Page 11 - 1922-16

N r . 1 6 . C O S I N Z E A N A - - - - Pag. 251.

Din nou. spre soare... Pândeau în jurul ei, îngroziţi, şi
bunica şi copilul. După o vreme
ea îşi veni iar în fire. De data asta
De dragul ochilor tăi negri, furat-am zărilor tăcerea privirea ei era cu totul limpede: o
Şi-am făurit un vers de aur să ţi-l închin în nopţi cernite
Când stolul gândurilor negre îmi răscoleşte ’n cânt durerea, nesfârşită tristeţă, o tristeţă până
Mireasa sufletelor moarte, — şi sora celor obosite... la moarte vorbea din ea.
Umilită şi rugătoare întrebă :
— îmi daţi drumul, pot să plec,
De dragul ochilor tăi negri, în aromirile de seară,
Am încrustat în două lacrimi, povestea viselor stinghere nu-i aşa? Copilul începu să ţipe,
Născute între două rime, — şi-am plâns cu florile de ceară se acăţă de braţul femeii şi striga
împrăştiate sub ferestre, — victime-acelciaşi hymere... bunicii să n’o lase.
Unde să te duci? Mulţu­
meşte lui Dumnezeu că te-ai deş­
De dragul ochilor tăi negri, în nopţile violetate
Şoptit-am sufletului, cântă: romanţa buzelor subţiri, teptat. Orice palmă de pământ soarbe
cu aceeaşi bucurie lacrimile celor
Romanţa lacrimilor mute şi-a buzelor nesărutate
Ale fecioarelor nebune, înmormântate ’n mănăstiri. ce se pocăesc. Rămâi şi mulţumeşte
lui Dumnezeu că te-a scăpat de
Satana. Ai fost tare în rău ca o
De dragul ochilor tăi negri, mă reînalţ din nou spre soare,
Spre culmile scăldate ’n aur, mânat de vajnicul avânt, stâncă, dar tot te-a răsturnat“.
Ca să culeg de pe Golgotha, cununile nepieritoare Ionică se potoli din plâns şi privi
Căci iar am învăţat să sufăr şi iar am învăţat să cânt... mângăitor la mamă-sa.
» — Aşa dar nu mă alungaţi?
DEM. GÂLMAN. — Dacă nu te-a alungat el, care
avea dreptul să o facă, şi te-a ier­
tat în clipa morţii, cine suntem
câtă vreme el nu era acasă. O fe­ Ionică, într’adevăr se lăsase pe noi să te alungăm din casa l u i ?
meie cinstită aşa trebuia să facă. prag, şi cu capul în mâni plângea. - SFÂRŞIT. -
Dar eu n’am rămas femeie cinstită, Deşi nu pricepea tot ce-i spunea
am avut alţi bărbaţi, am avut ibov­ mamă-sa, simţea că ceva înspăi­ —----- - 0 x 0 -------- -----
nici“. Ea începea să se înece. Gâ- mântător se petrecuse în casa lor.
făia. O milă negrăita faţă de tatăl său îi Gaspadin Paltovnic*
Ionică se uită rugător la buni- umplea inima.
că-sa, rugător şi speriat. — Nu mi-a fost milă de el, Io­ Schiţă din răsboi.
— Dar’ taci odată, nebun-o ! E nică ! I-am dorit moartea, din su­
de-ajuns dacă-ţi schimbi viaţa de flet i-am dorit’o. De-aceea nu i-am Ruşii, -- nepreţuiţii noştri tova­
acum în colo. E de-ajuns dacă-ţi uşurat prin nimic suferinţa. Dacă răşi de arme! — curg de trei zile
pare rău şi te pocăieşti“, se ruga n'ar fi fost bătrâna asta, ar fi putut în şir, ca un val eşit din matcă.
Au tăbărît pe Valea Tarcălui ca un
bătrâna cu mânile împreunate, ca crăpa! Eu lâtram în mine ca o că­
înaintea unei icoane. ţea: lătra în mine patima răului. nor de lăcuste flămânde, pe un lan
— Nu, nu-i de-ajuns, m a m ă ! Voiam să mă bucur de viaţă! Şi de grâu. Vin să ne ia locul, căci
şi-au adus aminte — însfârşit! —
Ce vrei să rămân în osândă me­ când a murit am vrut să nu mai
reu?“, ţipă ea de-odată cu groază. rămână nicio urmă după el, nimic că sunt aliaţii noştri.
Să cred mai departe că eu sunt din el, ca să nu am de ce mă ne­ % Patru zile şi patru nopţi ne-am
Dumnezeu, că pentru mine răsare linişti. N’au vrut să îngroape picio­ ciondănit cu ei până ce, cu cihn şi
soarele, că pot face tot ceeace vreau, rul cu mortul. L-am îngropat eu! vai, au luat poziţia în primire, şi,
tot la ce mă îndeamnă trupul? Au In gunoiu I-am îngropat! spuse ea nu trebue uitat că polcul 117 ca­
ţi-ai uitat că aşa zicea şi el? Avea înăduşită. „Scuipaţi-mă, veniţi şi valerie, — cel care ne schimbă, —
dreptate, dar eu am fost o ticăloasă. mă scuipaţi acum“. Atât mai putu este un regiment de elită, şi ca dis­
Ionică plângea acum. Bătrâna, spune, apoi izbugni într’un plâns ciplină şi ca vitejie în luptă!
neputincioasa,îşi lăsase capul în piept. desnădăjduit cu aiurări şi svârco- S’au gândit pe semne Ruşii că
— Ascultă, deci Ionică,“ începu liri, încât bunica şi copilul trecură ar face mare greşală să ne lase să
iar cu vocea tot mai înecată. Am prin toate spaimele morţii. plecăm cu părere rea despre ei, aşa
avut ibovnici. Odată vei şti mai Nu se linişti până noaptea târ­ că ne-au poftit la un mare ospăţ,
bine ce-i asta, şi atunci să mă des* ziu. Piciorul zăcea uitat, plin de gu­ dat în onoarea noastră.
preţuieşti şi mai mult decât acum. noiu, răzimat de perete. Iată-ne strânşi într’o seară în
Să nu-ţi uiţi de asta! O, nu-ţi vei Ce bine rni-e a c u m ! oftă ea casa cu două rânduri a unui Italian
uita! Aşa ceva nu se poate uita. după ce se trezi. Da, sunt o ne­ din Brateş, unde s’a aşezat Ştabul
Da, am avut ibovnici şi până a fost mernică, o ştiţi şi voi acum. Sunt lor. Exteriorul şi scările luminate
tatăl tău dus, şi dupăce s’a întors un vierme pe’care mă puteţi strivi. „a giorno“ îţi fac impresia că aci
nenorocit acasă. PeFilăru l-am avut, Dar şi atunci îmi va fi bine. Stri- are loc cine ştie ce recepţie de gală,
şi pe câţi alţii. Eşiam noaptea pe viţi-mă! Ce povară am purtat eu iar după orânduirea din năuntru îţi
fereastră şi mergeam să mă tăvă­ în mine, Dumnezeule. Acum am faci numaidecât o ideie de felul
lesc în mocirlă. scăpat! Mi-e tot atât: alungaţi-mă! cum ştiu aceşti oameni să facă răz­
— Dar’ taci, pentru numele lui Nu mă veţi mai putea suferi lângă boiul.
Dumnezeu! Nu vezi că băiatului i-e voi. Dar’ nu-i nici un rău într’asta! După prezentări începe seria
rău? strigă bătrâna, adunându-şi Tot îmi va fi bine“. * Din volumul Soft aripa morţii, ce va
rămăşiţele de energie ce mai avea. Ea începu să aiureze din nou. apare.