Page 11 - 1922-11

/

Nr. 11 C O S I N Z E A N A Pag. 171.

lYLamă.

Mama’n sjânta ei iubire
Tinde braţul spre copil,
El zimbcştc şi tiptil
Fuge. Şi aşa’n neştire
Scapă-atâta mângâiere,
Pierdc-atâta fericire.

Dar cum toate pe pământ
Pleacă, ceasul lor când sună:
Cu iubirea-i dimpreună
Mama va pleca ’n mormânt. —
Cum vor plânge-atunci copiii
După braţu-i cald şi sfânt.
Maria Cioban Cr. Botiş-

Bisericuţă.

Bisericuţă veche din cătun,
Cu-atăţia sfinţi de vreme ’nncguraţi,
IN SATUL LUI COŞBUC:' Tabla comemorativă pusă pe casa Tu ai primit genunchii mei plecaţi
* lui Coşbuc. Preotul tânăr din dreapta şi cei doi flăcăi din stânga Şi mi-ai luat din suflet ce-a fost bun.
d-lui profesor Iacobovici sunt nepoţi de-ai marelui poet.
Bisericuţa mea cu turnul strâmb,
se clătina dela genunchi, ca o vie­ Dpăcuşopdl. Cu sfinte muceniţe ’ndurerate,
tate deosebită. Uitându-se mereu la Tu mi-a plinit nădejdile curate
el, îi veni de-odată un gând cum­ Aduse ’ti zi de praznic, sus, pe dâmb.
plit: dacă s’ar desface de tot pi­ Azi factorul îmi aduse
ciorul cel de lemn, şi ar începe să Un plic roz şi parfumat. . De mult pe tine te-a făcut din lemn
umble singur prin casă? Era îngro­ E... de la o strengăriţă Credinţa ’naintaşilor smeriţi,
y
zitor ! Unde s’ar putea ascunde de el? Care-mi scrie ne ncetat. Şi-acum în groaza lor dorm mulţămiţi
\ . •
[ Trupul Stanei se schimbă într’un Să-l desfac... Nu ştiu ce-aş face! Ştiind c’aupus lui Dumnezc un semn.
*sloi de ghiaţă. Răsuflarea jj se curmă, Şi ghicesc ce scrie în el!
şi ea nu începu să se liniştească Par’că-i văd slova micuţă Bisericuţă veche, îngerească,
decât când văzu uşa închisă în urma Care-mi scrie cam la fel: Rămasă pe pământ din vremuri bune,
piciorului celui de lemn. Tu p’arcă întrupezi o rugăciune
Rostită de o gură bătrânească.
Dar, cuiri? Era nebună? Cum îi „Te aştept să vii cu dorul
putu veni un gând atât de cumplit? „Astă scară lângă fag, VOLBURĂ POIANĂ.
Stana îşi făcu cruce şi eşi în Curte, „Să-ţi sărute •ochişorii
din curte trecu în uliţă! Uf, ce bine „Drăcuşorul tău cel drag“.
era aici! Cât mai multe uşi închise S
în urma ei! Cât mai multe zăvoare GEORGE PONETTl. S>u câni...
după omul acesta îngrozitor care
,era s’o ucidă, cât mai departe pi- E plin de soare codrul drag,
'dorul cel de lemn. Cum? Iar? Stana Sub cer de plumb. Şi mii de frunze joacă ’n vânt,
îşi mai făcu un rând de cruci, şi Eu şed la umbra unui fag,
- - *
porni pe uliţă la vale. Ah! da!.Nu­ Şi cânt...
mai aici putea respira larg, din Sub cer de plumb...
adânc, în toată libertatea ! O zi de toamnă... Naintea mea e câmp deschis,
• t* ' « * 1 Pe ’ntinsul unui câmp pustiu... Cu flori şi fluturi mititei,
— Va urma. — Iar printre ci pierdut în vis,
Lugubru fălfâe prin aer tăcerea, Un tei.
Ca într’un sicriu...
In mijloc rugul stins, In suflet nu mai plâng dureri,
In zare dispare cel din urmă stol... E pace sfântă pe pământ,
Mai fioros rămâne câmpul, Şi ’n vraja dulcei mângăcri,
Mai tără margini şi mai gol...- Eu cânt-.

Doar vântu ’şi dăinue cărarea ROZA PRECUP COVRIG.
Spre ţinta lai în veci departe,
Şi trece spulberând din drumu-i
Cenuşa visurilor moarte...
VASILE AL. GEORGE.