Page 10 - 1922-17-18

Pag. 266. C 0 S I N 2 E A N A ---------------------------------------------- Nr. 17—18.

— Am cetit, am cântat puţin şi
'Romanţă m’am plictisit mult. Dar tu?
— Eu___apropo : m’am întâlnit
„ Vezi bărcile acele, căsuţe plutitoare, pe stradă cu zăpăcitul de Tomică
Căsuţe legănate de valul, moale, lin ? şi ma mult pe sus m’a luat la gară
1
Cât farmec e pe ele în asfinţit de soare! — să vedem pe Regina.
Rămâi la noi, la mare, rămâi, drumeţ străin“. —Şi ai fost la gară? întrebă
doamna foarte vioiu.
— „ Vezi nava ce se duce cu naltele catarte, — Da.
Un drum de pânză albă lăsând în urma ei ? —Ei bravo I spune-ini ce ai vă­
Tot sufletul încolo, un freamăt de departe zut? Era multă lume? Gara era
Mi-l cheamă’n clipa asta; mă cheamă munţii mei“. împodobită frumos? Cum era îm­
brăcată Regina? Cine a fost dintre
— „Ascultă fermecata cântare depărtată: cunoscuţi? Să-mi spui te rog..............
Din largul mării-acuma pescarii-acasă vin; — Vai dragă, zise doctorul râ­
Cu cântecul şi barca petrec viaţa toată. — zând, cum vreai tu să-ţi răspund la
Rămâi la noi, la mare, rămâi, drumeţ străin“. o sută de întrebări dintr’o dată ?
Stai s’o luăm metodic.
— „In ţara mea cu măguri şi culmi înalte, sure, — Ei bine, bine, metodicule !
Cu doine şi cu doruri, cu turme şi cu stâni, Ce ţi-e şi cu intelectualii ăştia!
Un cântec cum nu-i altul pe lume nicăiure, Haide spune-mi tu ce ştii.
E cântecul de sară al codrilor bătrâni“. — Mai întâi, draga mea, tu ştii
bine că adunările şi părăzile îmi
— „ Vom rătăci cu barca şi de pe mii de unde displac şi dacă n’ar fi fost Tomică,
Voiu strănge-al mării farmec plutind pe valul lin, nu mă duceam. E drept că venirea
Şi numai pentru tine în ochi îl voiu ascunde. — Reginei în oraşul nostru e un eve­
Rămâi la noi, la mare, rămâi, drumeţ străin“. niment destul de rar, care, drept
să spun, mă pusese în mişcare şi
— „M’aşteaptă’n munţi o vale cu murmur de isvoară; pe mine Dar când am ajuns pe
Cu mine vină’ncolo in munţii mei frumoşi peron, când am văzut atâtea fracuri
Şi cerbi şi căprioare ce la isvor coboară şi jobene, mănuşi albe şi ghete de
Vei îmblânzi acolo cu ochii-ţi luminoşi“. lac.........
— Ei vezi, zice doamna, şi tu
— „Eu am crescut pe ape şi marea-i fermecată te-ai dus în haine de stradă ; tot- ,
f
Şi marea nu mă lasă în ţara ta să vin, deauna neglijent şi neîngrijit. Uite,
Şi nu-ţi voiu fi mireasă acolo niciodată. - nici nu te-ai bărbierit de trei zile.
„Rămâi la noi, la mare, rămâi, drumeţ străin“. — Lasă Mimi, nu duce grija că
Regina nu mă cunoaşte.
— „Şi eu sânt dela munte şi înapoi acasă — Dar lumea care te cunoaşte
Cu mii de glasuri codrii mă cheamă’n ţara mea ce-o fi zis?
Şi inima mea plânge şi mi-te vrea mireasă — Treaba ei !
Şi inima rămâne.... Rămân şi eu cu ea“. — Cine era la gară?
G. ROTICĂ — Da cine nu era?! Toate au­
torităţile începând delà Prefect şi
fru-fru de mătăsuri şi un amestec şi se lipi de umărul lui ca o pisică General până la moş Costache Su­
de parfumuri vii şi apetisante se leneşă la căldura soarelui.' Apoi ciţii, nelipsit delà nici o paradă.
apropie de biurou şi se izbi v olent de-odată îi înlănţui gâtul cu bra- Cercetaşi, elevi cu steaguri, liceieni *
în fotoliu. Ochii i-se opriră pe or­ ţe!e-i albe şi reci privindu-1 adânc cu pretenţii, externatul cu directoara
dinul de chemare, lăsat pe birou ; în ochi. spilcuită şi pudrată ca o jună.
îl cet cu atenţie, apoi ridică pri­ — Ce mă fac eu fără t ne ? Cum — Ei, nu, nu ; nu asta vreau
virea şi cu vocea îmblânzită întrebă : să stau singură două săptămâni? să ştiu. Spune-mi dintre cunoscuţi
Pleci chiar mâne? dragul Tu o să mai poţi veni? Da? cine era.
meu Eugen. — Cred că da, dar nu pot pro­ — Asta-i cam greu ! Dintr’atâta
— Cum vezi şi dumneta, răs­ mite cu siguranţă. Cine ştie ce fel lume cum să-ţi spun pe cine am
punse doctorul cu acelaşi ton pe de şef sucit găsesc acolo. văzut.
uit mul cuvânt. — Ei, nu, nu vreau ! Trebue să — Bravo ! Dar tu unde te uitai ?
— lartă-mă Eugen, te rog iar- vii, vreau eu să vii ! Te rog, Eugen ! loneasca a fost?
tă-mă ! Avea-i tot dreptul să fi con­ — Ei da, o să vin, o să vin, Doctorul căzu pe gânduri
trariat şi eu te-am năcăjit şi mai numai să nu te mai găsesc cu nervi. să-şi amintească dacă a văzut pe
mult. — Ei, şi ce-i cu asta, zise loneasca.
— Eu te-am ertat de atune. doamna alintându-se, doar tu eşti — Da. Erau la un loc loneasca,
Doar eşti un copil alintat şi obraznic doctor! Popeasca ş Mătăsâriţa.
!
în contra căruia nu sunt în stare Verescu îşi trecu braţul după . — Cu ce era îmbrăcata loneasca ?
să aplic vre-o penalitate. talia doamnei şi blând, uşor, încet, Doctorul făcu ochii mari, dând
Doctorul îi sărută mâna lung şi o conduse la canapea unde se dracului, în gând, pe loneasca.
apăsat. aşezară. — Zău nu ştiu, dragă.
Doamna se făcu blândă-blântiă — Ce-ai făcut azi, dragă Miini? — Cum se poate? ! făcu doamna