Page 9 - 1922-13
P. 9

N  f .   1  3  .                         C  O  S  I  N  Z  E  A  N  A    - - -                  Pag. 201.

          Gânlec din chilară.                                                 sughiţuri  de  plâns,  făcea  pregătirile.
                                                                              De-ociată  îi  veni  gândul  acesta  nă-
                                                                              praznic : „Dar bine, ce facem cu pi­
           Salcâmii varsă lacrimi de floare pe cărări,                        ciorul de lemn? 11 îngropăm cu el?“
           Alee le dorm albe în noaptea solitară,                             Păru  că-i  trece  toată  durerea,  toată
           Adoarme prin frunzişuri un cântec de chitară.                      suferinţa  trebuind  să  răspundă  la
           Molatecă şi albă, pe depărtate zări                                întrebarea  aceasta,  atât  îi  părea  de
           încremeneşte luna ca un profil de ceară.                           însemnată.  Ea  rămase  ţintuită  lângă
                                                                              focul  deasupra  căruia  atârnase  căl­
           Dorm lebedele ’n visuri pe lacul aurit                             darea  cu  apă,  şi  se  gândi  întins  ca
           Şi nuferii se ’ngână când freamătă zefirii —                       un  cal  în  faţa  unui  urcuş  iute,  pe
           In parcuri parfumate visează trandafirii —                         care  trebue  să-l  treacă,  trăgându-şi
           Buchete mari de stele pe cer au înflorit                           căruţa  încărcată  cu  pietri.  „Piciorul
           Şi liniştea tronează pe necuprinsul firii.                         nu se ţine de trupul lui, nu-1 putem
                                                                              îngropa  cu  el“.  Hotărârea  aceasta
           Dă-mi braţul de zăpadă, să ştiu că eşti a mea,                    fu  atât  de  limpede,  atât  de  cu  ne­
           Dă-mi ochii mari ca noaptea, iubirea mea senină,                   putinţă  de  îiilăturut,  încât  Marina
           Mi-e sete: dă-mi viaţă, dă orbului lumină —                        chemă  numai  decât  o  femee,  o  ve­
           Căci mâine voi pleca                                               cină, şi o trimise în sat.
           Sub cerurile sure, pe câmpuri de rugină.                              Nu peste mult vecina se întoarse
                                                                              cu  trei  bărbaţi,  trei  soldaţi  veniţi
                                                                             în concediu de curând.
           7u ai plecat, tu nu eşti, tu ai pierit de mult,
           N’auzi privighetoarea cum cântă — simt că ’nvie                       „Dumneavoastră“,  zise  bătrâna
           In mine şi’n natură o largă poezie,                                mulţumindu-le  că  au  venit,  „aţi  mai
           Ce-o cântă brazii ’n codru... Vibrarea i-o ascult                  văzut  de-astea.  Dumneavoastră  vă
           Cu sufletul de flăcări, cu inima pustie.                           veţi  pricepe  cum  trebue  deslegat
                                                                              piciorul.  Cu  el  nu-1  putem  înmor­
                                                                              mânta. Nu-i trupul lui“.
           Salcâmii îşi lasă floarea, e lacul aurit,                             Toată  lumea,  şi  erau  mulţi  acum
           Şi singur plâng în noapte când freamătă zefirii.                  în  casă,  bărbaţi,  femei,  îi  dădură
           E linişte deplină în necuprinsul firii,                            dreptate  bătrânei.  Lemnul  acela  nu
           Şi mii de stele albe pe cer au înflorit:                           se  ţinea  de  trup,  cum  să-l  fi  în­
           — Iaci inimă şi-ascultă cum cântă trandafirii.                     gropat  cu  el?  Cum  să-i  facă  slujbă
                                                         IUSTIN ILIEŞIU.      preoţească ?
                                                                                 ¿ei  trei  bărbaţi  se  apropiară  de
                                                                              pat,  şi  priviră  cu  grije,  cu  de-amă-
      sara.  Auzea  el  tuşea  din  casa  din   ar fi uitat-o cu desăvârşire.  nuntul  cum  era  prins  piciorul  cel
                                                          * ’
      nainte,  dar  nu  credea  să  fie  aşa             * *                  de  lemn.  Nu  ştiau  nici  ei  cum  să-l
      de pierit tatăl său.                   Andrei  mai  trăi  până  la  sfârşitul   desfacă,  dar  se  ruşinau  că,  venind
         Abea  îşi  puse  Andrei  mâna  pe   săptămânei  a  treia  din  postul  Paş­  din  mijlocul  nenorocirilor,  nu  ştiau
      umărul  lui  Ionică,  şi  băiatul  începu   tilor.  In  clipa  din  urmă  dori  să  o   nici atâta lucru.
      să plângă.                         vadă  pe  nevastă-sa.  Stana  nu  era   Cel mai isteţ dintre ei află taina,
         De-atunci, seara, se strecura lângă  acasă.  Trimiseră  o  vecină  după  ea   şi-şi  luă  o  înfăţişare  de-o  nemăsu­
      patul bolnavului şi nu se mai mişca  prin  sat,  dar  până  ce  sosi,  Andrei   rată  importanţă.  Se  apucă  de  lucru
      de-aici până la cină.              îşi pierdu graiul, începea să-şi piardă   când  Stana,  palidă  şi  istovită,  dar
         Andrei  simţind  dragostea  şi  ali­  chiar  conştiinţa.  Totuşi  o  recunoscu,   cu ochii arzători, intră în casă.
      pirea  lui,  se  umplea  de  tot  mai   li  făcu  semn  să  se  apropie,  li  luă   Ea  înţelese,  dintrio  aruncătură
      multă milă şi înduioşare faţă de sine   mâna,  bolborosi  ceva,  cu  privirile   de  ochi  ce  se  pregătea,  şi  dintr’o
      însuşi.  Se  simţea  tot  mai  puţin  sin­  îngrozitor  de  fixe.  Apoi  se  cutre­  săritură fu lângă cei trei soldaţi.
      gur  şi  părăsit  în  lume,  şi-i  părea   mură,  scheletul  lui  se  întinse,  tros­  —  Opriţi-vă  !  Ce  vreţi  să  ’  fa­
      că  din  zi  în  zi,  poate  sta  tot  mai   nind  din  încheieturi,  piciorul  cel  de   ceţi?
      uşor  „de  vorbă  cu  Făcătorul  său“,   lemn  se  izbi  îndesat  de  marginea   Zăpăciţi  cei  trei  bărbaţi  se  ui­
      cum spusese preotul.               patului.                             tară la ea cu nedumerire.
         Mamă-sa,  de  când  începu  să      —  A  iertat-o,“  îşi  zise  bătrâna.   —  Să-i  deslegăm  piciorul,  zise
      creadă  că  sfârşitul  i  se  apropie  lui   DoainneDumnezeule,  iată-1  că  s’a   unul din ei.
      Andrei, se tot hotăra să aducă vorba   sfârşit.“  Se  apropie  de  pat,  se  plecă   —  Niciodată ! ţipă femeea eşită
      despre  Stana.  Din  ziua  aceea  bles­  la  urechea  Stanei,  care  rămase  cu   din  minţi.  Cum?  Să-l  deslegaţi  ?
      temată  în  care  văzu  chipul  de  uci­  ochii  îngroziţi  la  Andrei.  „Te-a  ier­  Pentru ce?
      gaş al feciorului său, ei nu mai vor­  tat  !“  îi  şopti  ea  la  ureche.  Stana   —  D’apoi doar’ n’o să-l îngroape
      biră  despre  nevastă.  Acum  bătrâna   tresări,  îi  aruncă  o  privire  de  ură,   cu  ciontul  acesta  de  lemn,  se  auzi
      credea  că  ar  fi  bine  să-i  poată   şi,  cu  ochii  măriţi,  cu  privirea  ne­  un  glas  din  mulţime.  Un  bărbat
      vorbi  despre  ea.  Cine  ştie,  poate   clintită  se  uită  cercetător  prin  casă.   vorbise,  un  om  bătrân.  Toţi  îşi  în­
      Andrei  va  ierta-o  !  Dar  ’  nu  putea   Apoi,  cu  paşi  înceţi,  pipăiţi,  eşi  în   toarseră  privirea  spre  el.  In  casă
      să  meargă  mai  departe  de  hotărîre.   tindă si din’tindă în curte.  era o linişte grea, mocnită.
                                               y
      Se  temea  cumplit  să  nu  se  înfurie   Trebuiau  să-l  spele  pe  mort,  să-l   —  Nu-i  trupul  lui,  e  o  bucată
      Andrei  din  nou.  Iar  el  n’a  pomenit  îmbrace,  să-l  pună  pe  laviţă.  Ma­  de  lemn,  nu  se  cade  să-l  pui  în
      o singură dată de Stana, ca şi când  mă-sa,  bătrâna  Marina,  înnecată  de  sicriu“, se auzi glasul unei bătrâne
   4   5   6   7   8   9   10   11   12   13   14