Page 11 - 1922-12

Pag. 186. C 0 S 1 N Z E A N A N r . 1 2 .

Gând cănlă Firea... Sonet

Cânta în noapte-accia toată Firea Copii nebuni, de ce lăsaţi minciuna
Un psalm ciudat cum nu s’a mai cântat. In sufletele voastre să domnească,
Un psalm duios, cu doruri presărat De ce cântaţi mocirla omenească,
Şi-a tresărit în larg nemărginirea. Voi n’aţi văzut nicicând în zare, luna ?

De-asupra mea, un cer înnourat, Lăsaţi în voi simţirea să vorbească.
Sbucnind în plâns mi-a ’nsângerat simţirea Deslăntuiţi cu'n gest superb furtuna
Şi-atunci pornit, mi-am răstignit iubirea lubirei şi a Milei şi nici una
In sufletu-mi pustiu.... şi am plecat. Din mode n’or putea s’o stăpânească.

Povestea mea nu-i singura poveste O, de-aţi şti voi cum cântă'n nopţi grădina.
Ţesută ’n dorul dorurilor noastre, Şi câte stele îşi picură lumina
Ci-i lacrima închisă într’o veste. Şi câte Jlori parfumul şi-l împarte.

Să ştiţi şi voi că-atunci când cântă Firea Va fi reîntoarce spre Natură iarăş
Un psalm de-asupra năzuinţei voastre, Iar din visare-aţi face un tovarăş.
Să plângeţi, că vi-i dusă fericirea. Şi-aţi răsfoi tăcuţi nescrisa carte.

DEM. GÂLMAN. DEM. GÂLMAN.

— Du-te, ţi-am spus ! N’am să-ţi Ah! da! Era respingător, era prea Ghită
dau ţie socoteala de nimic. josnic! Cum? Pentru ce să fie mai * « .
— Ascultă, leliţo ! Se vede că-f respingător ca înainte? Nu-i tot
drept ce se vorbeşte prin sat. trupul ei acela care ar fi păcătuit? VLAD1MIR N1COARĂ
Femeea se înfioră. Stana se privi cu groază, dar cum — Zău, coană Smărănducă,nu fii
— Ce se vorbeşte? întunerecul căzu şi nu se mai putea aşa de hapsână, soro dragă, şi vin­
— Că ţi-e frică’ de bărbat, de, vedea începu să se pipăe! Ah ! nu! de-mi un curcan. Iacă, Duminică
şchiopul tău ! De-aceea nu mai eşi Nu era goală ! împlinesc 24 de ani şi vrau să dau
prin sat. E adevărat că te-a bătut? Dar ce-i tot trece ei nebunia băeţilor o masă. Ştii d-ta că numai
Că te-a izbit cu piciorul lui cel de asta prin cap? Ce înseamnă asta? eu şi Napoleon am comandat bata­
lemn ? De ce i-se părea _ că a ajuns „la lion la vrâsta de 24 ani?!
Vorba asta eşise într’adevăr prin marginea neruşinării“? — Treaba d-v ! răspunde hursuz
sat. „Prostii“! strigă ea tare. „Prostii“! coana Smaranda, mutând cu limba
Până a nu se trezi flăcăiaşul, adause sărind repede în picioare, din stânga în drepta, capătul negru
Stana-i arsese două palme. nu-s decât prostii! Să-l astupe al ţigarei lipit de buzele ei pârlite.
— Mişelule ! Să nu te mai văd odată pământul, să nu mai rămână Eu nu văd ce legătură este între
în ochii mei ! Şi ea dispăru în curte nici urmă din el şi vom vedea!“ curcanii mei şi Napoleonul d-tale.
izbindu-i portiţa în nas. Dar îndată Porni din nou spre casă. Eşi în Eu, domnule locotinent mi-am amă­
ce se încredinţă că într’avăr sgo- curte, se duse la lemne, tăie un rât sufletul până când am văzut
motul acesta îl făcuse vacile, izbin- brăţişor şi luându-le plecă către zburătucite curcile estea, mâncazle-ar
du-şi coarnele de iesle, căci iată, casă. pârdalnicu, şi nu le vând acu mă­
chiar acum, în grajd unde se duse, înainte de trepte se opri. Un car să vie tata din groapă. Am să
fu martoră, îndată ce se încredinţă gând, care nu-i veni până acum, o le vând încolo, la iarnă, să prind
că Andrei, cu piciorul lui, nu se ţintui locului: „Bine, dar când mă o leacă de parale, că asta-i toată
mişcase din pat, simţi o nesfârşită voi scăpa de el, când va muri?“ averea mea.
părere de rău că l’a lăsat pe Petru Făcu repede socoteala în cap : erau ' — Păi, ţi—1 plătesc coană Sma-
să plece, şi, în aceeaşi vreme o nouă luni de când s’a întors An­ randă! Iţi dau 50 de lei!
ură de moarte împotriva celui ce drei. E adevărat că a slăbit îngro­ — Ce faaace?! Nici c’o sută
stătea în casa dinainte, şi care o zitor, că e numai schelet, tot aşa de nu-1 dau! Şi coana Smaranda sări
înspăimântă dela plăcerile ce-i ar­ uscat ca şi piciorul lui cel de lemn, friptă de pe scaun.
deau din nou în trup. dar totuşi ar putea să trăiască încă — Stăi, coană Smărănducă, mai
Se întoarse în şură, se uită cu mult. Ofticoşii ăştia îşi lungesc aşa stai la noi să ne steie peţitorii!
grije în ferdelă, se însera şi putea de neaşteptat zilele. Şi ea, ce va — D’apoi doar ştiu că n’ai fete
să nu-1 vadă dar flăcăiaşul nu mai face ? de măritat.
era nicăiri. Îşi săltă braţul de lemne, strân- — Am băeţi. Am un batalion.
Ea se trânti în fân şi izbucni în gându-le cu un singur braţ, des­ Şi până una, alta, vrau să-l însor
plâns. Cum s’a putut schimba viaţa chise uşa cu hotărârea luată : încă pe amărâtul ista. Nu-i aşa măi Va-
ei aşa din ziua acea blestemată? în noaptea asta îl va vedea pe Petru. sile?
De cine se temea? Pentru ce nu se * Vasile, ordonanţa locotenentului
mai putea bucura de viaţă liberă * * Todiriţă, rezemat cu’n umăr de
ca mai înainte, fără să-i pese de — Va urma. —• uşă îşi întindea gura într’un zimbet
nime? posnaş şi clipea şiret privind spre
Dar acum, îi păsa de cineva? babă. ’