Page 13 - 1922-17-18

Nr. 17—18.-------------------------- ---------- — C O S I N Z E A N A - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - Pag. 269.

II. (jândun dup’o f
Biserica părea o clădire de ză­
padă sub potopul de raze care o
scălda. Pe cer luna strălucea, stelele 'Iot mai departe geme vijelia...
clipeau a lene, puţine şi rare. Soare,
încetase orice zgomot. Nici frun­ O, soare şi tu cerule: doi prieteni buni
zele pomilor nu mai fâşiau, nici Eu v'am văzut adeseori după furtuni
murmurul surd al oraşului nu se încununaţi de străluciri neperitoare........
mai auzia. Rândurile de case se în­
şirau mute şi nemişcate, ca nişte Eu v'am văzut după cumplite vijelii de vară,
blocuri de marmoră într’o uriaşă O, soare şi tu cerule senin şi sfânt
carieră. Câteva ferestre refrângeau Şi ’n sufletu-mi ca după nori bătuţi de vânt
lumina lămpilor dinăuntru şi feli- S’a luminat ceva frumos din cale-ajară.
narile păreau îngândurate de mă­
reţia astrului de sus. Din curtea Stă bucuria aevea inima să-mi spargă:
din faţă a Căpitanului Corbeanu se O, soare şi tu cerule, noi suntem fraţi,
ridică ca un sunet de alarmă cân­ Cu aceleaşi legi, de-acelaş drum legaţi,
tul unui cocoş, căruia îi răspunseră Avem aceeaş soartă ’n lumea largă.
alţii din depărtare într’o simfonie
turbură şi stridentă. Apoi tăcerea Voi străluciţi de mii de ori mai bine
se întinse din nou asupra tro­ După furtuni din trecătoare veri,
tuarelor. De mii de ori dup’o răscoală de dureri
Trecuse de miezul nopţii. In E mai senin şi mai frumos în mine!,..
grădina bisericii se mişca o umbră
neagră sub desişul caişilor. O mână TEODOR MURĂŞANU.
omenească împinse portiţa a cărei
parte de jos scrăşnia pe nisipul narelor pline şi a capului uşor de au vederi înfricoşătoare, e din pri­
curat. Umbra făcu doi paşi, înco­ gânduri. Aur! Având aur se putea cina că nu’s obişnuiţi cu întunere-
voiată de mijloc, pândind cu îngri­ hţ^ni mai bine, se putea scula di­ cul tnohorît şi pustiu al sfântului
jire în toate părţile; după aceia mineaţa mai târziu, îşi putea plim­ locaş.
înaintă în curtea acoperită cu iarbă, ba trupul în vesminte mai frumoase. Şi ce uşor îi era acum să se
mergând greoi şi împleti ci ndu-se Asta îşi spusese dascălul bise­ îmbogăţească. întâmplarea cu gă­
până ’n dosul zidului clopotniţei, ricii, găsind cheeaîn iarbă. Demult sirea cheii era norocul lui. Cele
unde se opri cu grije. se gândise el se prade casa sfântă, două cupe erau ascunse de popa
Era dascălul. Pavel se strecură dar niciodată cu temei. Căci multe într’un colţ din altar; n’avea decât
binişor dealungul peretelui târân- se petrec în capul omului! Câte omo­ să intre, să le ia şi să iasă lăsând
du-şi cu grije piceorul. Din când ruri nu se fâptuesc în cugetul celui uşa bisericei deschisă ca să se
în când îşi rotia ochii în toate păr­ mai curat! Gândul e închis în cutia creadă că au intrat hoţii de meserie.
ţile şi trăgea cu urechia: nimic însă de oase ca în cea mai ascunsă din­ Cât despre dascăl el era la adăpost
decât cele văzute nu-i strânjenea tre închisori cine altul îl poate de orice bănuială. Cheia o să o
privirea, nici un sunet neaşteptat nu afla decât fiinţa care îl stăpâneşte? arunce undeva ca să rărnâe părin­
strica liniştea; acelaş ocean îfiTThs Pavel ştia multe poveşti curi­ tele Grigore cu credinţa că hoţii au
de lumină se revărsa peste tot şi oase despre hoţi cari spărseseră bi­ deschis uşa cu o cheie străină.
toate. serici ca să le prade. E adevărat, Un lătrat de câine îl făcu să
Omul se apropie de scările de că fiecare poveste sfârşeşte cu pe­ întoarcă capul. Câinele lătra în mij­
piatră care duceau la biserică.. O depsirea nelegiuitului de mânia ce­ locul stradei la nişte semeni de ai
ultimă aruncătură de ochi pe strada rească. Unul a văzut-o pe Maica sei care tocmai treceau drumul.
tainică şi râmase câteva clipe pe Domnului ridicându-se încruntată Dascălul voind să,’năbuşe zgo­
loc, gâfâind din greu. îşi apăsă o în clipa în care se-gătea să fure motul pe care îl face deschizând
mână pe piept şi cu cealaltă scoase un lanţ de aur de pe icoană, şi a uşa întoarse cheia în broască în
tremurând cheia din buzunar. Das­ rămas .fără grai toată viaţa lui. Un vremea ce animalele se certau cu
călul Pavel avea de gând să altul înebuni de spaimă, se pomeni înverşunare. Dar când să pună mâ­
intre în biserică si să fure două de îndată cu Mântuitorul-că îi puse na pe clanţă ca s’o apese, iar se
cupe de aur. uiâna pe umeri şi a doua zi a fost opri. -Ii trecuse prin corp fiori reci
Ii era drag pentru strălucirea lui găsit lângă altar, galben ca ceara, şi inima începu să-i bată cu'putere.
şi mai ales pentru binele ce-l adu­ prostit şi ţipând de câte ori se Pavel se uită în toate părţile.
cea în viaţă. Aur, vorba asta fer­ apropia cineva de el. Şi câte şi Ce noapte sfântă de primăvară. In
mecată, care a vrăjit lumea dând mai câte! Dar dascălului nostru văzduh rotau mirosuri de flori şi
un simţ nou de îndată ce o cunoa­ nu-i venea să creadă nimic din de iarbă; pomii se'»jucau cu firele
şte, i-a urlat în cap de când se fleacurile acestea. Au fost slabi de de argint ale Dinei, acoperişurile
ştie pe lume. Şi nici odată nu a ingeri şi pace! De câte ori n’a stat sclipeau ca nişte ţăvi de aur şi
avut parte de el. Era de patruzeci el noaptea singur în biserică şi tot geamurile bisericii restrângeau va­
şi şase de ani, şi îngropase tine- n’a păţit nimic, nici n’a văzut alt­ luri de argint. O pace ingereascâ
reţa într’o mlaştină de zile prăpă­ ceva decât luminele candelor şi se revărsa peste oraş.
dite şi searbăde, muncise necurmat icoane ca toate icoanele. Biserica Dascălul se înfurie. Ce aştepta
din zori până în amurg, fără să fi îi era tot atât de obişnuită ca odaia el acuma? De ce nu se deschide
gustat dulceaţa îmbătătoare a buzu­ în care dormea. Şi dacă unii proşti uşa? Şi deodată, fără să-şi fi dat