Page 10 - 1922-15

Pag. 234. - - - - - - - - - C O S I N Z E A N A - - - - Nr. 15.

Dac’ a trebui să rămâe, am
Gocoarele. Fără lumânare să-l las. Ce vrei să prăpădesc bă­
Din depărtări nemăsurate, iatul ? Eu tare mă tem să nu fie
Din ţara veşnicului soare, VLADIMIR N1COARĂ. nevoia ceia de anghină !
Pe aripe de vânt purtate, — Ducă-se pe pustii ! N’o mai
Sosesc, tăind în două vântul, Toader Luncan descărcă grăbit fi aceia ! Să • nu-1 duci la spital
In sbor, sosesc la noi cocoare nuelile, împinse carul sub şură şi dragul mamei. Cine să-l caute
Inveselindu-ne pământul. porni spre casă. Ajuns în uşă, luă acolo sărăcuţul ? Par’că noi nu-1
căciula şi-o scutură cu putere. Pe căutăm cum se cuvine ! Dac’a
In sbor ut lor aşa măiestru prispa uscată se întinse o dâră de vrea Dumnezeu, s’o îndrepta el, că
7resare-atâta bucurie, apă, care se tot lăţea suptă de lu­
Pe fondul cerului albastru. tul însetat. mare-i puterea Domnului ! Doftorii?!
Alunecând înfiorate, — Vrăjmaşă ploae, şopti Toader Of ! cum tae şi împing fără milă !
Cum să rămâe puişorul acolo, ne­
Mi-aduc o veselă solie intrând în casă. Ce mai face bă­ căutat creştineşte, cum se cuvine.
De zile pururi luminate. iatul, mămucă? întrebă el aşezân-
Toader nu mai ascultă ce spune
Din ţara veşnicului soare du-se pe-un scăunel lângă vatra pe bătrâna. Cu cotul sprijinit pe ge­
Purtaţi pe aripe lumină, care ardea un foc potolit. nunchi, cu obrajii îngropaţi în palme
Slăvite pasări călătoare — Hei, tot mai rău, Todirel
Mi-aduc eţi tainice par fum uri mamă, răspunse mătuşa Catinca clă­ priveşte neclintit copilul şi gânduri
Din ţara mistică şi plină tinând capul cu tristeţă. Nu mă pri­ negre şi cumplite îi frământă min­
tea. Durerea îl copleşeşte şi deodată
De-a jertfelor greoaie fumuri. cep ce-o fi având. Azi n’a vrut să scuturat de plâns se ridică şi dă
Cu voi sosesc atâtea clipe mănânce nimic. să iasă pe uşă. Tocmai atunci întră
Nemărginit de minunate — Maria unde-i? nevastă-sa şi cu baba Smaranda
Duios, bătaia de aripe, — S’a dus la Smaranda lui Du- „doftoreasa satului“. Casa se umplu
Aprinde ’n lacrimi ca mărgele dău să-i mai descânte de ce-o mai de sgomot şi de vorbă. Baba, vor­
Sub valul dragostei curate şti ea, poate i-a găsi leacul. băreaţă şi poznaşă, uscată ca un
Icoana sfântă-a dragei mele. In odăiţa mică şi curată, hornul fus şi cu obrazul ca pruna veştedă
GR. VÂJ A. şi cuptorul ocupa locul cel mai de povesteşte lucruri hazlii, ca să îm­
samă. In fund o laiţă acoperită cu’n prăştie durerea grămădită pe neaş­
Băiatul, încă înainte de-a prinde lăicer frumos, iar deasupra, pe coardă, teptate în casa lui Toader Luncan.
a însera, începu să-şi încarce, ca stau clădite hainele de sărbătoare, Apoi, încet, pe nesimţite, când văzu
de obiceiu, carul. Să mai fi avut lăsând la ungher un mic locuşor că s’a mai descreţit fruntea gazdei,
din grămada cea mare, cinci-şase pentru icoanele aşezate cu îngrijire trecu delà lucruri vesele Ia boalele
care. Se purtase ca un gospodar şi împodobite cu busuioc şi vâz- care le lecuise ea.
harnic ce era. Era aproape întunerec doage. .»j.;: Lasă nepoate că în trei zile
când isprăvi. Dar, de când se apucă Pe laiţă stă culcat Ionică, un odorul are să alerge iar pe-afară !
de lucru, pusese ochii pe hâlmu- copilaş de vre-o 5 ani. învelit c’o — Oare n’o fi anghină mătuşă?
şorul de gunoiu pe care-1 văzuse blăniţă până sub gât, nu i se vede zice Toader.
răsărind acolo încă de ieri dimi­ decât faţa înbujorată de căldură. — Nu se află ! Băiatul are gâlci.
neaţă. Judecata şi-o făcu el repede, Ochii împăingeniţi, cu privirea per- Ia să-l descânte baba.
cât ce-1 zări. S’a răsturnat din gră­ dută, gura arsă şi puţin deschisă Se apropie de copil şi cu dege-
madă. Nu era mult. Şi nu era fru­ prin care răzbate răsuflarea şueră- tile-i noduroase şi uscate, prinse a-i
mos să-l mai lase acolo, lângă gi- toare şi scurtă, arată lămurit că freca „gâlcile“ boscorodind cuvinte
rada ce se isprăvea, li făcuse ju­ boala îl doboară. şoptite şi neînţelese.
decata, îl va pune pe carul acesta, Toader se apropie de copil, se Ionică îşi sbârci faţa de durere,
chiar pe vârf, i-a lăsat loc. aşeză lângă el şi inângâindu-l blând şi cu gura larg deschisă, gemea în­
Dar abea puse din hâlmuleţ câ­ îl întrebă pe şoptite : cet, privind cu ochii rătăciţi, când
teva furci în car, şi colţii de fier se — Ce te doare Ionică? la babă, când la tatăl său, care, re­
loviră de ceva tare şi lung. Des­ — Gâtul. Nu pot înghiţi şi tare zemat cu spatele de horn, nu-şi lua
curcă din gunoiu lucrul acela, o greu răsuflu, tătucă. Oare de ce m’am ochii delà copil.
bucată de lemn. Dar, rostogolindu-1 îmbolnăvit că doar eu am fost cu­ Baba Smaranda terminând des­
văzu că luceşte alb din câteva lo­ minte. Mămuca zicea că numai copiii cântecul dădu drumul la alt puhoi
curi. Se înserase, dar cum cerul era răi se înbolnăvesc ! de vorbe şi tăcerea tristă care un
senin, întunerecul nu era greu. Io­ Toader întoarce capul să nu-1 moment stăpânise pe toţi dispăru.
nică se plecă, se uită de aproape, vadă copilul că abia poate opri la­ Copilul închise ochii. Părea că
îl rostogoli din nou, şi de-odată crimile şi zice blând : doarme. Maria aşezată pe laiţă la
dete un ţipăt. Recunoscu piciorul — Lasă Ionică, dragul tatei, că picioarele copilului asculta cu gân­
de lemn al tatălui său. Cum nu pu­ ai să te faci sănătos şi pe urmă am dul aiurea pe cele două babe, Sma­
tea înţălege nimic, îl şterse mai bine să te iau la târg să-ţi cumpăr o randa şi soacrâ-sa, cum stau la tai­
de gunoiu, şi, mort’ de jumătate, pălărie. Mergi cu tata? fas liniştite.
luându-1 de capătul cel subţire, îl — Da, şopteşte copilul. Copilul gemu odată mai puter­
duse în casă. — Mâne am’să-l duela doctor, nic. Babele curmară sfatul. Toader
Intra cu el tocmai în clipa în care zice Toader către mamă-sa ştergân- şi Maria, ca muşcaţi de şarpe se
bătrâna venia din odaia dinnainte. du-se la ochi cu dosul palmei. repeziră de-odată’ spre bolnav.
Stana, când îl văzu dete un ţipăt — Da unde se află, Todirel — Ce-i puişoruie? rosti Maria.
şi căzu lângă masă. maică! ? Vrei să-l oprească la Băiatul cu ochii închişi, nu răs­
— Va urma. — spital? punse nimic, numai mânuţele Ie ri-