departe. Am întrajPîn casă,
mie. Mă duce în jurul pieţei, deşi ne-am aşezat boereşte pe un divan
o cunosc acum pe dinafară de şase de lut ars, ne-am pus pantofii pe o
rogojină roşie, am sucit ţigările şi
ani, mă sue în turnul moscheei, de am cerut cafea. Când ne aduse ca­
unde am mai privit porumbeii zbu­ feaua copilul de Cabyl cu un boboc
rând şi palmierii legănându-se, dfe
mult, pe când Safti era încă tinăr de roză înfipt supt turban, îi zise
lui Safti:
şi neastâmpărat. Vizităm de nou „Şi acum, Safti, să-mi spui tu
gazelele în grădina lor şi moara cum îţi petreci scurta ta vacanţă“.
Safti zimbi în barbă. Se bucura
roşii-purpurii. Mergem călări la băile-
de’-sulfur, şi ne cărutăm până la de hodină.
„Toată ziua e aidoma sora sa,
Sidi-Okba. ’Prânzim afară pe dunele Sidi“ zise privind melancolic prii)
galbene de nisip, şi ne soarbem ca­ uşa joasă Sahara de foc.
feaua în cafeneaua pictată a lui „Spune-ini, cum îţi petreci o zi
Hadji,. alături de fumătorii de opiu. de vară.“
Ascultăm cântările trubadurului ne­ Cafeaua îl ademenea irezistibil.
gru şi zimbim jocului Algiei, sara, „Sahah, Sidi“
când’ se ridică luna de argint şi „Mulţumesc“
câinii cabyli îşi încep serenada în Sorbirăm o înghiţitură.
jurul corturilor de nomazi. Şi atunci
îi dau lui Safti cinci franci şi bi­ „O zi de vară, Sidi, când se.în-
cep, în Iunie, căldurile? Ei iată:
necuvântarea mea, el îmi zice noapte mă scol la cinci ceasuri —
bună, şi i se pierde figura de stafie „Şi faci focul“, l-am întrerupt
în umbrele negre ale palmierilor. fără voe.
Da, după cum vedeţi, Safti mun­ Ochiul mă privi grozav de mirat
ceşte greu, foarte greu cât ţine iarna. „Zi înainte Safti. Aşa dară te
A ’doua zi îl întreb: „Nu eşti obo­
scoli la cinci. E de grabă la cinci...
sit, Safti, să mai faci munca aceasta? „Soarele răsare la patru şi un
Doar ai îmbătrânit de-acum“. sfert.
„O, da, Sidi, sunt mort de obo­ „Ca să te trezească... Ei, şi apoi?
seală ; doar' am treizeci şi doi de ani. „îmbuc trei smochine proaspete,
O^vreme !“ patru, câteodată. Mă sui călare pe
Era de treizeci şi cinci, când l-am catârul meu, şi plec spre Biskra să
întâlnit pentru prima dată, dar, ho­ iau cafeaua cu prietenii.
ţul, e meşter să se întinerească, „Aceasta ţine vre-o jumătate de
« parcă ar fi’o frumseţe din London. ceas.
„Pentru Dumnezeu ! Eşti aşa de „Aşa ceva. Dupăce am luat ca­
bătrân? Daf atunci cum poţi răzbi feaua, joc domino. In Biskra e oprit
cu zdroaba asta? Trebue să fii tare, Arabilor să joace cărţi. Rămân în
ca fierul. O asemenea muncă ar cafenea până la unsprezece, apoi
doborî şi pe un milionar american“... încalec de nou catârul şi mă întorc