Page 12 - 1922-15

Pag. 236. --------------------------------- C O S I N Z E A N A Nr. 15

5?e 'nflorilele vâlcele. tirul. Medicul i-o dădu aprinsă. Si
rănitul o fuma liniştit, scrâşnind
doar rar din măsele.
De dorul veşnicului soare,
Cu-April in codri ne-ai sosit Mai dă-mi una... abia putu
Să-ţi plângi mereu, privighetoare, rosti. Şi iar fuma. Faţa din pămân­
Acelaş basm neisprăvit. tie cum era devenise senină, bună,
plină de-un zâmbet ertător. Privirea
Dar pe ’nfloritele vâlcele> îi rămăsese în van căci nu ştiu ce
Ca ’h vraja tainicelor vremi, lumină binefăcătoare pornia din
Zadarnic, sub noian de stele, ochii lui stinşi. Tudor, în ultimele
Cu grai de flacără, mă chemi... clipe ale vieţii, vedea satul de pe
marginea Prutului, bâeţii, nevasta, că­
suţa, boii, ogorul, livada şi ciocâr­
Din zarea viselor senine
Mă ’nving părerile de rău. lia. Şi adormi pe veci. Medicul,
Că astăzi nu mai are cine plângând, săruta fruntea rece de sfânt.
Să-mi tălmăcească visul tău. Iar luna palidă, se aruncase şi
ea după un nor, să plângă...
G. TUI OVEANU.
Qr oaza.
Gănlec de seară.
O, noaptea asta... atât c de amară
In apusul aurit Şi-atât mă strâge’n lanţu-i, greu,
Moare cea din urmă rază — ss- enorm...
Nopţii ca să ţină pază O, noaptea asta, mi-ipoate cea mai rară
Luna-a răsărit. Şi ’ntăia noapte ’n care-aş vrea
s’ adorm.
O aripă de opal De după soba mică şi săracă,
Peste boltă se răsfaţă Porneşte-o formă de temee slută,
Vis, iubire şi viaţă
Cântă ’n noapte un caval. Şi cum cu umbra-i rece mă îmbracă,
f Ion Scurtu Pe umbra mea s’apleacă şi-o sărută,
Din potirele de crin eminentul profesor şi scriitor mort în săp­ Părând un mostru care ’n rânjet plânge
Leagăn îşi urzesc zefirii, tămânile trecute. Şi scapără din pehi scântei de sânge.
Doarme ’ntreg cuprinsul firii frunzele scuturate de vântul toamnii. O, noaptea asta, atât e de adâncă
îmbăiat de-un vis senin. Mureau voioşi. Icoana cea mai du­ Şi-atât mă ’ngroapă ’n bolta ei obscură,
reroasă se coborîse pe pământul Că-mi pare că m’afund târît de-o
E atât de dulce-acum, plin de sânge: se scria pagina cea stâncă,
lac şi apele la moară.
Câte-un fluture mai sboară mai glorioasă a neamului nostru. In infiniru-i surd şi plin de ură...
Şi se *mbată de parfum. Muriau ţăranii ca apostolii. Luptau ¡Şi nu ’nţeleg ce-ar vrea această hidă
piept Ia piept. In urmă sosiau me­ Cu dinţi de lup, cu păr roşcat pe haină,
Şi pe geamuri rubinii reu târgile cu răniţi. Doi medici nu Când mintea mea n’a vrut decât să
Se reflectă mii de stele ■ puteau dovedi cu pansatul. Docto­ ’nchidă
Stau ascunşi după perdele rul maior, cu tot calmul, îşi încreţia Un chip de zeu... să-l pot iubi în taină,
Mână ’n mână doi copii. fruntea'. Svârli Ia o parte mantaua Mi-arată două drumuri de ’ntuneric.
de pe un rănit. Un soldat cu de­
Tot se ’neacă în alint, getele de la mâna dreaptă retezate, — Ori lumea ori sfârşitul --să-mi aleg.
Visuri dulci ca totdeauna, cu piciorul stâng până sus de ghe- Dar ce-s de vină eu de-un gând himeric
Nu-mi dă răgaz să vreau să înţeleg?
Numai luna nunchi, o bucată de carne tocată,
Varsă lacrimi de argint. amestecată cu bucăţi de postav ale O, noaptea asta e-atăt de ’nsângerată
pantalonului, cu ţărînă, iar pântecele Şi-atât zoreşte să-mi dispoae sorţii,
IUSTIN ILIEŞIU. sfâşiat parcă de lup, din care curgea Că amuţit în ruga mea curată,
în abundenţă sânge. Gura soldatu­ Mă sbat în umbra ei ca 7z ghiara morţii.
Tăcură amândoi. Pe neaştep­ lui rânjită de durere era stranie.
tate, ca din senin, cumpăna începu: De pe buzele amesticate cu pă­ • V. CORBASCA.
nemţii deschiseră vijelia de foc. mânt, nu eşia nici un geamăt. Ane­
voios, puţin ridica capul să vadă
Ploaie grozavă de bombe. Pămân­ ce face doctorul şi apoi iar îi că­ Ziua de naştere
tul parcă tremura şi el de frică.
Suprema forţă a oţelului întindea dea pe targă. Pe fruntea-i albă, cu In sfârşit, mâine e zina tatii!
giulgiul morţii peste glia sfredelită boabe de sudoare, se întindea ră­ Pe Mâriuca abia o mai ţin răb­
de ghiulele. Bavarezii înaintau mulţi ceala morţii. In gene erau câteva dările. In fiecare zi răsfoise cu mâ­
ca iarba câmpului, în valuri tur­ lacrămi. Medicul, în pripă, tăia cu nuţele ei filele calendarului de pe
bate. Malurile tranşeelor acoperiau foarfecile hainele lipite de rană, îm­ masa de scris, adunându-şi toată
fără milă soldaţii noştri de vii. In bâcsite în sânge, pipăind cu dege­ ştiinţa ei de matematică pentru a
faţa uraganului nemţesc, care pră- tele carnea mutilată, turnând tinc- socoti zilele care o mai despart de
buşia tot în cale-i, se împotrivea tură de iod cu nemiluita. . ziua de naştere a tătucului.
un zid dureros : pieptul martirilor — Dă-mi o ţigară, domnule ma­ Se sculă des de dimineaţă şi se
delà Mărăşeşti. Cădeau ai noştri ca ior, murmură slab printre dinţi mar­ duse să se mai convingă înc’odată.