Page 12 - 1922-13

Pag. 204. C O S I N Z E A N A Nr. 13.

vede, în loc a ştiut ce-i şi cum, mijlocul drumului. Se adunaseră Toamnă.
zice: „Asta-i poceală. Să ştiţi că copiii în jurul lui ca la o comedie.
l-au pocit şoimanele“. Cu nişte foi Căci se mai întâmplase ceva. Gro­
de calapăr, cu trei fire de păr dela ful pe semne, mâncase dimineaţa Se scutur copacii de frunze pe drum
trei fete moarte sub douăzeci de cafea şi în trântitura pe care o că­ Şi picuri de ploae în geamuri lovesc.
ani şi cu apă dela „fântâniţa de pătase rămase cu burta goală. Şi Cocoarele 71 cârduri în zări se topesc,
1
leac“ — într’o săptămână l’a ridi­ n’a mai venit după prune. De bună Căci soarele-i palid şi rece de-acum.
cat şi încă mai voinic ca înainte. seamă groful rău de pagubă, îi pă­
I-a luat boala ca si cum i-ai lua-o ruse râu de ziua în care trebuia să Pustiul se ’ntinde, puterile-i ciesc,
*
cu mâna.“ ia două cafele! Şi totul miroase-a ruină şi fum.
Tot în vorbă şi’n poveste, in­ Treceam pe podul Oltului, iar Din mii de iluzii rămas-a un scrum,
trarăm în satul vecin Fântâna. Caii din satul nostru abia se mai ve­ Iar gânduri bolnave în noi stăpânesc.
se mai domoliră. Câte-o femeie gră­ deau vârful celor câteva plute bă­
bită ne ieşia înainte cu boia plină trâne. Cum trecem de pod, văd că Căci toamna aduce cu sine durtri,
cu apă. „Taci că-i semn bun“ — lelea Nuţă cam zimbeşte. In suflet strecoară un dor de pământ
zise lelea Nuţă — o să ajungem la De ce râzi lele Nuţă? o întrebai. Şi jale adâncă îi ori şi ce cânt.
timp. *— Apoi să-ţi spun : Deunăzi,
Zăpada care căzuse mai în zi­ plecasem cu vre-o două ferdele de Şi astăzi şi mâine vor trece ca eri...
lele trecute abia se prinsese, iar pe cucuruz în Cohaltn, cu Arsene a Natura-i pe moarte — ea naşte din
dealuri era topită deabinele. Nu lui Zachiu, cărăuşu ăla vestit • care morţi —
prea erau semne de iarnă grea. pururea-i pe drum, căci iepele mele Doar omul adoarme în umbră de porţii
Când să ieşim din sat, ne dă erau nepotcovite. Mai luase în car
bineţe feciorul lui Ciuleiu, al celui pe crâşmarul Bobi, pe viţijude şi f CON SI. ILIESCU.
mai bogat fântânean. pe Bârciu, veci nu d-voastră. 11 şti
— Vezi-1? — îmi şopti lelea pe Arsene, are el cai buni, nu-i dură, scăpând frânele din mână,
Nuţă — cum s’a uscat pe picioare, vorbă, dar îi ţine mai mult cu ro­ iar ceilalţi nu ştiau cum să se mai
li singur la părinţi şi ca să nu-1 ia goz şi când ţi-e mai mare graba, îmbulzească |unul într’altul. Eu stăm
cătană, o jumătate de an n’a mân­ atunci te lasă ’n drum. Când ajun­ zgulită în fundul codârlii şi mă ui­
cat fără numai usturoiu şi mămă­ gem prin Hoghiz pe la crâşma lui tam când la o roată, când la cea­
ligă cu oţet, iar când s’a îngroşat Natan, golesc ei aşa vre-o două laltă să nu rămânem pe jos. O fi
gluma, i-a tras şi spân. Acum se glăji de rachiu şi hai’ la drum. Eram ţinut tot aşa cât ai zice un tatăl
canoneşte aşa cum îl vezi: subţi­ tocmai pe pod’u ăsta de peste Olt, nostru şi deodată simţim o fărtui-
rel, galben, rebegit de stă să-l sufle când auzim o huruitură îndărăpt. tură şi umplem fundul şanţului,
vântu, nici o fată nu se mai uită Era trăsura grofului de care ti-am clae grămadă. Caii rupseră hamu­
la el. Şi când te gândeşti că ce povestit, ducea pe ~grofu şi pV~co- rile şi o luară“ nebuni peste^ câmp:—
f
mai zmeu de ficior era. Numai ştii, coana la staţie. Cum ia ăştia li Noroc dela Dumnezeu că ne-am
fetele âstea se uită şi ele la un pic se cam suise rachiul la cap, de ales numai cu spaima şi cu bicele
de găzdăşie. Eu una, drept să-ţi unde să facă loc. Cocişul grofului căpătate, încolo am scăpat teferi ca
spun, nu m’am uitat. In vremea strigă de vre-o două ori’„hei! hei!“, prin minune.
mea eram şi eu fată la rând, nu mă dar ăştia nici nu-1 luară în samă, Ne-a trecut vre-o două ceasuri
dam pe ori şi cine. Intr’un dulce, şi-l lasă după noi de era câtpe-aci până când ne-am înciocălat deabi­
când îmi venise şi mie vremea mă­ să mă scoată cu oiştea din codârlă. nele şi o pornim iarăşi la drum,
ritişului, doi peţitori am avut deo­ Cum trecem podul, ne-apucă înainte. dar aşa mai cu socoteală, că lui
dată. Amândoi ’de neam şi purtau Numai ce să vezi acuma. Trăznitu Arsene îi venise mintea la loc. Ce
cizme, unul cu turecii tari, iar ce­ de viţijude îi şopteşte ceva lui Ar­ stai să te socoţi măi om de Dum­
lălalt cu ei moi şi tot mi-am ales sene la ureche şi numai ce văd pe nezeu,,să te pui la întrecere cu
pe Ghiţă ăsta al meu cu opinci, nebunii de Arsene că întoarce co- groful. Dar las’ că şi eu m’am ales
care până astăzi nu ştie cum se în- dorâştea şi începe să jopcheascăîn cu învăţătură. De-aici înainte, nu «
calţă cizma. De-aia zic, că dragostea cai. Ajungem pe grof si-1 lăsăm. mă mai sui în caru nimănui, lep-
totdeauna e mai tare ca bogăţia.“ Cât ai bate în palme, groful iar şoarele mele, slavă Domnului, sunt
Ajungem în vârful dealului de apucă înainte. Atunci ^aud pe blăs- bune şi destul de blânde, nu se
către Hoghiz, de unde se vedea fru­ tămatu de Bârciu că strigă : „fâr- sparie de orice motor şi „piţi-
moasa grădină a grofului. Ca din tate Arsene, plătesc două glăji nu­ clentă“.
vânt îşi aduse lelea Nuţă aminte mai să-l mai întreci odată“. Arsene Toată lumea stă bucuros de
de el. când a auzit că-i vorba de rachiu, vorbă cu lelea Nuţă, că e mare
— Mai în ceşti ani, mă pome­ se ridică în picioare, întoarce frâ­ meşteră la vorbă. Vinerile când
nesc într’o dimineaţă cu groful ăsta nele şi jflp, jap în cai de credeai pleacă în cărăuşie la Cohaltn, carul
călare pe un armăsar negru, că-i că are să-i prăpădească. ei totdeauna e plin de muieri, de
v
trebuie nişte prune, li făgăduesc A văzut groful că ăştia caută vorbe şi râsete. Lelea Nuţă ţine
aşa vre-o cinsprezece măsuri, căci pricină, şi-acuma lucrul’ dracului, hangul, căci de casa ei fuge urâtul
se făcuse multe în anul acela. Când ia gârbaciul din mâna cocişului, şi supărarea. Aşa şi eu în cărăuşie *
dă să plece, armăsarul începe să lasă trăsura în drept cu caru nostru cu lelea Nuţă din poveste în po­
sforăie şi să svârle şi nici că-i păsa şi nu ne lasă să o luăm nici înainte veste mi-a alungat toate gândurile
de trestia grofului. Când mai dă nici să rămânem. Şi numai nu-ţi şi supărarea. Am ajuns la staţie
odată groful năcăjit, blăstămatul de începu groful să ne îmblătească ca fără să ştiu cum.
animal se fereşte într’o parte şi pe snopi. Arsene când a văzut Feste câteva minute eram în
ini-1 trânteşte pe grof tocmai în reaua, apucă cu capul sub scân- tren spre B. Pe la cea dintâiu „boc-