Page 12 - 1922-12

N r . 1 2 . C O S I N Z E A N A P a g 1 8 7

— Uite, coană Smărănducă, te
rog în genunchi. Te iubesc cum Decs p ă r f i r e .
iubeşte orbul din naştere lumina Apele resfrâng în valuri Şi aşi vrea să frâng în două
soarelui şi pentru o dragoste aşa Razele ce mor, Sufietu-mi trudit
de înfocată nu se poate să nu-mi Turburat se-aprinde’n mine Să-l trimet să te ’nsofească
faci hatârul ista. Tainicul meu dor. Dor nepreţuit.
— Ei, păi d-tale îţi vine a
zburda şi eu nu-mi văd capul de Şueră vibrând în aer Tainic, lunecând sfioase
treabă. Mai rămâneţi sănătoşi. Trudnicul semnal, Două lacrimi curg
Şi coana Smâranda eşi legănân- Zăngănind, se desfăşoară Lăcrămând, şi-ascunde faţa
du-se ca o raţă. Lanţul je pe mal. Soarele’n amurg.
— Afurisită zgripţoroaică îi hârca Cum de sus de pe covertă Pat că-mi pare că repetă
asta, zise Vasile privind cu ciudă Cu-ochii mă petreci, Valurile mii:
în urma ei. Mă coprinde iarăşi teama — „Floare negrăit de dragă
— Ce ne facem măi frate Va­ Că te pierd pe veci. Când o să mai vii?“.
sile? Eu am făgăduit ofiţerilor frip­ GR. VÂJ A.
tură de curcan pe varză călită şi
vrau musai — cum zici tu — să Smaranda vorbea cu dragoste şi Smaranda cu ochii plini de la­
mă ţin de cuvânt. duioşie pasărilor, care înfulicau gră­ crimi'.
— Apoi d-le locotenent, răs­ bite grăunţele împrăştiate de mâna — Eu, coană Smarandă, văd
punse a lene Vasile, eu chitesc că ei aspră şi pârlită, Vasile, cu ochiu bine că Ghiţă îşi dă duhul şi nu
am să găsesc aiurea curcan. Da- de uliu pânditor privea In curte. se mai îndreaptă câtu-i lumea. Da...
ţi-mi o sticluţă de coniac, una din — Ce ziceţi d-le locotineut, oare iacă îl iau cum spui mata, şi dacă
cele mititele şi vă aduc eu curcan. Ghiţă ar fi bun de friptură? oiu vedea că n’are leac, apoi cu
— Să nu te puie dracul să furi, — Eşti nebun măi Vasile? toată supărarea, cuţitul îl îndreaptă
mă pârlitule, că te zvânt în bătae. — Da nu zic cu gândul rău ! musai.
— Ferească Dumnezeu, d-le lo­ Întreb numai dacă ar fi de-ajuns — Numai să nu văd eu că mor,
cotenent, doar şi eu îs om gos­ un curcan aşa ca Ghiţă. răspunse coana Smaranda clătinând
podar. In aceeaşi zi, cam pe la asfin­ capul cu tristeţă.
— Păi dar, frate Vasile, fă cum ţitul soarelui’, când toate „gobăile“ Şi pe când Vasile ducea pe Ghiţă
te-i pricepe. coanei Smaranda se ascunseră la spre fântână, coana Smaranda porni
Coana Smaranda, preoteasă vă­ culcuşurile lor, Ghiţă venea din li­ spre casă trăgându-şi broboada
duvă, avea patima păsărilor. Creştea vadă împletecindu-se amarnic, coana peste ochii înrouraţi de lacrimi.
sute de găini, curci şi raţe, dar nu Smaranda, cu ţigara lipită în colţul Vasile pândea s’o vadă intrată în
se îndura să tae una’ măcar la zile gurei sta la vorbă cu Vasile. casă, şi cum închise uşa coană Sma­
mari. Todiriţă căzuse în cantona­ — la te uită ! Ghiţă nu s’a cul­ randa, făcu scurt stânga împrejur
ment la coana Smaranda, şi două cat ! face mirată coana Smaranda. şi’n goană porni spre trunchiul în
luni se trudise să mănânce o supă Unde-ai umblat hoinarule? Du-te care stă înfipt toporul. Bietul Ghiţă
de găină, dar n’a fost chip s’o în­ la hodină! Dragul mamei, drag, strâns sub braţul lui Vasile, cu capul
duplece. Cu trei zile în urmă, la hai cu mama la culcare. greoiu îşi căscă pliscul fără să ştie
un păhăruţ de vin locotenentul To­ Şi vorbindu-i cu gingăşie, se că-i dus la moarte.
diriţă scăpase vorba, că Dumineca apropie de curcan. Dar Ghiţă cu Când locotenetul Todiriţă întră
ce vine va da „băeţilor“ din bata­ ochii păinjeniţi, încerca să-şi res­ pe poartă, fluerând o doină româ­
lionul lui o „masă bogată“ cu pri­ fire coada, încerca să-şi întindă nească, Vasile din fundul ogrâzei,
lejul aniversărei naşterei. Şi acum aripile, însă o ameţeală cumplită îl de lângă trunchiu, îi făcu un semn
amărât că nu găsea curcanul făgă­ dobora. Se clătină de câteva ori de tainic.
duit privea trist în curte, la coana la dreapta Ia stânga şi se prăbuşi Ce vrai mă frate Vasile? în­
Smaranda, care, c’o oală mare plină cu ciocul în ţărână. Cu moţul şi trebă Todiriţă apropiindu-se.
cu grăunţe îşi tremura gura chemând mărgelele vinete, cu ochii închişi, — Avem curcan, domnule loco­
la mâncare ’.pasările“. se trudea să se ridice mişcând pi­ tenent, răspunse şoptit Vasile.
Un măcăit cumplit răsună în cioarele moleşite, dar după câteva — De unde mă nebunule? în­
curte, şi raţele pântecoase se repe­ încercări zadarnice, rămase lat, cu trebă vesel locotenentul.
ziră în mers legănat la strigăturile ciocul deschis. — Coana Smaranda ni l’o dat
babei. Din cele mai ascunse colţuri, — Vai de mine şi de mine, pe Ghiţă, că... era să piară.
găini odolene şi doape, claponi moare Ghiţă ! ţipă coana Smaranda.
greoi şi gâşte gălăgioase veneau în Oare ce-o fi având măi Vasile? Locotenentul făcu un semn de
fuga mare spre prispa unde se aşe­ — D’apoi dă, coană preoteasă, neplăcere şi Vasile se grăbi să-l lă­
zase coana Smaranda şi ţipa cât o mă tem să nu fie pustia de holeră. murească,
ţinea gura: „puii mamei, pui, pui, Eu zic să-l tăem până ce nu piere. — Păi cum doamne iartă-mă să
pui!“ Curcile gânditoare veneau cu — Da cum, Doamne iartă-mă, nu se bolnăvească, dacă băuse toată
gâturile întinse şi moţul vânăt gră­ să tai aşa mândreaţă de curcan. sticluţa de coniac ! Beţivă lighioae
mădit deasupra ciocului, iar în — Apoi cum socoţi şi mata, da d-le locotenent! Samănă în partea
urma lor umflat, cu aripile târâş, eu zic să nu-1 laşi să piară. răposatului, cum zice coana Sma­
cu moţul atârnând şi mărgelile roşii, — Măi Vasile, mă rog ţie, du-1 randa !
venea Ghiţă, cel mai mare curcan la fântână şi toarnă-i apă rece, Şi Vasile luă pe Ghiţă de pi­
al coanei Smaranda, mândria şi poate s’o înviora. îmi rupe inima, cioare şi porni spre bucătărie să-l
dragostea ei. Şi pe când coana nici nu mă pot uita la el, zise coana jumulească.