Page 9 - 1922-11

Nr. 11. - - - - - - C O S I N Z E A N A - - - - - - - - ■ Pag. 169.

tut-o în toată ziua. Nepătrunsa li­ mântat în aceeaşi vreme. Era furios, Da! N’o iertase pe Stana! Duj-
nişte a omului cu picior de lemn pentrucă bătrâna asta îi strica lui manul ce se trezise în el îl asmuţa
o umplu c’un fel de nebunie din toate socotelile. El îşi făcuse legea mereu, ca pe-un câne flămând, îm­
care, ca să iasă, se aruncă cu toată lui: s’o lase pe Stana să meargă potriva femeii. Ii arăta chiar cum
furia, cu capul în jos în mocirla ti­ pe drumul ei până când va simţi s’o izbească.
căloşiilor sale. Pe lângă Filăru, avea şi ea că nu-i decât un* fir de nisip Andrei era asudat leoarcă. I se
încă şi pe alţii. Ajunsese să nu mai în lume, că nu pentru ea răsare lipiseră hainele de trup. Cu palma
poată suferi fiinţa de faţă a lui soarele şi înverzesc câmpiile. Şi stângă îşi apăsa fruntea. Nu ! Pentru
Andrei. Când îl auzia îndesând prin iată că bătrâna îi strică toate soco­ nimic în lume nu va mai ucide!
casă, prin curte, cu piciorul de lemn, telile, iată că el va fi silit s’o ucidă Mai ales pe Stana nu! Ce nimicuri
se îngălbenea ca de spaima morţii. pe Stana înainte de vreme 1 sunt toate prostiile acestea ! Pentru
Ce se încuibase în el, cine sălăs- Această conştiinţă îl înspăimânta. ce se tulburase el atât de cumplit,
luia în el de-1 făcu atât de înfrico­ Simţea ridicându-şi capul, în adân­ când de-o jumătate de an a putut
şător în vecinica lui muţenie? cul tulbure din el, pe ucigaşul de trăi atât de liniştit? Dar bate-o pe
Andrei începu să simtă spaima oameni din războiu, îl simţea cum bătrâna ? Las’ s-o bată, e vrednică
ei, dar rămase tot aşa de nepăsă­ se înarmează, şi nu ştia dacă, în de asta.
tor faţă. de nevastă... clipa hotărîtoare, îl vâ putea opri. In tindă, în vremea asta, cearta
Toate amintirile acestea de o ju­ Iar clipa asta era când Stana ar în loc să se potolească, creştea din
mătate de an trecură fulgerător prin fi început s’o bată pe bătrâna. Pen­ clipă în clipă. Andrei asculta cu
mintea lui Andrei, ascultând sfada tru ce-i mai păsa lui de bătrâna, toată fiinţa Iui, i se părea că toate
aprinsă a celor două femei. Asculta după ce era aşa de proastă încât simţurile lui s’au topit. într’unul sin­
cuprins, tot mai mult, de spaimă: trăise în zadar o viaţă întreagă? gur: în auz. Şi, ca şi mai înainte,
o va bate pe bătrâna. Căci nu însemna să fi trăit în za­ nu-1 mai interesa decât un singur
Spaima lui se năştea, creştea, dar, să îmbătrâneşti în zadar, dacă lucru: Va izbi în bătrâna? după iz­
din furia ce-1 cuprinse. Şi lucru n’ai ajuns să şti nici atâta că nu bitura asta aştepta.
ciudat, el nu se înfuria pe nevas- tu eşti Dumnezeu, că nu eşti tu lu­ După o încordare îndelungată
tă-sa. Bătrâna era aceea care-1 în­ mea, şi că-i o prostie să te faci pe Andrei sări de-odată din pat ca un
furia ! Cum poate fi un bâtrân aşa tine însuţi centrul vieţii? O nesfâr­ arc descordat: Bătrâna începu să
de prost? Pentru ce voia mamă-sa şită prostie ! De-aici vin toate du­ ţipe după ajutor. Stana o izbise de
s’o apere pe Stana de ticăloşie? rerile vieţii, toate nenorocirile ei! pământ şi o călca cu cizmele. De
Băgase el de mult de seamă’ că Iată, mamă-sa a îmbătrânit şi nu câteva săptămâni Andrei umbla des­
mamă-sa se zdrobea toată s’o aducă ştie nimic din toate aceste. Ea pă­ tul de uşor, fâră să mai aibănevoe
pe Stana la cărarea cea dreaptă! zeşte paşii Stanei. A pus la cale de băţ, dar acum nici nu simţi că
„De bună seamă, îşi zicea Andrei, transferarea Filărului. Nu-i vrednică are un picior de lemn. Uşa odăii
asta nu s’a început dela sosirea s’o lase bătută de Stana? de dinainte se izbi cu zgomot în
mea! De când am plecat nebuna Deşi era tot mai furios pe bă­ lături, smulgând o ţiţină din uşciori
de bătrână va fi priveghiat-o ne­ trâna, asculta cu răsuflarea oprită. şi în prag se ivi îngrozitor chipul
curmat. Ce profeţie, ce nemăsurată Nu-1 mai interesa vorbele ce-şi spu­ ucigaşului. Până .în tindă trebuia să
prostie !“ Voia să i-o păzească ne­ neau, pe aceste nici nu le mai auzea coboare două trepte iuţi. Printr’un
vinovată, curată ! Să-i apere cinstea.' dq mult. Un singur lucru îl interesa : singur ţipăt de spaimă cele două
Poftim ! Ca şi când ceea ce ar fi când o va înhăţa de păr pe bă­ femei ţişniră pe uşa tinzii în curte,
voit să facă bătrâna ar fi fost de-un trâna? Ucigaşul galben, aspru, mut, şi în aceeaşi clipă, aproape dând
preţ nemărginit. Pe cine aştepta ea întunecat, ce-şi înălţase capul în peste ele, Andrei se prăbuşi- pe faţă
să se întoarcă? A cui cinste o pă­ adâncurile lui Andrei, acest singur în mijlocul tinzii. Piciorul lui de
zea ea? 11 crezuse pe el, pe Andrei, lucru îl urmărea. lemn lunecă pe treapta a doua, pe
de-un preţ nemărginit, de ceva ne­ Se înfuria pe bătrâna şi pen­ care puse dintr’una piciorul, şi el
muritor. Şi iată că era mai puţin tru că-i aducea prilejul să se răz­ se răsturnă într’un avânt ’ ri­
decât un strop de nisip. Şi pentru bune pe Stana, s’o pedepsească. El dicol.
acest nimic a plâns şi şi-a perdut nu voia să se atingă de nevastă, şi Rămase multă vreme ameţit. Când
nopţile mamă-sa? Bătrână nebună! totuşi, cu cât îi creştea spaima de se deşteptă, ceeace simţi mai întâi,
Şi n’a înţeles adevărul acesta ceeace avea să facă, crâşnea din era ceva .călduţ supt nas. îşi stre­
nici’ după ce el s’a întors acasă. 1 dinţi la gândul că va putea zdrobi cură o- mană, pipăi, dădu de ceva
se părea că ar face mare lucru, că viermele. In adâncul întunecat al moale şi cald. Se uită Ia mână şi
ar mântui totul, dacă Stana ar fi sufletului său el n’o iertase pe fe­ se îngrozi: era sânge ce se închega.
iar cinstită ! Dumnezeule, ce nebunie meie. 'Cum stătea nemişcat în pat, Privi cu spaimă în jur, ridicându-şi
de om bătrân : I se părea mamei reţinându-şi suflarea, gâfâind în res- cu silă capul nespus de greu, privi
sale că lumea întreagă stă din el, timpuri, el simţea că n’o iertase. hoţeşte, pe furiş, dar n’o văzu ni-
din Andrei, şi din Stana, şi că co- Altfel pentru ce’ i se urca ameţeala căiri pe Stana. Cine-o dusese de
perişul casei lor e adăpostul lumii aceea caldă la cap, pentru ce i se aici? Unde-i?
întregi. îmbulzeau în. minte cuvinte ca aces­ Mintea i se împăinjeni din’nou,
De câte ori nu i-a spus bătrânei tea : „Căţea! Ţi-a sunat ceasul! Te îşi lăsă capul în poziţia de mai
să-i dea pace nevestei să facă ce voi strivi ca pe un pui de năpârcă! înainte, şi rămase un răstimp ne­
va voi! Dar ea, cap sec, nu l’a în­ Ce-ai clădit tu doi ani eu surp în- mişcat. De-odată îi veni un gând
ţeleg nici odată. tr’o clipă !“ Şi pentru ce-i tot ţinea luminos ca soarele, dar care nu pu­
Şi iată acum Stana o s’o bată! pe faţă, în ochi, zâmbetul acela dră­ tea încape, nu putea rămânea în
Andrei asculta cearta, tot mai cesc, pe care deşi nu-I vedea îl capul lui: Trecea şi revenea fulge-‘
furios pe bătrâna, tot mai înspăi­ simţea! răior: neşte fulgere albe. „Nu ucise