Page 9 - 1922-12

ION AGÂRBICEANU. 10 — bine de-o jumătat’ de an nu se mai mului.
ruşina de oameni, intra la Filăru, Ce prostii! De bunăseamă că-s
VIII. mai pe urmă la ceilalţi, ziua în prostii îngrozitoare, dar cum îi întrau
amiaza mare. Bătrâna îi ştia de mult ele în suflet.
Bătrâna Marina nu minţise: Fi­ cărările, şi chiar Stana i’ s’a lăudat
lăm nu se mai întoarse în ’sat. Dar de nenumărate ori cu isprăvile sale, Stana durmise deci în tindă, în
ea se înşelase când crezu că tran­ în vreme ce se certau. Iar lui An­ locul bătrânii. Ea îşi luase hotărâ­
sferarea lui fu hotărâtă numai în drei, atunci noaptea, i-a spus în rea asta, dar nu apucă să i-o spună
urma jelbelor sale, Jelbe se făcură faţă adevărul. bătrânii. Aceasta îi făcu ea însăşi
aceeaşi propunere. Stana sta înspăi­
multe împotriva lui, dar nu ele scă­ Aşa dar’ din ce motiv se simţea
pară satul de lepădătura aceea care aşa de grozav umilită pentrucă, sub mântată : Cum ? Bătrâna ştie la ce
necinstise zeci de case în cei doi ameninţarea şchiopului care era s’o se gândeşte ea? Dar soacră-sa nu
ani de războiu. Adevăratul motiv ucidă, ea a recunoscut în faţa soa­ se gândea acum de loc că Stanei
-fusese cu totul altul : Vr’o cinci crei şi a bărbatului că Andrei îi i-e tot atât ori unde va dormi, că
barbaţi, întorşi întregi de pe front, lasă calea slobodă? de ori unde, poate pleca ori când.
umblau să-i pună capul. Transfera­ Urându-1 de moarte şi scârbită Bătrâna se temea de Andrei: să
rea şi-o ceruse el însuşi îngrozit până’n rărunchi, în Stana ardeau nu-i mai vină răul, şi într’o noapte
de oamenii aceia, cari întorşi din mij­ patimile cele vechi, şi ele îi dedeau s’o gâtue pe Stana. Dar nurorii sale
locul măcelului, îl priveau ca nişte adeseori imbolduri nestăpânite, să îi spuse numai atât:
lupi. plece. Dar când să deschidă portiţa — Eu dorm mai uşor. Vezi că-i
Dar Stana, încă înainte de-a pă­ avea mereu aceeaşi" senzaţie: că-i de rău. De câte nu are lipsă un om
răsi Filăru satul se încurcă şi cu goală în mijlocul’ uliţii şi că oa­ bolnav peste noapte? Şi aşa, Stana
alţii, între cari era un văduv tom- menii se uită cu scârbă ’la ea. Şi durmia în locul bătrânii. Se simţea
natec şi un beţiv căruia abea-i mi­ nu cuteza să deschidă. umilită ştiind că nime nu o mai
jiseră mustăţile. Nu voia să iasă goală între oa­ păzea, că de-aici încolo nimănui
Trecură însă săptămâni întregi meni ! nu-d mai pasă de ce va face ea,
dar’ totuşi se simţea mai liniştită
delà ziua aceea îngrozitoare în care Ea stărui adeseori asupra aces­ aici în tindă. In casă cu Andrei n’ar
Andrei era s’o ucidă, şi Stana nu tei nebunii, cercând s’o înţeleagă, mai fi putut durmi: se temea de el,
mai părăsi nopţile casa. Trecuse însă nu putea. Cu cât era ’ea azi, se temea cumplit de piciorul cel de
Crăciunul, se pusese un ger amarnic, după mărturisirea aceea mai josnică, lemn pe care, Doamne-fereşte, l-ar
se porniră ospeţele şi Stana nu se mai păcătoasă decât înainte? Cu putea vedea sărind prin casă. Ea
mai arăta pe nicăiri între ferferiţ», nimic, de bună seamă ! Ba, iată, au se gândea tot mai stăruitor la gro­
cum făcea mai înainte. Nu se mai trecut câteva săptămâni şi ea se zăvia asta decând, în ziua aceea
auzeau strigăturile ei neruşinate delà purta chiar ca o femee cinstită. Şi blestemată, îşi făcu mai întâi închi­
nunţi. Tovarăşele ei de petreceri se totuşi, simţământul acela se făcea puirea asta.
gândeau la ea cu dispreţ, dar în stăpână pe ea ori de câteori voia
dispreţul acesta era mai mult con­ să deschidă portiţa. Şi, fără să-şi mărturisească, poate
ştiinţa josniciei lor, căci ele iată, Acasă Stana era mereu posomo­ chiar fără să-şi dea seama, spaima
nu cutezară să-şi schimbe viaţa, ca râtă. Din ziua aceea nu se mai ce nu-i mai eşise din suflet din
Stana. Dar în curând o uitară ! culcă în casa. dinnainte. Hotărîrea ziua aceea cânci zări faţa de ucigaş
Dar tovarăşele ei se înşelau. îi veni dintr’odatâ: dacă nu mai a lui Andrei, o ţintuia acasă tot aşa
Stana nu avea nici un gând de po­ trebuia — după ce a mărturisit în- de mult ca şi senzaţia că ese goală
căinţă. Nu părăsise casa dintr’un naintea celor doi, — să se ferească pe uliţă.
motiv ciudat, la care ţinea cu în- nici de Andrei, nici de soacră-sa Adevărul era că sufletul ei se
căpăţinare. Sila ce-i făcuse Andrei pentru a părăsi casa, ea ar fi putut tulbură atunci până în adâncuri:
să recunoască în faţa soacrei sale şi durmi foarte bine în mijlocul curţii. văzuse moartea cu ochii. Şi gândul
în faţa lui, înţelegerea dintre ea Şi Stana era convinsă, că dacă ar fi morţii, deşi fulgerător, răscoli până
şi Andrei, că el îi lasă toată liber­ fost primăvară sau vară, aici s’ar fi în fundul sufletului păcătos.
tatea de-a trăi în ticăloşia ei, o u- chlcat. Ce lucru ciudat! Uite şi lu­ Aşa că sufletul ei, de-atunci, era
milise îngrozitor. Mărturisirea aceasta crul acesta aşa de uşor de înţeles, mereu învolburat şi tulbure. Poate
în faţa alor doi îi păru că o dez­ că pe viitor poate merge la păcatul pentrucă nu se simţea bine, pentru
bracă de cămaşă, şi o pune goală ei fără să se mai ascundă de ni­ că nu se putea însenina şi linişti,
în mijlocul uliţii, supt ochii trecă- meni, o necinstea cumplit, ca şi stătea acasă.