Page 8 - 1922-13
P. 8

Piciorul de lemn.                   Ia  îndemnul  diacului,  şi  începu  să   rari.  Tot  mai  mult  se  ruga,  citea
                                                                                   din  cartea  lui,  şi  simţea  mila  aceea
                                               citească în el cu lăcomie.
              ION AGÂRBICEANU. - io -             Mamă-sa  îi  aduse  şapte  popi   binefăcătoare faţă de’ sine însuşi.
                                              cari  îi  slujiră  sf.  Maslu,  şi  Andrei   Intr’un  rând  preotul  după  ce  îl
                        VIII.                 în  decursul  slujbii,  lăcrimă  mai  de  spovedi,  după  ce  îi  ceti  câteva  ru­
                                              multe  ori,  de  bucurie,  de  uşurare,  găciuni  de  hodină,  îi  zise  aproape
             Veselă, sprintenă, cum nu fusese   de-o  caldă  înduioşare  faţă  de  sine  cu asprime :
          de  mult,  pregăti  cina.  Aflase  delao   însuşi  !  Nu  se  mai  ura  pe  sine  în­  —  Pentru  ce  te  dujmăneşti  aşa?
          vecină  Ia  cine  e  şezătoare  în  sara
          asta.  Avea  mult  ’de  tors,  dulcele   suşi,  nu  se  mai  dispreţuia,  ci  în­  Bagă  de  seamă,  e  păcat  greu  înain­
                                              cepu  să-i  fie  milă  de  el  însuşi,  o  tea  Atotputernicului.  E  adevărat  că
          Crăciunului era aproape de jumătate   milă  adâncă,  pătrunzătoare.  Ce  bine   nu  însemnăm  nimic  în  faţa  Lui,  dar
          şi  ea  încă  abea  s’a  apucat  de  fuior,
          li  spuse  şi  soacrei  sale  ce  are  de   era  că  nu  se  mai  ura  ca  înainte,  tot  aşa  de  adevărat  este  că  fiul  său
                                                                                  a  pătimit  şi  a  murit  pentru  noi.  Şi
                                              că  nu-i  mai  era  greu  de  sine  în­
          gând,  şi  bătrâna  încuviinţă.  Ea  era   suşi.  Iată,  se  fac  rugăciuni  pentru   pentru  dumneata  a  murit.  După  ce
          cu  totul  pătrunsă  de  ingerinţa  lui   el  şi-i  zic:  frate  !  Lui  celui  nemer­  nu  te-a  despreţuit,  cum  să  te  des-
          Andrei,  nici  nu  înţălese  bine’  ce-i
          spuse  Stana.  Şi  apoi  din  ziua  aceea   nic,  care  nu-i  decât  un  vierme,  un   preţueşti  însuţi?  Te  simţeşti  singur
                                              neom,  un  nenorocit  care  a  lăsat  şi neputincios ! Adevărat că cea mai
          nenorocită  Marina  îşi  ţinu  din  su­  să-i  tae  piciorul,  pentru  a  veni  în   singură  fiinţă  în  lume  este  omul,
          flet  cuvântul  dat  lui  ’Andrei:  de  pe   sat  să-i  îngrozească  pe  toţi  ai  lui,  şi  că  dintre  ’  toate  fiinţele  numai
          partea  ei  Stana  putea  să  se  dea
                                              scăpând  însă  de  moarte  acolo  în
          peste  cap.  Odată  cu  făgăduiala,  bă­  spital.  Iată  ung  cu  sfântul  mir  frun­  omul  îşi  poate  da  seama  de  nimic­
                                                                                  nicia  lui!  Dar  ridică-ţi  gândul  la  cel
          trâna  simţi  că  Andrei  avea  dreptate:   tea  lui  care  s’a  izbit  de  pământ  ce  te-a  zidit,  o  spun  eu  să  ţi-1  ri­
          pentru  ce  să  se  mai  certe  cu  Stana?
          Pentru  cine?  Pentru  Andrei?  Dar   când  voi  să-şi  ucidă  nevasta,  şi  mâ-  dici, pipăe-1 că-i lângă tine, şi îndată
          Andrei  al  ei  se  ducea  văzând  cu   nile,  mânile  acele  însângerate  în   nu  te  vei  mai simţi  nici singur,  nici
                                              atâtea  măceluri,  şi  picioarele le  ung,
                                                                                  nemernic ! Da, omul e mereu singur
          ochii.
             Fără  să-l  întrebe  nimic,  a  doua   picioarele  care  fură  astupate  în  răs­  şi  neputincios  câtă  vreme  nu  ştie
          zi  după  ce  văzuse,  Marina  aduse   colirea aceea de pământ.         vorbi cu Făcătorul Iui.“
          pe  doi  oameni  întorşi  de  câteva   In vreme ce preoţii făceau slujba   Andrei  asculta  cu  încordare.  In
          zile  de  pe  front  într’un  scurt  con­  şi-l  ungeau  cu  mir’  Andrei  fu  cu­  timpul  din  urmă,  de  când  începu
          cediu.  Le  spusese  „Dumneavoastră   prins  de  o  milă  tot  mai  mare  faţă   să-i  fie  milă  faţă  de  sine  însuşi,
          aţi  mai  văzut.  Trebue  să  vă  price­  de  sine  însuşi.  Ii  era  milă  mai  ales   bănuise  câte  ceva  din  ceea  ce-i
          peţi.  I  s-a  slobozit  puţin  piciorul   de  piciorul  lui  stâng,  de  bucata  ce  spunea acum preotul.
          din  cădere,  si  ar  trebui  strâns  la   mai  rămăsese  vie,  pe  care  preoţii   Şi  multe  zile  se  gândi  mereu  Ia
          loc.                                o  ungeau  în  forma  crucii,  şi  ae   cuvintele  acestea.  Se  ruga  fierbinte
             Oamenii veniră. Dar Andrei când   cealaltă  parte  pe  care  i-o  tăiaseră   şi  se  gândea  cum  poate  cineva  „să
          înţelese  despre  ce  este  vorba,  clă­  doctorii.  Cât  era  de  zdrobit,  cât  era   stea  de  vorbă  cu  Făcătorul  său“.
          tină trist din cap şi zise :        de învineţit şi cum se umflase ! Să­  Mamă-sa  era  mereu  cu  el,  cercând
             —  Nu  mai  e  de  lipsă,  tovarăşi!   rac  piciorul  lui,  unde  va  putrezi   să-i afle din ochi toate dorinţele.
          Şi  aşa  nu  voi  mai  umbla  cu  el.  Iar   el acum ?                     Bătrâna  îi  vorbea  adeseori  de
          în pat e tot atât, ori e strâns ori nu.  De  când  căzuse  la  pat  se  spo­  copil, de Ionică. Cum cerca să arete
             De  mult  simţise  bătrâna  că  An­  vedi  mai  de  multe  ori,  şi  preotul   prin  toate  faptele  sale  că  ceilalţi
          drei  al  ei  se  duce.  Dar  acum  înţe­  totdeauna  îi  cetea  şi  alte  rugăciuni,   pot fi  liniştiţi, că el e de-acum băr­
          lese  şi  din  vorbele  lui  Andrei,  şi   Andrei  le  asculta  înduioşat,  şi-şi   bat  la  casă.  Intr’o  zi  voi  să  meargă
          din  tăcerea  celor  doi,  că  şi  zilele   simţea sufletul tot mai uşurat.  singur  cu  carul  încărcat  de  saci,  Ia
          îi sunt numărate.                      Apoi veneau zile, veneau răstim­  moară. Lui Andrei îi fusese rău tare
             Deci  Marina  numai  pentru  el   puri,  când  se  răsvrătea  din  nou  şi-şi   în  ziua  aceea,  dar  când  află,  un
          mai  trăia. Cu grija multă ce-i purta,   blestema  viaţa.  Pentru  ce  mai  trăia?  zâmbet  luminos  îi  stârni  pe  faţă,  şi
          cu  dragostea  cu  care-1  învălea,   Ura  faţă  de  sine  însuşi,  ura  împo­  bunica trebui să i-1 aducă pe Ionică
          mama  reuşi  să  mai  îndulcească   triva  vieţii,  se  trezea  din  nou  şi   în  casă.  Băiatul  întră  încruntat,  ho­
          inima  lui  Andrei.  Se  făcuse  mai   atunci  avea  cuvinte  pline  de  rău­  tărât,  nu-i  plăcu  de  fel  că,  umblând
          bun,  mai  senin,  deşi  slăbea  zi  de   tate.  Dar,  după  ce  se  chinuia  în   cu  el  aşa,  îl  luau  încă  drept  copil.
          zi,  şi  dela  o  vreme  începu  să  se   deşert,  după  ce  n’o  putea  cu  nimic   Dar  supărarea  îi  trecu  repede  când
          roage  fierbinte.  Îşi  ceru  cartea  de   îndepărta  pe  mamă-sa  de  lângă  pa­  îl  văzu  pe  tatăl  său  aşa  de  slab,
          rugăciuni, un Acaftist pe care îl ducea  tul  său,  izbucnea  în  lacrămi,  îşi  ce­  aşa  de  perit.  De  mult  nu  fusese
          la  biserică  înainte  de  războiu,  din   rea iertare.                ziua  lângă  el.  Ionică  era  mereu  cu
          care cânta unele cântări în strană,    Izbucnirile  aceste  erau  tot  mai  vacile, pleca dimineaţa, se întorcea






   i
   3   4   5   6   7   8   9   10   11   12   13