Page 11 - 1922-13
P. 11

Nr. 13.                                  C  O  S  I N  2  E  A  N  A    - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -   Pag. 203.


              Lelea Nută                       Lăsăm  înapoi,  crucea  din  mar­  lelii  Nuţă  şi  o  lăsam  în  pace  să
                                ♦           ginea  drumului,  al  cărei  Crist  spă­  vorbească mai departe.
                                            lăcit,  bătut  de  vânturi  şi  de  ploi,   —  Că  e  bună  cartea,  e  drept,
        —Amintiri din sat delanoi.—         abea  se  mai  cunoştea.  Lelea  Nuţă  dar  aşa  să  cunoşti  slovele,  să  ştii
                                            îşi  făcu  cruce  scoţând  un  „Doamne-  face  şi  tu o  scrisoare,  să-ţi  ştii scrie
          Vîrgil Roşală.
                                            ajută“  şi  începu  să-şi  îndemne  ie-  numele, ca să nu pui numai „deştiu“
           Au  trecut  câţiva  ani  de-atunci.  pele  cu  biciul,  a  cărui  plesnă  îm­  acolo  unde  zice  domnu  notareşiu.
        Vacanţa  Crăciunului  îmi  era  pe  pletită  din  fuior,  mai  mult  le  spă-  Nu de carte, de alte avem noi lipsă.
        sfârşite.  începusem  să-mi  adun  căr-  ria  prin  trosnitul  ei.  Se  temea  ca  Uite  bunăoară  ţi  s’ar  întâmpla,
        ţile  şi  caetele  împrăştiate  prin  toate/  nu  cumva  să  întârziem,  Doamne   Doamne  fereşte,  să-ţi  deoache  ci­
        colţurile  şi  după  toate  lăzile  din   fereşte, pentru care lucru s’ar fi nă­  neva  băiatul,  să-ţi  stârpească  vaca,
        casă.  Cam aşa  ne  era obiceiul,  cum   căjit mai tare ca mine.        ori  să-ţi  lapede  scroafa  purceii,
        poate  şi  astăzi.  Când  plecam  pe   Până  acum  nu  se  prea  dase  la  —  guturaiu  la  vre-un  cal,  —  ce  te
        vreo  vacanţă,  toate  cărţile  le  în­  vorbă  lelea  Nuţă,  poate  că  mă  vă­  faci  cu  toată  cartea?  Că  nici  dof­
        fundam  frumos  în  desagi  şi  acasă  zuse  aşa  de  abătut  şi  de  gânditor,  torii  ăştia  din  apă  rece  nu  te  mai
        cu  ele.  Plecam  cu  gândul  să  facem   căci  altfel,  femeie  care  să  poves­  scot.  Şi  când  ai  apucat  pe  mâna
        minuni,  ba  chiar  şi  înainte  să  mai   tească  cu  mai  mult  haz  ca  lelea   doftorului,  să  ştii  că-ţi  mâncă  satul
        luăm  câte  ceva.  Dar  ca  ’ntotdeuna,   Nuţă,  nu  găseai  în  tot  satul.  Acum   colacu.  —  Să-ţi  spun  numai  ce-a
        aşa  şi  de  astădată,  praful  se  aşe­  însă,  i  se  deslegase  limba  si  în­  păţit  odată  Zaharia  Vădeanului.
        zase  pe  ele  în  cursul  celor  două   cepu  să  mă  iscodească  cu  fel  de   Eram  fată  aşa  de  vre-o  şaptespră-
        săptămâni de vacanţă şi eram foarte  fel  de  întrebări,  ba  de  una,  ba  de  zece  ani  pe-atunci.  îmi  aduc  încă
        bucuroşi,  că  întâia  zi  de  şcoală  nu   alta.                      aminte  de  el.  Un  fecior  voinic  ca
        se puneau note.                        —  Lasă  domnişorule  nn-ţi  mai   un  brad,  fusese  de  două  ori  „ghi-
           Pregătirile  de  plecare  îmi  erau   bate  capul  cu  gândurile  de  şcoală.   rău“  la  turcă,  apoi  la  joc,  îţi  în­
        pe  sfârşit,  iar  mama  începuse  cu   Iacă  eu’s  muiere  bătrână  la  cinci­  vârtea trei fete deodată. Un al’ doi­
        sfaturile  cari  mă  cam  plictiseau.  zeci  de  ani,  n’ain  învăţat  atâta  carte   lea  nu  găsiai  în  tot  satul.  Iar  când
        Ba  că  să  fiu  cuminte,  s’ascult  de  şi  tot  trăesc  şi  slavă  Domnului,   era  vorba  de  bătaie,  ţi-i  îmblătia
        profesori,  să  nu  fiu  rău,  să  nu  mă   n’am  de  ce  mă’plânge,  numai  iep-  pe  ceştelalţi  ca  pe  snopi  şi-i  fugă-
        bat  cu  băeţii,  —  ştiau  şi  cei  de  şoarele  să-mi  trăiască. — N’ai apu­  ria  pe  toate  uliţele.  Intr’o  noapte
        acasă  că-s  cam  bătăuş:  ,’sămânţă  cat  să  cunoşti  pe  băiatu  lui  Da-  se  duse  cu  caii  în  şesul  ierariului
        blăstămată de-a tat-o“ vorba mamei   vidu  Lencii  şi  al  Crihălmenii,  uite   în  opritură,  unde  ceilalţi  nu  prea
        —  şi  încă  alte  multe,  pe  cari  poate  par’că  acum  îi  văd,  holtei  oameni  îndrăzneau  de  frica  gazdei.  Re  la
        le ştiţi cu toţii.                 învăţaţi  şi  când  să  zici  Doamne-  miezul  nopţii,  când  se  trezeşte  să
           Un  căruţ  se  opri  înaintea  porţii.   ajută,  să’  s’aleagă  şi  de  capul  lor  mai  dea  o  roată  pe  la  cai,  ’  aude
        Era  lelea  Nuţă,  vecina  noastră,   ceva,  după  atâta  amar  de  şcoală,   nişte  cântece  frumoase  pe  sus.  Erau
        care  avea  să  mă  ducă  până  la  gara  azi  s’a  dus  unul,  mâne  altul.  S’au   şoimanele,  cântau  şi  se  ’nvârteau
        Homorod. Im aşezai frumos desagii   stins  amândoi.  Căci  în  sat  la  noi   îit  horă  ţinându-se  de  mâni  şi  cu
        în căruţ, îndesaţi cu vreo patru pite,  nu  se  prea  pricopsesc  cei  cu  carte  pletele  ’n  vânt,  ca  nişte  nebune.
        o  bucată  bună  de  slănină,  brânză,   multă.  Numai  pe  unul  l-a  slujit  no­  Cum  îl  zăresc,  îl  înhaţă  şi  pe  el
        caş  şi  încă  alte  multe,  al  căror  rocul,  dar  si  acela  s’a  pricopsit  prin  în  horă  şi  ’nvârteşte-l,  joacă-l,  poar-
        rost  mi-1  repetase  mama  de  mai   alte  ţări.  Vot  învăţătura  cea  multă  tă-l  pe  sus,  până  când  îl  lasă  jos
       ♦  multe  ori.  îmi  luai  ziua  bună  cu   le-a  pus  capul  la  toţi.  Se  povestea  ameţit  şi  zdrobit  cu  totul  de  numai
        lacrimile  în  ochi  şi  pornirăm,  abia  prin  sat  că  unul  din  domnişorii   ştia  ce-i  de  capul  lui.  Ii  luaseră
        putându-mi  desface  nepoţelul,  care  ăştia  cu  învăţătură  ar  fi  zis,  că  minţile.  Dimineaţa  l’au  adus  cu  le-
        se  acăţase  de  codârlă  şi  numai  era  Adam  şi  Eva,  facerea  lumii  şi  al­  pedeul  în  sat.  Făcutu-i-o  slujbă  trei
        chip să-l desfac.                  tele,  aşa  cum  ne  spune  istoria  bi­  popi,  dat-o  şi  la  patări,  umblat-o
           Ieşisem  din  sat  şi  dam  să  ur­  blică,  n’ar  fi  adevărate,  iar  de  în­  pe  la  el  şi  doftoru  din  Hoghiz,  care
        căm dealul Ştuleului. Cum înaintam  geri,  draci  şi  alte  duhuri  necurate,   cu  toată  cartea  lui  n’a  ştiut  ce  să-i
        în pas la dea’l, gândul meu apucase  nici poveste.                     facă,  ba  mai  rău  încă.  La  urmă
        înainte.  Mă  vedeam  ajuns  în  B.    Nu  prea  aveam  ce  să-i  răspund  chiamă şi pe lelea Viroană. Cum îl
        pe  însărate,  în  odaia  mea  rece,
        fără  lumină  şi  fără  căldura  bine­
        făcătoare  de-acasă.  Rând  pe  rând    Rcovd minor.
        alte  si  alte  icoane  mi  se  perândau
        pe  dinaintea  ochilor.  Mă  vedeam  la   In ora asta plină dc linişte şi-amurg
        lecţii  în  zilele  următoare,  pitit  în   Cu aripi frânte visul iubirii mi se stânge, —
        banca mea din fundul clasei, ascuns     Şi noaptea cuib îşi face în inima ce plânge,
        şi  ferit  de  privirile  profesorilor  şi   Şi umbra mă îngroapă
        mai  ales  a  celor  de  geometrie  şi   Şi lac/ iniile curg...  EV
        limba  maghiară,  cari  mereu  mă  nă-
        căjiau.  —  îmi  număram  în  gând      Din unda ta, acuma, o suflete ’noptat,
        zilele  câte  mai  erau  până  la  se­  Cernită, amintirea trecutului răsare
        mestru,  când  urma  să  mai  scap      Precum se ’nalţă, noaptea, dintr’un adânc de mare.
        pentru  câteva  zile.  O  întristare  mi
        se  lăsa  pe  suflet,  cu  cât  mă  depăr­  O jalnică fantomă
        tam  de  sat  de  care  mă  legau  atâtea   De vas naufragiat.
        dulci amintiri.                                                                 GEORGE VOEVIDCA.
                 *
   6   7   8   9   10   11   12   13   14   15   16