Page 10 - 1922-13
P. 10

Pag. 202.                                —    C  O  S  I N  2  E  A  N  A    - - - - - - - - - - - - - - - - - -  Nr. 13.

              care  stătea  îngârbovită  lângă  uşe    Jn primăvară.
              şi-şi  măsura  la  cruci  care  nu  se
              mai sfârşeau.
                 —  Da,  altu-i  trupul  oamenilor,    In prag de primăvară înflorată
              altul  al  paserilor,  altul  al  dobitoa­  Azi mă trezesc a nu ştiu câte-a oară...
                                                       ...înspre trecutul mort gândirea-mi zboară
              celor  !  Dar  încă  o  bucată  de  lemn
              uscat?“ zise un moşneguţ care cânta      Şi ’ncerc să simt ce-am mai simţit odată.
              în  strană,  lângă  diac,  Dumineca  şi
              în serbători.                            Un cer adânc ca'marea mă ’nfioară
                 —  Deslegaţi  !  zise  bătrâna  po­   Cu-albastra-i depărtare neîntinată,
              runcitor,  abea  venindu-şi  în  fire,   De înălţimea lui [îmi simt Jurată
              aşa  fusese  de  înspăimântată  de  ţi­  Simţirea mea ce prinde să mă doară.
              pătul  Stanei.  O  clipă  crezu  că  An­
              drei  se  va  trezi  şi  se  va  arunca   Şi’n prag de primăvară fermecată
              asupra  femeii.  Încă  nu-şi  putea  da   Un dor nebun mă’ncinge, mă doboară,
              seama  ce  voia  Stana,  dar  din  în­   Revăd în minte cea mai dragă fată
              treaga  ei  înfăţişare  bătrâna  văzu  o
              ură  neîmpăcată  împetriva  mortului.    Cu zâmbetul de candidă fecioară,
              Bătrânei  îi  veni,  fulgerător,  gândul   In care fericirea c ’ntrupată.......
              dacă  Andrei  şi-ar  deschide  în  clipa   ....Şi plâng tăcut, pc-o albă lăcrămioară.
              aceasta  ochii  şi  ar  vedea-o!  Ne­
              smintit  că  nu'  ar  fi  iertat-o:  ar  fi                                         CON SI. CRIŞAN.
              sugrumat-o  într’o  clipă.  De  aceea
              se  înspăimântă  atât  de  cumplit  Ma­  mirare,  rece,  înspăimântate,  bărbaţii   trei  îşi  arătară  dorinţa  să-l  vadă
              rina  la  ţipătul  nevestei.  Dar,  înce­  se făcură că nu-1 aud.       mai de aproape:
              tul  cu  încetul,  ascultând  pe  cei  ce   —  „Deslegaţi“  !  zise  din  nou   Mama,  plângând  cu  hohote,  li-1
              spuneau  că  piciorul  lui  cel  de  lemn  poruncitor  bătrâna,  apropiindu-se  smulse  din  mână,  şi  îl  aşeză  după
              nu  trebuia  îngropat  cu  mortul,  bă­  de cei trei. bărbaţi. 9        masă pe-o laviţă.
                                                            *
              trâna  se„încredinţă  că  Andrei  n’o   —  Dumneata  n’ai  drept  să  te   Când  veni,  peste  vre-o  două
              mai  putea  auzi  pe  Stana,  se  îmbăr-  amesteci.  E  bărbatul  meu.  Dorinţa   ceasuri,  preotul  cu  cădelniţa  şi  mo-
              bătă  şi  porunci  celor  trei  bărbaţi   mea trebue să se împlinească ! strigă^  litvelnicul  învăluit  în  patrafir,  casa
              să deslege piciorul lui Andrei.     înăduşindu-se, Stana.               dinainte  era  plină  de  fum  greu,  de
                 Dar  Stana,  aruncându-se  între    —  Al  tău?  Bătrâna  îi  puse  în­  ţigări  şi  de  lulea.  Câţiva  vecini,
              ei,  ţipă  din  nou,  plină  de  ură  şi   trebarea  cu  o  voce  şuerătoare,  în­  care  se  încurcaseră  aici  în  poveşti,
              îngrozită :                         gheţată,  ca  o  suflare  ’de  crivăţ.  Şi   începuseră,  de  pe  acum  oreveghiul.
                 —  Nu ! Nici odată ! Nu vă atin­  o  privi  pe  Stana  drept  în  ochi.   Fumau,  beau  rachiu,  şi  tot  poves­
              geţi de el! Pângăritorilor!         Aceasta  nu-i  putu  birui  privirile,  îşi   tind,  umplură  faţa  casei  cu  scuipiţi
                ’—  Dar  înţelege,  Stana,  că  nu   plecă  în  piept  capul  şi  rămase  ne­  aruncaţi cu tact printre dinţi.
              mai  are  nevoe  de  el:  N’o  să  se  mai   mişcată.  „Al  tău?“  întrebă.din  nou   Preotul făcu slujba scurtă’ obici­
              plimbe în lumea cealaltă ! zise unul   bătrâna,  dar  în  loc  să  spună,  să   nuită. Marina îi vorbi de picior.
              dintre  cei  trei  soldaţi,  c’un  zâmbet   ţipe  în  gura  mare  ceea  ce  i  se  îm­  —  Da,  aţi  făcut  bine  !  Se  înţe­
              amar, aproape rău.                  bulzea  din  suflet,  ea  schimbă  de-o-   lege  că  nu  trebue  îngropat  cu  el.
                 —  Seamănă-se întru stricăciune,   dată glasul, potolindu-1 şi zise : „Tu   Nu-i  trupul  lui  !  lată  un  biet  razim
              sculase-va  întru  nestricăciune.  Sea­  l-ai  născut?  Tu  l-ai  crescut?  E   pentru  un  trup  nenorocit.  Ori  doară
              mănă-se  trup  muritor,  sculase-va   sânge  din  sângele  tău?  Al  meu   pe  cei  cari  umblă  în  cârji  îi  în­
              trup  sufletesc.  De  ce  să  mai  aibă   este  !  Deslegaţi  ciontul  acela  bles­  groapă cu beţele lor?“
              el nevoe de pociumbul lui? Domnul   temat !                                Ce  lucru  mare  să  fi  om  învăţat!
              îl  va  scula  întru  nestricăciune,  zise                              lată,  cu  vorbele  aceste  din  urmă
                                                     Stana  nu  mai  zise  nimic,  ci  pri­
              bătrânuţul care cânta în strană lângă   vea  amărîtă  la  mânile  care  desle-   preotul  o  linişti  dintr’odată  şi  cu
              diacul.                            gau.  Piciorul  de  lemn  se  clătină   desăvârşire  !  După  ce-i  văzu  picio­
                 —  Da,  şi  apoi  piciorul  lui  cel                                 rul  de  lemn  deslegat,  Marina  se
              tăiat  a  fost’de  bună  seamă  îngro­  din  ce  în  ce  mai  tare,  când  de-o-   înfioră,  şi  începu  să  aibă  îndoeli.
              pat.  El  îşi  are  în  pământul  în  care   dată  Stana  dădu  un  ţipăt,  ochii  i   Nu  se  învecinase  lemnul  acela  atât
              merge acum piciorul lui,“ zise o ve­  se  nălbiră,  şi  ea  se  lăsă  pe  spate.   de  mult  cu  piciorul  cel  retezat?  Nu
              cină,  o  femee  uscată,  trecută  de   Doi  bărbaţi  o  prinseră,  o  sprijiniră   s’a  sprijinit  pe  el  atâta  vreme?  Nu
              vârsta  jumătate  şi  care  era  vestită   şi  o  duseră  în  tindă.  Piciorul  cel   făcea  oarecum  parte  din  trupul  lui
              pentru  multele  milostenii  ce  le  fă­  de  lemn  era  desfăcut.  Cei  trei  sol­  Andrei ?
              cea din puţinul ei cu cei sărmani.  daţi  îl  luară,  îl  cântăriră,  îl  priviră   Apoi  mai  îi  vorbiră  şijiişte  fe­
                 —  Atât’  ar  mai  trebui,  să  se   de aproape.                     mei,  în  acelaş  înţăles,  neliniştind-o
              scoale  la  înviere  cu  trei  picioare  !“,   —  lată  pentru  ce  a  trebuit  să  şi mai tare.
              se  amestecă  în  vorbă,  răutăcios  ca  se  chinue  el,  să  se  lase  măcelărit!“,   Dar  iată  că  preotul  a  liniştit-o
              de  obiceiu,  şi  puţin  păsându-i  de  zise  unul  din  cei  trei  bărbaţi.  El   deplin  cu  o  vorbă.  Ea  se  plecă  şi-i
              moarte  şi  de  cei  morţi,  clopotarul   se  depărtă  dela  pat,  cu  piciorul  în   sărută  fierbinte  mâna.  Da  !  Adevă­
              satului,  care  se  afla  şi  el  aici,  aş­  mână,  îmbiindu-1  acelora  cari  vo­  rat?  Cine  îngroapă  cârjile  alăturea
              teptând  un  pahar  de  rachiu,  înainte   iau  să-l  vadă  mai  de  aproape.  Fe­  cu cei ce le-au purtat?
              de-a se urca în clopotniţă.        meile  se  fereau  de  el  cade-o  ame­             — Va urma. —
                 Femeile  îl  priviră  cu’n  fel  de  ninţare,  dintre  bărbaţi  abea  doi
   5   6   7   8   9   10   11   12   13   14   15