Page 16 - 1922-9-10
P. 16
Nr. 9—10. C O S I N Z E A N A Pag 156
toate acestea ar fi fost jertfe zadarnice, dacă nu
încetinel acasă. Aici mâne cu femeea am fi avut şi sprijinul oamenilor iubitori de cul
şi copiii lapte acru, pâine şi cur tură, ca să ne pună la dispoziţie localul necesar
pentru instalarea ei 1 Exprimăm şi pe această cale
male, ce le-am cules toamna din adânci cuvinte de mulţumire pentru acest
pomii de lângă casă. La douăspre lucru d-lui general Petala, comandantul corpului
VI de armată, d-lui general Anastasiu, cornan-
zece ne culcăm la răcoare, şi dor comandantul corpului VI teritorial, d-lui general
Etorescu şeful de stat major al corpului Vl., d-lui
mim până la patru după’ masă. profesor universitar Marin Ştefănescu, preşedin
Atunci încalec de nou şi plec agale tele Culturii poporului, d-lui Emil Vasilia, secre
tarul general al Culturii Poporului şi tuturor ce
spre cafeneaua maură ’ din vechea lorlalţi, cari apreciind importanţa şi rolul ruvistei
„Cosinzeana“, au aprobai şi au insistat pentru
Biskra, joc cărţi pe cinci cafele, a ne putea instala tipografia acolo, unde ea astăzi
până la şapte. La şapte sosesc tin- se găseşte.
Pe drumul, pe care mergem, au făcut astfel
ţarii si ne strică jocul“. un pas mai aepartel Având revista „Cosinzeana“
tipografia sa proprie, ea va putea ti mai bine şi
„Ce obraznici! Şi sosesc puru mai uşor susţinuta, mai ales dacă prietenii şi ce
rea la şapte? titorii ei li vor sta în ajutor şi tipogratiei, ono-
randu-o cu comezile lor de imprimuie, de care au
nevoie. Tipograjia fiind cu uesăvârşire nouă şi
„La şapte totdeauna. Atunci ple modern instalata, execută toate comenzile artistic,
căm, cu pritenii mei, încetişor spre repede şi lejtm.
Atragem atenţia asupra acestui lucru în special
oază.“ d-lor protesori, secretarilor comunali, preoţilor şi
„Pe calea-spre Tumbuctu?“ învăţătorilor pentru lucrări.e de care au dânşii ne
voie : anuare şcolare, cărţi, invitări la petreceri,
„Da Sidi; să luăm puţin aer. afişe, tipărituri pentru comune, cărţi ae vizita,
Apoi ne întoarcem liniştiţi, merg Un pas mai departe. anunţuri de logodnă şi de cununie, etc. etc.
Stăm deasemenea la dispoziţie tuturor autori
tăţilor din Cluj şi băncilor pentru toate imprima
acasă şi mâne cus-cus rece, cu fe Revista ilustrată „Cosinzeana“ face toate sfor tele de care au nevoie, editorilor de reviste şi de
meea şi copiii. Pe urmă mă întorc ţările pentru a-şi îmbunătăţi număr de număr ca ziare, comercianţilor pentru foi votante şi alte im
drele şi a satisface pe deplin cerinţele publicului
la cafenea şi joc ronda până la un său cetitor. Lacunele, cari mai sunt astăzi în re primate necesare.
Dându-ne fiecare numai un dram din ceeace
ceas. vistă vor diâpărea încetul cu încetul şi avem mare ne-ar putea da, vor contribui cu toţii la întărirea
nădejde, că vom deveni în curând o publicaţie,
unei instituţii româneşti şi a unei reviste, care nu
„Până la un ceas noaptea?“ care să mulţâiniască pe toată lumea şi să fie după va uita niciodată, că prima ei datorie este sa apară
merit apreciată de către toţi. Numărul frumos al
„Da. La unu merg cu prietenii abonaţilor şi al cetitorilor noştri este un indiciu, pentru a răspândi şi întări viaţa culturală roma
nească şi cunoştinţele folositoare tuturor 1
mei, încetişor la bae, în râu lângă că drumul pe care merge această revistă, este cel *
adevărat dela care nu ne voin abate niciodată şi
ziduri, aproape de moschee. Ne ră pentru nimic în lume. Nefiind gata cu instalarea ti
Este de prisos să mai accentuăm cât de mult
corim în apă aşa vre-un ceas, apoi ţinem să ferim „Cosinzeana“ de Price ingerinţe pogratiei pentru a scoate nu
bem lagmi. streine destinaţiei ei şi suntem convinşi, că lucrul mărul 9 la timp, dăm cetitorilor
acesta ni-1 recunosc toţi aceia cari şi-au dat oste
„Ce e aceia lagmi? neala să arunce măcar odată ochii peste filele acest număr ca număr dublu,
acestei reviste.
O revistă, pentru a dăinui însă, nu are nevoie
„Vin de palmieri. La trei merg numai de a se prezenta în bur.e condiţii cetitorilor contând şi pentru No. 10. De
la vatra mea, mă urc pe coperiş, şi săi, ci şi de a-şi creia o bază de existenţă sigură. acum înainte vom apărea regu
dorm până dimineaţa hodinit, ’ cu In vremea de azi, cu scumpetea excesivă a hârtiei lat la 15 şi 30 a fiecărei luni.
şi a tiparului, aceasta nu este posibil decât fixând
femeea şi copiii mei.’..“ abonamente foarte urcate, sau creându-şi revista *
mijloace proprii de imprimat.
„Şi treaba aceasta o faci cinci Noi nu am ales calea dintâi, ştiind bine cât de Unde mergem?
luni în şir? multe sunt nevoile şi necazurile vieţii şi am fixat
pentru revistă un abonament ridicol de mic, în
„Cinci luni, Sidi. comparaţie cu alte publicaţii de natura noastră. E aşa de frumoasă viaţa, plăce
Aceasta nu este o vorbă spusă in vânt, ci reali
„Şi, şi ce face femeea Ta în tate pură. Căci în adevăr câtă vreme o revistă rile sunt atât de multe şi de va
vremea aceasta? ilustrată streină costă azi 8, 12, 20 şi 30 lei, — riate, încât individul zilelor de as
a noastră abia se vinde cu 4 lei, iar abonamentul
Am fost prea indiscret; dar Safti ei abia e de 100 de Lei pe an. tăzi cu greu se poate smulge din
Dacă însă noi am fost cu consideraţii pentru
e om blajin — şi şi-a cumpărat de publicul cetitor în această privinţă, este şi publi noianul viselor plăcute, cu greu se
când mă cunoaşte vreo câţiva pal cul nostru cetitor dator ia rândul său să apre poate opri pentru un moment, să
cieze jertfa noastră, dând revistei sale cel mai
mieri pe urma mea. larg sprijin de care e capabil. Sprijinul acesta se se reculeagă şi să privească reali
reduce la două lucruri: la plătirea exactă a abo
„Femeea mea, Sidi? namentului şi la răspândirea in cercuri cât mai tatea în goliciunea ei.
„Ce face toată vremea asta? largi a revistei. In fuga automobilului totul pare
în ceea ce priveşte plata abonamentului suntem
„Stă liniştită acasă. fericiţi a contesta, că toţi abonaţii noştri au ţinut frumos, poetic, iar nourii de praf
să plătească abonamentul odată cu cererea revistei
„Şi nu mai iese din vreme în şi Cosinzeana nu se trimite niciunui cetitor, care ce se ridică în urmă, învălue aşa
vreme şi ea din casă? nu ar fi plătit abonamentul mdcai pe primele de bine goliciunea realităţii —•
trei luni.
Reînoirea abonamentului pe pătrarul al 2-lea
„Nu prea. Aşa câte odată se sue încă s’a făcut destul de corect şi nu avem mai proza. Şi automobile* avem multe,
pe coperiş să iee o leacă de aer. mult de vre-o 60 de abonaţi cari nu şi-ar fi reînoit grozav de multe, căci pentru făuri
abonamentul I Nu ne-a fost pe pătrarul al 2-lea rea României-Mari a curs potop de
„Şl nu te ceartă nicicând? refuzat nici un singur exemplar, fapt din care
deducem, că şi cei vre-o 60 de resţanţieri vor să
Ochiul stingher privi foarte vag. •aibă revista mai departe şi pentru care motiv încă sânge, ca să poată răsări in urmă
»Şi aceste cinci luni de vacanţă nu le-am oprit trimiterea ei nici cu acest număr 1 un potop de milionari.
P^recute dupăcum îmi spui îţi dau li rugăm insă, ca acum să ne trimită fără ză Unde mergem?
bavă abonamentul, căci altfel nu le mai putem
hodină pentru un an întreg? trimite revista. Cine-şi mai pune astăzi o între
Răspândirea revistei în cercuri cât mai largi
Safti zimbi resignat. este al doilea sprijin, pe care-1 cerem cetitorilor bare atât de caraghioasă! Fericirea
„Ce să fac Sidi, nu-mi-o pot noştri. Ii rugăm să nu scape nici un prilej a vorbi e pretutindeni, delirul a atins apo
prietinilor şi cunoscuţilor de revista noastră, în-
face mai lungă; vai! eu nu sunt demnându-i să o aboneze şi s’o cetească. Noi tri geul ! Vrei să te ocupi de realitate?
mitem oricui cu plăcere gratuit un număr de
en glez bogat... probă celor, cari nu ne cunosc încă şi ar vrea să Rişti, sau să te strivească automo
„Bietul de tine; dar trebue să ne cunoască. Cetitorii noştri fac bine, dacă ne dau bilul şi să pieri ca un câine în şan
adrese de-ale cunoscuţilor lor pentru a le putea
iei viaţa aşa, grea, cum ţi-a dat-o trimite un număr de probă cât mai neîntârziat. ţul şoselei, sau să rămâi un cara
Cu cât va fi revista mai de către mulţi abonată,
soarta. E voinţa lui Allah să te căz cu atât se va putea îmbunătăţi mai uşor şi cu atât ghios pesimist, în mijlocul unei lumi
neşti aşa greu. existenţa ei va fi mai asigurată 1 optimiste.
Pentru aceste două lucruri, pentru a o putea
„Shal-lah ! As mai bea o cafea, îmbunătăţi şi asigura existenţa, am făcut tot ce Trântorii se urcă sus, cât mai
ne-a stat în putere, creând In Cluj, In Piaţa Cuzd
Sidi. Vodă No. 16 o tipografie proprie a revistei, ca sus, în sfere înalte, fără să ştie că
„Larbi!“ tiparul să ne coste cât mai puţin şi să nu fim si pe măsură ce se urcă alergând după
liţi a urca mai mult abonamentul.
Grele lupte am dus până am putut vedea in
Şi chemai copilul de Cabyl. stalată tipogiafia revistei Cosinzeana 1 Sute de o clipă de fericire, prăpastia în care
Trad. Dr. 1. S. mii de lei ne-au costat maşinile şi literele, dar se va prăbuşi devine tot mai mare