Page 13 - 1922-12

Pag. 188. - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - C O S I N Z E A N À N r . 1 2 .

Intr’o zi de primăvară. Uruitul îndepărtat de trăsuri, zgo­ nourii, cerul. Şi zgomotul maiestos
motul tramvaielor electrice, mur­ al vieţii ce se auzia din spre oraş,
N. POPOVICIU. murul pieţei, năvăliră deodată în se pierdea în liniştea supremă a
Tiptil, aproape nesimţită, sora de cameră cu o undă de miros de nesfârşitului depărtărilor albastre.
caritate închise uşa camerei No. argilă umedă, mirosul aerului în- In faţa acestui univers văzut, în faţa
125, în care intrase. Se apropie de tâielor zile de primăvară. întregei energii îngrămădită sub
patul aşezat la mijlocul camerei Bolnavul se propti de geamul diverse forme în spaţuri, bolnavul
lângă pâretele din fund şi plecân- ferestrei deschise şi cu capul lăsat se simţia ca un punct infinit de
du-se deasupra patului,’ mângâie pe spate, cu gura deschisă, sorbi mic, fără importanţă şi fără rol. Un
uşor cu mâna fruntea bolnavului ce nesăturat aerul sănătos, care îi punct — eul lui propriu — con­
părea, că doarme. întră în plumânii bolnavi şi se re­ centrat din miniaturi infinit de mici
Nu dormia însă. Pleoapele i-se vărsa din plumâni în tot cuprinsul a formelor, culorilor lucrurilor, fiin­
întredeschiseră, adumbrind o pereche corpului ca un fluid înviorător. Îşi ţelor lumei văzute şi închipuite;
de ochi albaştrii, trişti, întrebători. privi ironic trandafiriul pal al ob­ un punct în care se săpa tot mai
Recăzură apoi iar obosite şi greoaie. razului reflectat în oglinda ferestrei... mult un gol, golul care desfiinţa
Un mănunchin de raze străbătu Ştia el, că înzădar orice nădejde, „eul“ .redând marei Lumi formele
prin geamul mare al camerei de orice vis de viaţă. Organismul său şi culorile împrumutate provizor...
spital. Se împrăştie în valuri de slab n’avea să poată rezista puterei Şi cu privirea pierdută în al-
nuanţe rubinii, portocalii pe roşul aerului de primăvară. Au spus-o 'băstrimi, bolnavul işi mişcă buzele
păturei şi pe albul mobilelor. O doctorii. Da, au spus-o... într’o înfiripare de tluerat; fredonă
făşie de raze ondulate se aşternu Amintirea reapăru iar, dar nu-1 uşor neauzit de nimeni o arie tristă
pe fruntea, pleoapele închise şi pe mai impresionă, nu putea să-l des- improvizată din regrete şi renunţuri.
obrazul drept al celui din pat.’ Sub nădăjduiască mai mult, deoarece Amintiri se desprindeau din creerul
imboldul unei furnicări de lumină, nu mai lega nici o speranţă de său, fugare şi spălăcite, mai apoi
bolnavul deschise ochii. Dar nu viaţă. Au spus-o doctorii — îşi tot mai luminoase, închegate într’un
avu putere să-i ţină deschişi. Era reaminti el — astă iarnă la căpă­ lanţ de întâmplări din trecut... în­
prea slăbit pentru potopul de lu­ tâiul lui, credeau că doarme, dar tâii paşi în viaţă, copilăria plină
mină ce inundase deodată camera. nu dormia şi le-a auzit toată con­ de farmec, anii lungi de studiu. In
— Ce timp frumos... spuse el cu versaţia. Erau trei cari se consultau şcoli fusese unul dintre elevii iu­
glasul încet al omului slăbit de asupra boalei lui şi toţi aceşti trei biţi. Cetise mult şi gândise şi mai
boală. s’au întâlnit asupra aceleiaşi pă­ mult. Mergea spre o ţintă’ bine
— E primăvară. E întâia zi de reri... „Nu o mai duce mult, în întâile stabilită cu un bagaj de cunoştinţe
primăvară — răspunse blând îngri­ zile de primăvară se curăţă...“ serioase şi cu convingerea, c’â va
jitoarea, aranjându-i perinile sub O tuşă violentă cu horcăituri, îl produce ceva pe direcţia hărăzită
cap. făcu să apuce cu amândouă mânile lui de soarte. Şi atunci a venit «
. — E primăvară... întâia zi de fereastra. Sora de caritate îi aduse răsboiul. A venit răsboiul, hidosui O
primăvară... şopti el îndurerat. Şi lângă fereastră un scaun, pe care monstru, care a fărâmiţat în unghiile
tremurându-şi pleoapele, deschise aşeză o perină şi îl sprijini să se ghiarelor sale veacuri întregi de
ochii mari vrând par’că să soarbă aşeze. muncă, hidosul, care a dărâmat
prin ei tot caldul undelor de lumină Bolnavul rămase cu privirea toate planurile ca pe nişte cetăţui
primăvăratecă. Deodată însă ochii ţintă pierdută în zarea cerului de nisip. Rob al atotputerniciei
lui deveniră trişti şi o umbră de albastru, presărat de nori de-un altora, aparat automat de mişcare
descurajare mută se lăsă peste alb imaculat, zdrenţuiţi de petele comandată, a luptat pe toate tron-
lumina lor cu schintei de oţel, în cenuşii ale umbrelor. turile Austro-Ungariei, mai apoi
timp ce buzele crispate se strânseră O companie de infanterie tre­ ajuns prisonier în Rusia, tradiţionalul
într-un dispreţ crud, amestec de cea pe o stradă apropiată. Bari- glas al sângelui sfinţit prin spân-
ironie şi cinism. Amintirea fu bruscă tonurile puternice ale soldaţilor se zurările suferite în lungul şir al
şi îi răscoli în suflet realitatea hi­ contopiau într’un marş cadenţat şi generaţiilor^trecute, l-a mânat în
doasă a morţii apropiate. se înălţau în văzduh, împrăştiin- mod instinctiv acolo unde bubuia
— „... In întâile zile ale primă­ du-se ’n ecouri ca fărâme de iar tunul, unde bubuia însă^ţpentru
verii, se duce...“ energii frânte dintr’un întreg de un scop. Acolo unde era chemarea
Făcu o sforţare să se gândească forţă şi acumulate într’un alt întreg sângelui. Şi astfel a ajuns^voluntar
la altceva. Strânse dinţii în dorinţa abstract ce ’n cântece de doruri, de în armata română. A luptat din nou.
de a-şi autosugestiona o fărmitură luptă şi de dragoste împrăştia zgo­ De astădată cu dragoste şi sub
de putere, de viaţă din ceeace a motul vieţii, puterea corpurilor să­ imboldul voinţei de a învinge. Un
fost cândva. Deschise braţele şi nătoase. glonţ l-a înghenunchiat în faţa Tisei
strâgându-şi degetele lungi, osoase Cu degetele mânei stângi, res­ şi cu plumânul sfârticat, sângerând,
în pumn îşi cauză singur durere. firate, bolnavul îşi strânse fruntea. a oftat mulţumit închipuindu-şi uri­
Simţi urmele ascuţite ale unghiilor Ochii lui întredeschişi şi buzele aşa distanţă pe care o străbătuse
infipte în piele şi schintei de viaţă muşcate, vorbiau de toată suferinţa luptând delà Iaşi. In spital, abia după
îi licăriră în ochi. unui suflet ,în care toate visurile câteva luni, l^au declarat din nou
— Ajută-mă, te rog, vreau să mă se distramă într’un clocot de regrete. apt de serviciu, iar după un an
scol. Încercă iar să se gândească la alt­ delà ieşire din spital, a reintrat din
Sprijinit de sora de caritate, se ceva. Privi ^ aşa j în * neştire pe fe­ nou, deastădată mai trist, mai
ridică din pat, se apropie de fe­ reastră. Privi gânditor rând pe rând ofilit... Şi de atunci şi-a îngropat
reastră şi deschise el singur aripile coperişele caselor din faţă, contu­ în fiecare zi un vis, o speranţă...
ferestrei. rurile turnurilor bisericilor din oraş, N’a scris nimic despre boală părin-