Page 10 - 1922-13
P. 10
Pag. 202. — C O S I N 2 E A N A - - - - - - - - - - - - - - - - - - Nr. 13.
care stătea îngârbovită lângă uşe Jn primăvară.
şi-şi măsura la cruci care nu se
mai sfârşeau.
— Da, altu-i trupul oamenilor, In prag de primăvară înflorată
altul al paserilor, altul al dobitoa Azi mă trezesc a nu ştiu câte-a oară...
...înspre trecutul mort gândirea-mi zboară
celor ! Dar încă o bucată de lemn
uscat?“ zise un moşneguţ care cânta Şi ’ncerc să simt ce-am mai simţit odată.
în strană, lângă diac, Dumineca şi
în serbători. Un cer adânc ca'marea mă ’nfioară
— Deslegaţi ! zise bătrâna po Cu-albastra-i depărtare neîntinată,
runcitor, abea venindu-şi în fire, De înălţimea lui [îmi simt Jurată
aşa fusese de înspăimântată de ţi Simţirea mea ce prinde să mă doară.
pătul Stanei. O clipă crezu că An
drei se va trezi şi se va arunca Şi’n prag de primăvară fermecată
asupra femeii. Încă nu-şi putea da Un dor nebun mă’ncinge, mă doboară,
seama ce voia Stana, dar din în Revăd în minte cea mai dragă fată
treaga ei înfăţişare bătrâna văzu o
ură neîmpăcată împetriva mortului. Cu zâmbetul de candidă fecioară,
Bătrânei îi veni, fulgerător, gândul In care fericirea c ’ntrupată.......
dacă Andrei şi-ar deschide în clipa ....Şi plâng tăcut, pc-o albă lăcrămioară.
aceasta ochii şi ar vedea-o! Ne
smintit că nu' ar fi iertat-o: ar fi CON SI. CRIŞAN.
sugrumat-o într’o clipă. De aceea
se înspăimântă atât de cumplit Ma mirare, rece, înspăimântate, bărbaţii trei îşi arătară dorinţa să-l vadă
rina la ţipătul nevestei. Dar, înce se făcură că nu-1 aud. mai de aproape:
tul cu încetul, ascultând pe cei ce — „Deslegaţi“ ! zise din nou Mama, plângând cu hohote, li-1
spuneau că piciorul lui cel de lemn poruncitor bătrâna, apropiindu-se smulse din mână, şi îl aşeză după
nu trebuia îngropat cu mortul, bă de cei trei. bărbaţi. 9 masă pe-o laviţă.
*
trâna se„încredinţă că Andrei n’o — Dumneata n’ai drept să te Când veni, peste vre-o două
mai putea auzi pe Stana, se îmbăr- amesteci. E bărbatul meu. Dorinţa ceasuri, preotul cu cădelniţa şi mo-
bătă şi porunci celor trei bărbaţi mea trebue să se împlinească ! strigă^ litvelnicul învăluit în patrafir, casa
să deslege piciorul lui Andrei. înăduşindu-se, Stana. dinainte era plină de fum greu, de
Dar Stana, aruncându-se între — Al tău? Bătrâna îi puse în ţigări şi de lulea. Câţiva vecini,
ei, ţipă din nou, plină de ură şi trebarea cu o voce şuerătoare, în care se încurcaseră aici în poveşti,
îngrozită : gheţată, ca o suflare ’de crivăţ. Şi începuseră, de pe acum oreveghiul.
— Nu ! Nici odată ! Nu vă atin o privi pe Stana drept în ochi. Fumau, beau rachiu, şi tot poves
geţi de el! Pângăritorilor! Aceasta nu-i putu birui privirile, îşi tind, umplură faţa casei cu scuipiţi
’— Dar înţelege, Stana, că nu plecă în piept capul şi rămase ne aruncaţi cu tact printre dinţi.
mai are nevoe de el: N’o să se mai mişcată. „Al tău?“ întrebă.din nou Preotul făcu slujba scurtă’ obici
plimbe în lumea cealaltă ! zise unul bătrâna, dar în loc să spună, să nuită. Marina îi vorbi de picior.
dintre cei trei soldaţi, c’un zâmbet ţipe în gura mare ceea ce i se îm — Da, aţi făcut bine ! Se înţe
amar, aproape rău. bulzea din suflet, ea schimbă de-o- lege că nu trebue îngropat cu el.
— Seamănă-se întru stricăciune, dată glasul, potolindu-1 şi zise : „Tu Nu-i trupul lui ! lată un biet razim
sculase-va întru nestricăciune. Sea l-ai născut? Tu l-ai crescut? E pentru un trup nenorocit. Ori doară
mănă-se trup muritor, sculase-va sânge din sângele tău? Al meu pe cei cari umblă în cârji îi în
trup sufletesc. De ce să mai aibă este ! Deslegaţi ciontul acela bles groapă cu beţele lor?“
el nevoe de pociumbul lui? Domnul temat ! Ce lucru mare să fi om învăţat!
îl va scula întru nestricăciune, zise lată, cu vorbele aceste din urmă
Stana nu mai zise nimic, ci pri
bătrânuţul care cânta în strană lângă vea amărîtă la mânile care desle- preotul o linişti dintr’odată şi cu
diacul. gau. Piciorul de lemn se clătină desăvârşire ! După ce-i văzu picio
— Da, şi apoi piciorul lui cel rul de lemn deslegat, Marina se
tăiat a fost’de bună seamă îngro din ce în ce mai tare, când de-o- înfioră, şi începu să aibă îndoeli.
pat. El îşi are în pământul în care dată Stana dădu un ţipăt, ochii i Nu se învecinase lemnul acela atât
merge acum piciorul lui,“ zise o ve se nălbiră, şi ea se lăsă pe spate. de mult cu piciorul cel retezat? Nu
cină, o femee uscată, trecută de Doi bărbaţi o prinseră, o sprijiniră s’a sprijinit pe el atâta vreme? Nu
vârsta jumătate şi care era vestită şi o duseră în tindă. Piciorul cel făcea oarecum parte din trupul lui
pentru multele milostenii ce le fă de lemn era desfăcut. Cei trei sol Andrei ?
cea din puţinul ei cu cei sărmani. daţi îl luară, îl cântăriră, îl priviră Apoi mai îi vorbiră şijiişte fe
— Atât’ ar mai trebui, să se de aproape. mei, în acelaş înţăles, neliniştind-o
scoale la înviere cu trei picioare !“, — lată pentru ce a trebuit să şi mai tare.
se amestecă în vorbă, răutăcios ca se chinue el, să se lase măcelărit!“, Dar iată că preotul a liniştit-o
de obiceiu, şi puţin păsându-i de zise unul din cei trei bărbaţi. El deplin cu o vorbă. Ea se plecă şi-i
moarte şi de cei morţi, clopotarul se depărtă dela pat, cu piciorul în sărută fierbinte mâna. Da ! Adevă
satului, care se afla şi el aici, aş mână, îmbiindu-1 acelora cari vo rat? Cine îngroapă cârjile alăturea
teptând un pahar de rachiu, înainte iau să-l vadă mai de aproape. Fe cu cei ce le-au purtat?
de-a se urca în clopotniţă. meile se fereau de el cade-o ame — Va urma. —
Femeile îl priviră cu’n fel de ninţare, dintre bărbaţi abea doi