Page 13 - 1922-11
P. 13
Nr. 11. - - - - - C O S I N Z E A N A - - - - - - - - Pag. 173.
•
metri, bataia puştii nu era sigură toâre. Prietenului meu i se făcu a somn; se topea par’că văzând
de cât până la această distanţă. sete şi-mi spuse că se duce să cu ochii şi bună seamă că acum
De aceia şi eu de câte ori vo caute uri isvor. Eu am rămas pe dormea. Atunci mă gândii că o miş
iam să vânez mă suiam în câte un loc. M’am pus jos pe iarbă, cu faţa care în retragere m’ar putea salva.
copac. Şedeam acolo ceasuri întregi în sus, cu puşca lângă mine şi în Aşa tupilat cum stăm, fac un pas
până ce vreo pasere rătăcită venia cepui a privi Ia razele soarelui, înapoi şi stau. Din partea ursoai
să se odihnească în copac. Atunci care scăpătau când şi când printre cei nici un semn. încă un pas şi
puneam puşca la ochi şi poc! o frunzele unui frasin bătrân şi ră apoi încă unul. Acest lucru îmi
dădeam jos. Odată am împuşcat un muros. dădu şi mai multă îndrăzneală.
sitar la un metru distanţă. Altă Cum stăm aşa aud de odată Incet-încet, m’am depărtat ca la 10
dată o gaiţă a venit drept lângă o foşnitură în desiş. Mă scol re metri. Apoi când după un copac,
mine, — poate la o jumătate de pede în picioare, iau puşca şi mă când după altul — mă depărtez
metru. Am pus puşca la ochi, dar dau după frasin. Sângele îmi în bine de tot şi împuşc la fugă. Fug
îndată mi-a venit în minte că ar fi gheţase în vine. Singurătatea şi li ca la 200 de metri. Mă uit înapoi,
mai bine s’o prind vie. Am întins niştea în care mă găseam, mă bă — nimic ! Eram scăpat. Inima însă
încetişor mâna şi-am prins-o de gase în groază. Voiam să strig, dar îmi bătea cu putere.
coadă. Pot spune, că acesta a fost îm pierdusem -curajul — afară de Uşurat, de par’că aş fi înviat a
cel mai mare succes al meu ca asta şi glasul par’că îmi .pierise. două oară, mergeam acum repede
vânător de pasări. Profitai de o tufă din apropiere şi să ies din pădure. Cum zoream
Dar n’am rămas numai la atâta. tupiluş mă vârâi într’însa — cu însă aud de undeva o voce:
Am căutat să fac un pas mai de puşca gata. Foşneala din desiş nu — Hei, boerule! Ce fugi aşa
parte. M’am gândit să trec dela se mai isprăvea — şi din ce în ce repede? Ce ai păţit?
pasări la animale. Cel mai bun se auzea mai lămurit. Se vedea bine, îmi arunc ochi — şi ce să văd.
vânat ca pentru un începător erau că ceva se apropie. Nu mult, şi O ţigancă tânără culegea fragi. Mă
epurii, nefiind periculoşi. Dar şi auzii şi pârâituri de crengi rupte. apropii de dânsa bucuros că am
aceştiia aveau un defect, căci fu Puţin — şi iată din desiş o ur întâlnit pe cineva. Mă uit la ea,
geau praa repede. Cu toate astea soaică cu doi pui urâţi şi flocoşi — ţiganca de o frumuseţe rară.
îi urmăream regulat. Fânaţurile, stu- ieşi la lumină. Era, poate, la trei Avea nişte ochi mari şi negri, nişte
fişurile erau totdeauna cercetate metri dela mine. Cu puşca la ochi sprincene arcuite şi un păr, sub
de mine. Odată am dat peste o eram gata să trag — cănd un tre grimeaua roşie, de credeai că naşte
epuroaică cu 3 epuri într’o trifoişte. mur îmi luă orice siguranţă de a noaptea dintr’însul. Şi râdea — bă-
Cum m’au văzut, au rupt-o defugă. putea ochi. Am rămas încremenit tu-o-ar norocul -— par’că se bucura
Epurii fiind mici am prins numai ca o stană de peatră. Ursoaica şi ea că a văzut un om prin pus
de cât doi din tr’înşii şi i-am pus făcu doi paşi, apoi se aşeză frumos tietatea asta.
în geantă. Pe urmă am vrut să pe coadă şi cei doi pui de urs — Dar ce faci aici ? O întreb
împuşc epuroaica, dar — boala — începură să sugă cu lăcomie. Ur eu ca să continui vorba.
:
fugise ... Un epure mi-a picat soaica părea foarte liniştită — şi — Apoi de, coconaşule, ce să
altă dată lângă un pârău. Aici a numai din când în când îşi pleca fac ... Ca să trăesc ... Dar ce eşti
fost frumos de tot. Bietul epure se capul ca să-şi vadă ursişorii. Eu aşa de speriat? Ce ai văzut?
zăpăcise. Era între două focuri: mai încerc odată să văd poziţia — Ce am văzut, n’aş mai vrea
înainte pârâul lat pe care nu-1 pu puştii, dar puşca juca în mâna mea să văd — îi răspund eu. Tu n’ai
tea sări — în urmă eu cu puşca. ca o şopârlă — par că avea friguri. văzut pe-aicea nimic?
Neavând încotro a stat pe loc Nu puteam face nici o mişcare ... — Acuma nu. Dar altă-dată
iar eu m’am repezit şi l’am prins Stăm aşa, ca de lemn — cu puşca m’am întâlnit cu fel de fel de jivini
de coadă. Acesta a fost cel mai în mână şi cu ochii ţintă la urşi. — cu urşi, căprioare, lupi... Cu
mare succes al meu ca vânător de Puii de urs isprăvind de supt „toate legioile pădurii.
animale. începură să se joace în jurul măsei. Şi nu ţi-au făcut nimic, nu
încurajat de această reuşită Săreau, se tăvăleau prin iarbă, se te-ai temut?
m’am sfătuit într’o zi cu un prietin suiau după gâtul ursoaicei, se hâr — D’apoi ele grija mea o au...
din sat să mergem la vânătoare de joneau fără nici o frică. Prietenul la, nişte vietăţi şi ele prigonite şi
urşi. Amândoi cu pustele am plecat meu nu mai venia.— şi mă gân necăjite. Ce rău .pot să facă?
într’o dimineaţă prin nişte văgăuni deam cu groază, că putea să vie Vorbele ei mă vindecară de
ascunse unde auzisem că sunt vi tocmai acum. Ce ar fi urmat, ar fi orice frică. Văzând-o aşa de is
zuini. Eu mă bizuam mai mult pe fost greu de prevăzut. Poate şi eu teaţă, mă aşez jos şi cam ruşinat
puşca prietenului meu, pe care o cre şi el am fi căzut victima urşilor. îi spun păţania mea *cu ursoaica.
deam mai bună ca mea. Nu ştiam Am avut însă noroc, căci prietenul — Apoi drept degeaba ţi-a fost
■însă, că şi el bizuia pe puşca mea, rătăcise drumul — şi mă căuta frica' boeraşule, răspunse râzând
care o credea mai bună ca a lui. prin alte părţi. ţiganca. Nouă nu ni-i frică nici
în sfârşit după multă umblătură Acum toată socoteala era cum odată. Dar de, — făcu ea cu
dăm peste un desiş unde nu mai aşi fi putut face să plece urşii din ochiul — la d-ta o fi carnea mai
era chip de străbătut. Ne-am oprit faţa mea, sau eu din faţa lor. Orice dulce... nu ca la noi'...
şi atenţi, ascultam toate mişcările. combinaţie era zadarnică. Căci o Vedeam că are gust de vorbă.
Nimic, decât vântul care venia în mişcare cât de mică m’ar fi des Mă aşez pe iarbă şi o rog să vie
răstâinpuri rari şi mişca frunzele coperit şi expus a fi sfâşiat do ur lângă mine. Fără să aştepte multă
din copaci. Am stat ce-am stat, soaică. Norocul însă nu mă pără poftire, veni şi se aşeză în faţa mea
dar văzând că nu se iveşte nimic, sise de tot cum stăm aşa, bag de pe un trunchiu de copac. Din vor
ne cam luasem gândul ’de vână- seamă că ursoaicajîncepu să'moţăe bele ei aflai îndată, că e dintr’un
1
/
