Page 10 - 1922-11

Pag. 170. C O S I N Z E A N A Nr. 11.
• f

pe nimeni?“ îşi ridică încet capul — Nu prea. La nas, la frunte, mă lasă pe mine să mor în pace,
şi abea simţit, începu să cerceteze Pe urmă piciorul... eu o las pe ea să se bucure de
în jurul său. Nu se mai putea în­ Andrei, Andrei, sărmanul meu viaţă. Iată contractul nostru“.
şela, nu era nimeni în tindă. „Dar copil! Ce era să faci. Tuşea îl înăbuşi iar. Femeea,
de unde e sângele? Mâna mea e — Da, ştiu, era să ucid. \ din uşă, ridică ochii : spaimă şi ură
plină de sânge!“ — O mai urăşti aşa de groaz­ aruncau spre invalid.
Simţi o vie durere de cap. îşi nic şi acum? Uite, ea zace supt — Trebue să-mi răspunzi numai
duse mâna la frunte şi pipăi o um­ şopron ameţită. decât: aşaeînţelesul nostru,ori ba?
flătură pe care până atunci n’o avuse. — Pe cine să urăsc? — Aşa e ! zise de-odată Stana,
Căzuse? De unde căzuse? L’a do­ - Pe nevastă, pe Stana. şi trupul ei puternic se frânse ca
borât ea, Stana? La întrebarea din Nu, eu nu mă urăsc decât de-o povară uriaşe. Băgă de seamă
urmă avu un zâmbet răutăcios. „Ei, pe mine. Ori cum ar fi, ea e încă şi bătrâna prăbuşirea asta.
asta-i!“, zise Andrei. Nu se doboară om, eu numai sunt. Şi iată că eram Andrei izbucni întFun râs as­
aşa uşor un om. gata s’o ucid. pru, respingător.
Tot gândindu-se, în vreme ce-şi Bătrâna luă un ştergar, îl muie — îmi pare bine că nu l-ai ui­
reaminti de atâtea încăerări de pe în apă şi începu să-l şteargă de tat, zise el. Dar sunt lucruri care
front, oprindu-se la unele vreme în­ sânge pe Andrei. O tuse cumplită nu se pot uitaJ Ai înţeles, mamă?
delungată, Andrei înţelese ce se pe­ sfărâmă pieptul invalidului. Bătrâna tăcea.
trecu cu el. Avu un adânc suspin El făcu semn cu mâna să-i aducă — Nu se poate să nu-mi răs­
de uşurare, deşi nu se mai bucura pe Stana. Mamă-sa nu înţelese. punzi, pentrucă pe urmă să şti de
ca înainte când îi veni gândul acela — Chiamă pe nevastă. Vreau să ce să te fereşti. N’am voe de glu­
luminos că nu ucisese. „Da, am că­ vă vorbesc! Zise Andrei cu ciudă, mit ! Glasul lui se înăspri de-odată.
zut şi m’am lovit la nas“. Se ridică înecându-se. „E de mare însemnătate să şti. Pe
în coate şi se uită la balta de sânge . > — N’o să-i faci nimic? urmă nu vei ipai avea cu ce să te
închegat. Simţi o nesfârşită scârbă Andrei văzu spaima mamei sale. aperi. Răspunde, deci, pricepi de ce
de sine însuşi: „lată, deci ce mai — Ai îmbătrânit deageaba mamă! este vorba ?
pot eu face !“ îşi zise cu disgust, N’ai nici o grije. N’o să mă ating Bătrâna clătină afirmativ din cap.
şi încercă să se scoale. Dar îl durea de ea! Şi-l înecă din nou tuşea. — Şi nu-i vei mai zice o sin­
cumplit piciorul lui cel stâng, nu-1 Dar Xndrei avu să aştepte până gură vorbă?
simţise până acum. Părea că lemnul ce intrară cele două femei. Stana — Nu : şopti bătrâna.
dăduse în viu, îl durea până în rămase în usă, îngrozită, palidă ca — Şi nu o vei mai certa?
vârf. După ce se frământă ca o o moartă. — Nu !
uriaşe broască ţestoasă, mişcându-şi — Vino mai aproape. N’ai frică — Şi veţi trăi în jurul meu ca
încet braţele, piciorul cel sănătos, zise Andrei. Tu, de altfel n’ai nici şi când nu s’ar întâmpla nimic?
el începu să se târască până "la o o vină. Noi ne-am fost înţeles nu-i Da ! oftă bătrâna.
-
laviţă, se prinse de ea, şi cu mare aşa? Da, mamă, ţi-am spus şi du- Ascultă mamă ! strigă Andrei
silă, se ridică. Se uita la piciorul mitale s’o laşi în pace, să nu-i mai cu putere. Ceeace ai spus acum e
lui stâng, nu mai era aşa de bine păzeşti drumurile. Căci, într’adevăr ca şi un jurământ. Eu am lipsă de
înţepenit la genunchi ca mai înainte. eu i-am dat drum slobod. Noi amân­ linişte în jurul meu, de mare li­
’ El se lăsă pe laviţă, c’un ziinbet doi suntem înţeleşi de mult. Nu-i nişte, înţelegi dumneata? Dacă duj-
amar. aşa Stano? manul din mine îşi ridică trufia şi
„Dracul m’a îndemnat să mai Femeea nu se inişcase din uşe. mă izbeşte ca un ţap, eu nu mai
fac vitejii“, îşi zise Andrei. „Dar Tăcea cu capul în piept. Vedea încă răspund. De-aceea să fie linişte în
bătrâna e de’ vină la toate. Unde şi acum arătarea groaznică a lui casă, linişte în jurul meu. Nu vreau
era ea acum? Fugise şi ea. S’a în­ Andrei acolo în uşa casei dinainte. să mă pângăresc, vreau să mor li­
spăimântai de mine ! Cât sunt de — Ei, răspunde odată! Nu-mi niştit, iată totul !
mărgeniţi oameni ăştia bătrâni ! A arde de glumit. Vreau să audă şi Bătrâna plângea potblit. Stana
crezut că voi lovi-o?“ mama, să ştie că noi amândoi am toată vremea cât vorbi Andrei îl a
Se simţi de-odată negrăit de sin­ făcut contractul!“ privi c’o ură plină de laşitate. Ce
gur. Ca în tren, la întoarcere, lată Avu un zâmbet rău, pe care nu vierme, şi încă-şi bate joc de ea !
ce era să săvârşească el, cardl nu şi-l putu stăpâni. Ce vierme, şi câtă groază îi cobo­
însemna nici cât un fir de nisip în — Cutează, muere, vreau să ştie rau în suflet cuvintele lui !
.lumea asta. „M’a ferit Dumnezeu“ din gura ta şi mama. Pentruca ea, Andrei privea prin părete, în no
îşi zise el. Insă numai decât avu pe viitor să nu se mai amestece în mărgenit. De-odată tresări.
acelaş zimbet amar: „Dumnezeu să trebile noastre. Iată ce trebue să — Dar nici în faţa lui Ionică
se uite la mine? La cine?“ Totuşi ştie bătrâna ! să nu vă certaţi... Nici el să nu
numai decât izbucni în hohote de Dar Stana nu putea scoate un v’audă nici acum, nici după ce eu...
plâns. singur cuvânt. nu voi mai fi. Ei, bine că s’a
Tiptil, înfricoşată încă, mamă-sa — Şti, mamă, cum zice la carte: sfârşit !
se strecură în tindă. Andrei n’o „iar bărbatul va lăsa pe tatăl său „Ajută-mi mamă să mă duc la
simţi până când bătrâna nu-i puse şi se va alipi de muerea sa“. Aşa pat“.
mâna ei zbârcită pe cap. vreau şi eu mamă: mă voi alipi de Stana, delà o vreme, nu-şi mai
El tresări, conteni din plâns şi muerea mea. Cum mă voi alipi ? luă ochii delà piciorul de lemn al
o privi cu ochii arzători. Aşa că nu-i voi fi piedecă, nu-i voi lui Andrei. Nu se înşelase ! Se miş-
—j Te-ai lovit rău? întrebă bă­ arunca în faţă dorinţa ei. Vreau s’o case delà loc. Acum, că bărbatul
trâna, abea stăpânindu-şi sughiţurile văd îndestulită, altfel, cine ştie dacă său mergea răzimat de bătrâna, ea
de plâns. mai răsare dimineaţă soarele. Ea văzu bine’că piciorul cel de lemn