Page 10 - 1922-16

Pag. 250. - - - - - - - - - C O S I N Z E A N A - - - - - - Nr. 16.

Piciorul de lemn. orice găsea, lucru mai mare, dar II vom spăla şi-l vom pune la locul
pe care-1 putea duce în gură, fie
lui. Dar Bălan nu mai trebue ţinut
ION AGÂRBICEANU. - 15 - lemn, fie vas, fie haină, le lua şi le la casă. Blestemat câne.
ducea cine ştie pe unde prin curte, Fără să se uite la ea, Ionică,
X. prin şură. Nu le strica, nu le făcea zise cu tristeţe:
nimic. Se vede că era o scrinteală — „Bălan nu-i de vină, bunică.
Bătrâna rămase un restimp în a bătrâneţelor. Bătrâna se legă de De ieri dimineaţă am văzut grămă­
prag, prostită, îngrozită, fără glas. gândul ce-i veni, ca şi când i l-ar joara aceia de gunoiu în care l-am
Se uită Ia piciorul plin încă de gu-
noiu, se uită la Stana lungită pe fi trimes însăşi maica Precistă, la găsit. Peste noapte l-a pus cine l-a
pus acolo“.
care se rugase.
podele, se uită la Ionică. Avea o Ea coborî din prag, veni lângă Bătrâna înlemni.
expresie de grea idioţie pe faţă, în băiat, îi puse mâna pe cap :
Dar în clipa aceea Stana, care-şi
priviri. Aproape zimbea, zimbetul — L’ai găsit tu? L-ai găsit tu, revenise în fire. şi ascultase poves­
acela al prostănaticilor. Ionică? Doamne-Dumnezeule cât l-am tea asta cu Bălan, se ridică zdro­
După ce-şi plimbă privirea dela
picior la Stana de câteva ori, ochii căutat! Blăstămatul de Bălan. Tre- bită, desfigurată, cu ochii ca două
hue să-l puşcăm, nu-i mai de ţinut răni vii, şi zise cu greu, ca şi când
ei se opriră şi asupra cizmelor de în curte“. Bunica se înăbuşă vor­ ar fi vorbit de supt o piatră de
pe masă. Şi, în capul ei bătrân, bind. moară :
de-odată ţişni un fulger vânăt, în­
ţelese ! Stana a îngropat piciorul! Ionică îşi ridică privi Ie tulburi, Ai dreptate Ionică. Noaptea ! Nu-i
S’a desculţat să n’o audă nitne ! se uită la bănică-sa, dar era lim­ cânele, e o căţea. Ea nu mai e vred­
pede că nu înţelegea nimic. nică să-ţi fie mamă“.
Era cu putinţă? Un om în toate : — Uite cum a fost, Ionică, uite Bătrâna se uită la ea, o pricepu,
minţile poate face o aşa nelegiuire? dragă. Azi dup’amiazi a fost soare şi se repezi să-i astupe gura. Stana
Căută să vadă faţa Stanei, dar.a- si cald. Am scos perinile că se niu- o feri cu blândeţe.
ceasta era cu faţa la pământ, cum cegăiau, le-am scos la soare. Mi-am — Las’ mamă, nimic nu se mai
căzuse. Nici bătrânei, nici lui Ionică zis: da să scot şi piciorul? Cercu­ poate ascunde. Dumneata ini-ai spus
nu le veni gândul că Stana ar fi rile acele albe încep să ruginească! adeseori căţea, şi aveai dreptate.
putut muri. Aproape nici nu băgară L-am scos deci şi pe el, l-am răzi- Am fost o căţea, ’ionică, n’am fost
de seamă cum a căzut. Erau ca mat de perină. Iacă, da, aşa am fă­ mama ta.
prinşi de-o spaimă cu mult mai cut, păcătoasa de mine“. ’ Bătrâna Băiatul, fără s’o priceapă, se în­
mare. se îneca. Tăcu nn răstimp, tuşi de spăimântă ; ochii i se umplură de
După ce înţălese, ochii bătrânei câteva ori, apoi urmă : lacrimi.
se pironiră asupra lui Ionică. Băiatul ■-* - Când a scăpătat soarele după Nu ! Nu-ţi pleca ochii! Uită-te
t
stătea tot aşa de alb, tot aşa de nemişcat, masă, aşa înainte de ojină, şti tu la mine şi mă înfruntă ! Uită-te la
cum era în clipa în care a intrat în tindă. bine când — şi ea parcă dădea mine şi mă scuipă în faţă ! Scui-
Cum să-i spună acestui băiat nevi­ măre însemnătate faptului că şi Io­ pă-mă şi tu mamă ! Numai aşa mă
novat adevărul ? Când a înconjurat nică ş t i a , „ d e c i când scăpătă soa­ voi mântui.
orice ceartă cu Stana în faţa lui, după rele după casă, am adus perinile. Bătrâna cercă din nou s’o oprească
ce s’a chinuit atât să-i acopere pur­ Când să iau piciorul, nicăiri. L-am de-a mai vorbi.
tările mamei sale, să nu ştie nimic, căutat, Dumnezeule, de-atn întratîn N’o asculta Ionică! Mamă-ta
cum ar veni acum să-i spună ade­ păcate. Bălan l-a luat. Tu şti nă­ e bolnavă. A fost la târg şi-a iz­
vărul ! Era cu neputinţă! I-ar fi ravul lui Bălan. Şti că odată’ a tras bit o un vânt turbat.
stricat pentru totdeauna viaţa ! Ar până în şură albia cea micădepâne. — Nu, n’am fost la târg ! Dar
fi dujmănit-o pe mamă-sa cât ar Cât l-am căutat Dumnezeul meu ! bine zici, am fost izbită de-un vânt
fi trăit. Da, era cu neputinţă să-i Cui să-i treacă prin gând să fie turbat. Şi nu de acum. Vântul acela
spună ! Dar ce să-i minţească, Dum­ acolo.“ m’a dus şi unde am fost astănoapte.
nezeule? Cum să-i spună că a Ionică o asculta cu gândurile Ionică îngrozit, înduioşat — în
ajuns piciorul acela în gunoiu ! Să-l risipite, neîncrezător. viaţa lui n’o mai văzuse pe ma­
fi lăsat să creadă că o putere ne­ — Cum să-l fi găsit, dacă era mă-sa într’o astfel de stare,— să
văzută l-a dus acolo? Dacă ar fi astupat cu gunoiu?“ zise el fără să n’o mai recunoască, nici n u ~ o au­
fost în pământ curat! Dar în gu­ se uite la bătrâna. zise vr’odată vorbind aşa prăpăstii,
noiu ! Ar însemna să-şi bată joc de Da, adevărat, blestematul de crezu din tot sufletul pe bătrâna, şi
amintirea tatălui său! Nu! Băiatul câne ! Piciorul a fost greu şi nu l-a se apropie de mamă-sa.
nu puteea fi lăsat în credinţa că putut târî decât până la gunoiu. Pe — Nu, nu mă atinge! încă nu!
tatăl său n’are hodină în pământ. urmă l-a astupat. Da, chior aşa, l-a Sunt spurcată, şi întâi trebue să mă
„Ce să-i minţesc, ce să-i spun, astupat, trăgând din grămadă gu­ curăţ. Află deci, băeţaşul meu drag,
Dumnezeule? Sfântă Maică Precistă, noiu cu labele pe el“. că eu sunt... da,... sunt o femee ti­
ajută-mi!“ . Bătrâna tăcu ostenită, oftând din căloasă. Tu nu şti ce-i asta. Şimi-e
Ionica răzimă, tăcut, pictorul de adânc. Dar’ văzând faţa mereu tristă ruşine că trebue să-ţi audă urechile
părete. Privirile lui nu mai erau a lui Ionică, adause îndată : astfel de vorbe. Dar trebue să-ţi
înspăimântate : se tulburară adânc, Nu trebue să fi supărat. Dacă spun. Nu mai pot răbda, nu mă
şi faţa Iui se făcu cenuşie. ar fi făcut aşa un om, ar fi un pă­ mai pot chinui. Deci eu...
De-odată bătrâna simţi că învie. cat, un groaznic păcat! Dar un câne! Bătrâna îi puse mâna la gură.
Aveau un câne bălan, un câne bă­ Un dobitoc ! El n’are suflet. Ce ştie — Nu, mamă, e zadarnic. As­
trân, cam surd, care de-o vreme în­ el ce face? Nu-i nici un păcat! Să cultă Ionică. Tatăl tău a fost în
coace îşi făcuse un nărav: iscodea nu crezi altfel. Doamne fereşte să războiţi, eu am rămase acasă. Tre­
pe lângă casă, pe dinaintea uşii, şi nu crezi. Acum bine că l-ai găsit. buia să nu mai am alţi bărbaţi,