Page 13 - 1922-15

Nr. 15. C O S 1 N Z E A N A Pag. 237.

Pe fila cea dintâi era scris 6 Mai, nu se ofilească şi aşeză pe urmă deodată privirea lor aspră. Fără să
Luni; — Luni a fost eri, deci poate lăcrămioarele una câte una, mutân- răspunză, se aplecă spre căpşorul ei
să rupă fila frumuşel, s’o puie şi du-le şi diregându-le mereu să fie şi’ntr’o lungă sărutare îi strivi pe
pe ea în Cartea de cetire. Azi e Marţi, căt mai arătătoare. Mai îndreptă frunte câteva firişoare de păr bălai
7 Mai — şi mâine 8. S’a isprăvit! moţişoarele de panglică, ce împo­ ca frunzele de toamnă.
*
Nu mai încape nicio îndoială : 8 dobea mânerul; învârti corfiţa pe * *
Mai, ziuă tatii ! Şi Măriuca bătu fe­ toate feţele şi râmase deplin mulţu­ Spre mezul nopţii casa dormea
ricită din pălmi, — dar numai cu mită de reuşita muncii sale. somnul celor drepţi. Sub plapoma Iui
vârful degetelor, să n’o audă ni­ — Doamne! Ce-ar mai spune vişinie, tătucu era însă treaz şi cu
meni. \ doamna învăţătoare dacă ar vedea !.. ochii larg deschişi căuta să pătrundă
Grădina sclipea de rouă în di­ Şi se duse tiptil la fereastră, negrul cernit al odăii sale.
mineaţa aceea blândă de Mai. In- s’ascunză corfiţa după perdea, să Ii mai deschisese el odată, dar
tr’un loc ascuns, sub boschetele abia n’o găsească nimeni. acum după pocnetul reînoit al par-
înfrunzite din fundul grădinii, Mâ- Ştia ea ce ştia ! Las’câ va vedea doselii^putea să jure, că în odaia lui
riuca îşi cerceta în fiecare zi lăcră­ tătucu dimineaţa. se furişa cineva. Şi cu urechi de
mioarele, ce înfloreau acolo sfioase ’ * panteră pândi zgomotul paşilor pe care
* *
ca un zâmbet, neştiute de nimeni Lucrul cel dintâi pe care-1 făcu parchetele îi trădau scârţâind înăbuşit.
decât numai de ea singură. Ce multe tătucu la reîntoarcerea-i acasă, era Cu conştiinţa-i de om duşmănit
au înflorit în dimineaţa aceea! un picior năstruşnic ce-1 împărtăşi de toţi, tătucu îşi simţi inima bătând
Par’că dinadins vr’un îngeraş bun coastelor nenorocitului Lupuşor, care şi trupui scăldat de sudoare. îşi stre­
le-o fi deschis potirul cu picături cu coada între picioare se lipi de cură mâna spre lădiţa dulăpiorului
vrăjite de rouă... gard, chelălăind lugubru de noapte după revolver. Lădiţa afu­
Acolo, lângă florile ei, în colţul — „Fir’ar al dracului cu labele risită scârţăi strident şi tătucu simţi
tăinuit al boschetelor îşi pregătea lui!“ îşi spunea el scuturându-şi par’că cum din întunerec un om se
ea zi de zi micul ei dar cu care supărat hainele noui. mişcă spre el. Intr’o clipă smulse
avea să-l surprinzâ pe tătucii; da­ Rândaşul eşise în prag să vază arma din lădiţă şi ca fulgerul sări
rul ei agonisit din bănişorii căpă­ ce e şi fu repede lămurit de stă­ în partea cealaltă a patului.
taţi la zile mari, corfiţa împodobită pânul’său înfuriat, care până acum Cine-e acolo?!, se răsti el cu o
cu panglici trandafirii — aşa cum cel puţin de 77 de ori i-a spus să voce în care furia şi teama tremurau
învăţase ea la şcoală — şi în care nu dea drumul cânelui decât numai deopotrivă.
avea să aşeze un bucheţel de lă­ după ora 9! In cadrul surin al ferestrei se ro-
crămioare, florile tâtucului. Şi vocea puternică a conaşului tunjia ceva ca un cap. Şi mâna tătucu­
Când soarele se împlânta în răsună încă mult timp sub pridvo­ lui se încleştă pe revolver cu de­
muchea dealului, Măriuca înroşi de rul năpădit de viţă sălbatecă, însă getul pe trăgaci.
neastâmpăr, ca şi purpurul asfin­ câteva uşi trântite sec readuseră li­ Capul rămânea nemişcat şi tă­
ţitului. Sosise însfârşit clipa, când niştea, ca şi când nimic nu s’ar fi tucii, cu braţul întins, ţintea la în­
trebuia să culeagă lăcrămioarele, şi petrecut mai înainte. tâmplare cu ţeava tremurândă.
cu paşii sprintenei se furişă printre „Conaşul“ era om trudit şi ner­ Apăsă trăgaciul şi închise ochii...
tufişuri aruncând o ultimă privire vos. Greutăţile şi necazurile slujbei O muscă se lovi bâzăind degeam;
asupra florilor ei cu care schimbase îi înveninaseră şi mai mult firea-i arma nu luă foc. Şi atunci tătucu
atâtea şoapte, atâtea ’nsufleţiri. Nici si aşa destul de aspră; şi în zilele observă, că uitase cocoşul netras.
nu-i veni să le culeagă, să le rupă lui rele lumea se ferea de el ca de Şi cugetul i-se limpezi deodată.
trunchiul svelt şi gingaş: dragostea un cal nărăvaş. Repede îşi dădu seama, că din şase
ei împrumutase fiecărei floricele Insă în felul lui de a fi faţă de focuri tot I-ar nimeri cu unul de şi-ar
câte un sufleţel viu; şi odată cu Măriuca, era aproape de necunos­ clinti capul dela fereastră. Se gândi
mireasma lor dulce o tristeţe neaş­ cut. Fetiţa a^ta de şapte ani, către mai bine săaprinză lampa. Măriuca
teptată se strecură în inima ei. cu făptura-i blândă şi gingaşe îi dormea în odaia de alături. Ce spaimă
Deodată se născu un foşnet de era mărturie a unor vremi mai fe­ ar face o detunătură! Şi cu ochii ţintiti
frunziş. Măriuca tresări de spaimă, ricite din viaţa lui de om înşelat şi spre fereastră dibui peste marginea
dar se linişti repede când din tu­ fetiţa asta, zic, îl făcea par’că patului după butonul electric. Când
fişul de liliac lânosul ei prieten ră­ dinadins să-şi scuture aiurea toată îl atinse, pipăi cocoşul tras şi făcu
sări gâfâind de bucurie. otrava sufletului său, ca să-i apară lumină...
— Marş Lupuşor! — se răsti ei numai ca un tată blajin şi însufleţit *
ea pe şoptite câinelui gata să dea de o dragoste nemărginită pentru ea.
buzna peste lăcrămioare. O îmbrăţişă în seara aceea ca şi Tătucului i-se opri răsuflarea. O
Şi cu tristeţea oarecum risipită, alte dăţi, călare pe genunchii săi lâncezală grea ca de plumb îi în-
ca pulberea de pe o frunză, rupse robuşti, dar desmerdarea aceea în muiă mădularele. Cămaşa jilavă de
primul firişor — cel mai greu de ajunul zilei de naştere, i se păru sudoare i-se lipi rece de trup. Abia
rupt — căci la al doilea şi la al Măriucăi de un farmec deosebit. avu puterea să se scoboare din pat
treilea icoana corfiţei împodobite — Nu e aşa, că mâine stai acasă, şi să se târăe spre fereastra unde Mâ-
cu panglici şi plină cu lăcrămioare Tătucule? îl întrebă ea sfioasă, în- riuca stătea încremenită strângând
învia tot mai vie în închipuirea ei, roşindu-se însă îndată de teama de cu tnânile-i [înţepenite o corfiţă cu
şi peste câteva clipe Măriuca cu­ a nu fi trezit cumva în inima tătucu- panglici trandafirii şi plină cu lă­
lese toate lăcrămioarele. 1 ui bănuiala surprizei ce i-o pregătise. crămioare...
Se duse apoi în casă şi îşi căută Ochii, gânditori pentru o clipă ai George Şerban.
corfiţa. Umplu cu apă ulcica po­ tătucului căutau rostul întrebării şi
trivită în fundul ei, ca florile să un zâmbet abea lămurit îmblânzi