Page 12 - 1922-11

Pag. 172. - - - - - - - - - C O S I N Z E A N A — — Nr. 11.

Ursoaica delà Tazlău. — Ei, dar cel puţin n’a fost mai demult, dar eu n’am obiceiul
degeaba. s’o povestesc, de cât după un pa­
HRISANT P. DASCÀLESCU. — N’a fost, dar se cheamă — că har de şampanie. Numai această
De multă vreme tot băteam s’a vărsat. A curs sîngele spumă. băutură îmi poate trezi amintirea
capul lui domnul Veniamin să ne D-1 Veniamin temându-şe că acestei întâmplări, aşa cum a fost
spue întâmplarea cu „ursoaica delà vorbele dela urmă au fost o aluzie,/ — simplă ca formă, dar foarte
Tazlău“, dar degeaba. Toate încer­ s’a întors cu spatele la sticle şi a . complicată în fond.
cările noastre rămâneau fără nici început altă vorbă. Turculescu, care era şi el un
un efect faţă de hotărârea eroică a In timpul ăsta gazda — d-1 şi admirator al d-lui Veniamin — şi
domnului Veniamin de a nu po­ d-na Turculescu — a făcut pre­ care aştepta ca şi noi povestirea,
vesti. Am căutat noi fel şi chip pe parative pentru o gustare în răspunse:
la petreceri, pe la sărbători naţio­ altă odae, unde am şi fost poftiţi. — Bine, d-le Veniamin, de ce
nale, pe la hramuri chiar, doar D-1 Veniamin, care-şi pusese pălăria n’ai spus asta mai demult. Am cre­
l’om putea îndupleca, dar în zadar. pe masa unde erau sticlele, aproape zut că alta-i pTicina pentru care
Ne "luasem orice nădejde — şi în mod inconştient s’a dus s’o iee.~ n’o povesteşti.
chiar ne hotărâsem să ne lăsăm Madam Turculescu îl observă şi — Nici un motiv! Povestirea
păgubaşi de povestire, când o în­ zise : mea nu creşte, decât stropită cu
tâmplare neprevăzută ne făcu s’o — D-le Veniamin, da ce, vrei cea mai bună şampanie.
ascultăm pe neaşteptate. să pleci? O pocnitură scurtă complectă
Având nişte interese prin Bu­ A, nu ! îşi dădu numai de cât cuvintele d-lui Veneamin şi paha­
cureşti, impegatul delà gară, Tur- seama d-1 Veniamin. M’am temut rele se umplură la rând.
* culescu, s’a întors acasă cu 3 să nu uit pălăria ! După ce sorbi cu nesaţ primul
sticle de şampanie „Monte Cristo“. Noi, mai-mai să ne bucsească pahar, domnul Veniamin îşi drese
Voia, se vede, să petreacă ziua de râsul de încurcătura d-lui Veniamin. glasul, aruncă o privire veselă îm­
Sfântul llie, ziua lui onomastică, Am tăcut însă şi am trecut în odaia prejur — şi cu tonul său obişnuit
într’un mod onorabil. celelaltă. Aici o altă surpriză, începu :
După Qbiceiu, câţiva prieteni într’un colţ, lângă o etajeră, zărim — Cum vă spuneam, povestea
din sat, între care şi domnul Ve­ o damigeană destul de volumi­ mea e cam veche. Sunt exact 23
niamin, ni-am dus să-l felicităm, noasă şi care udă puţin pe din de ani de atunci, adică tocmai ju­
în odaia în care am fost primiţi, afară, dovedea că nici într’un caz mătatea din vârsta pe care o am
cele trei sticle stăteau la un loc nu putea fi uscată pe dinăuntru. astăzi. Eşisem din şcoala normală
pe rriasă. Cum am întrat am şi ob­ Emoţia d-Iui Veniamin crescu la şi hoinăream şi eu, ca toţi tinerii
servat, că domnul Veniamin s’ă culme. Mai nu ştia ce să vorbească, ae vârsta mea, căutând a-mi petrece
uitat într’un chip deosebit la ele. în sfârşit căuta să se arate foarte în mod cât mai plăcut anii cei
După felicitări, ne-am aşezat amabil cu madam Turculescu, care mai frumoşi, pe care ţi-i dat să-i i
pe scaune şi am început a vorbi pricepând slăbiciunea domnului Ve­ trăeşti. în deosebi vânătoarea era
diferite mărunţişuri. Ca totdeauna niamin, luă damijeana, sub cuvânt pentru mine una din plăcerile cele
d-1 Veniamin vorbea mai mult de­ că ne încurcă, — şi o vârâ sub mai* mari. De alt-fel şi locul unde
cât noi. Vedeam însă că mai la masă. Ochii domnului Venimin se mă născusem era foarte potrivit
fiecare cinci cuvinte se uita la mişcară în aceiaşi direcţie cu da­ pentru o asemenea petrecere. Codrii
sticle. Vorbea ce vorbea — şi iar migeana — de par’că ar fi urmărit Tazlăului şi munţii prăpăstioşi din
se uita. Delà o vreme văzând că-1 o cometă. apropiere, adăposteau mai mult ca
observăm, s’a făcut că nu se mai Fără multe formalităţi am înce­ ori-unde toate felurile de Iighioi şi
uită. După un timp însă s’a sculat put gustarea, după câteva coniacuri mai cu deosebire căprioare şi urşi
în picioare şi a început a se plimba si felicitări. La urmă, damigeana a — vânatul favorit al tuturor Tăz-
prin odae, privind tablourile şi fo­ fost scoasă la iveală şi pusă ime­ lăuanilor.
tografiile atârnate pe pereţi.’ Tot diat în funcţiune. Pahar după pa­ Eu, pe atunci, aveam toate ca­
mergând şi uitându-se ajunse la har, încet-încet, atmosfera de jenă lităţile unui bun vânător. Eram ager, H
un colţ, unde era un tablou mai şi stângăcie dela început se schimbă bun ochitor şi găseam uşor ascun­
mare : Luarea Flevnei. Aici sub- de odată — şi petrecerea îşi în­ zişurile în care dormeau ziua vie­
pretext că se uită la tablou, s’a cepu cursul ei regulat. tăţile pădurii. Uh singur lucru mă
întors cu spatele la noi. Din miş­ — D-le Veniamin, prinse atunci strica: n’aveam puşcă bună. Puşca
carea capului am înţeles însă, că unul momentul. Ce-i cu „ursoaica mea era un sistem vechiu — cu o
domnul Veniamin nu se uita la dela Tazlău“? Tot auzim vorbin- singura ţeavă şi cu încărcătura pri­
tablou, ci trăgea cu ochiul la du-se de dânsa, dar nu ştim nici mitivă : praf şi câlţi de cânepă bă­
sticle. Noi râdeam pe înfundate, ne unul despre ce-i vorba. tuţi bine, alice şi petiţă.
făceam semne — dar nu ziceam —? He, he, dragii mei —- răs­ E drept că puşca mea avea
nimic. punse d-1 Veniamin. E o poveste succese destule, când -era vorba de
D-1 Veniamin a stat ce-a stat în veche—veche de tot. O amintire vrăbii, hultani, gaiţi, sitari, dar şi
faţa „Plevnei“, apoi s’a întors cu duioasă din timpurile tinereţii de aceştia trebuiau să îndeplenească
faţa la noi şi ne zise : acum 20 de ani. O aventură care anumite condiţii, ca să poată fi
— Straşnice lupte au mai fost rar se poate întâmpla cuiva în ast­ împuşcaţi. Trebuiau mai întăi să nu
şi la Plevna. Răsboi, nu şagă ! fel de condiţii. fie sperioşi, căci dacă puşca nu
— Mai e vorbă, d-le Veniamin — Tocmai de asta am vrea s’o lua foc la prima încercare — to­
— răspundem noi foarte serioşi. A auzim şi noi. Cred că nu ni-i re­ tul era degeaba. Pe urmă mai era
fost mare bucluc acolo. Mult sânge fuza şi de data asta. o condiţie. Vânatul trebuia să nu
s’a vărsat. — Bre, eu v’aş fi povestit-o fie la o depărtare mai mare de 4