Page 14 - 1922-17-18

Pag. 270. -------- - ■ ■ . i C O S I N Z E A N A ---------------------------------------------- Nr. 17—18.

seama cum, împinse clanţa. Un câtva timp trăgând cu urechia şi mişte; dar se simţia mai greu de­
scărţiit uşor îl făcu să creadă că privind către uşe; nimic nu mişca — cât o stâncă!.. Şi năluca, înainta,
s’a năruit un maldăr de fiare. Se o fi trecut cineva pe stradă; sau înainta mereu, străbătând biserica
opri o clipă, se uită împrejur şi poate vreun câine........... cu paşi mărunţi, cu veşmântul alb,
,deschise uşa de tot. Mirosul greu Din nou începu să meargă spre fâlfăind ca un steag.
al încăperei singuratic« îl isbi în altar. Lumina galbenă a candelii Moartea, Moartea îi urla hoţu­
nas. Trase uşor uşa după el şi se părea mai strălucitoare în bezna; ra­ lui prin creer.
strecură înăuntru. Cei câţiva paşi zele lunii îi rămase în spate. Şi Şi’l îngheţă frigul spaimei. Un
pe care îi făcu sunau lugubru, lo- icoana se desluşea tot mai bine; o pas, numai un pas să facă, în lă­
vindu-şi zgomotul de toţi pereţii ca faţă albă ca varul, cu o barbă neagră turi, în dosul stranei din dreapta....
o mingie de lemn. Dascălul se opri umbrind partea de jos şi cu părul dar nu putea. Stafia nu se oprea
şi vuetul încetă. Prin văsduhul rece căzut pe frunte. Pavel se cutremură de fel. Se îndrepta spre dânsul
şi negricios al bisericei nu se mai şi înţepeni; o bătae mai tare de Moartea!.... Mântuitorule, iartă-mi
auzea nici un zgomot. Zidurile sumbre inimă îi goni sângele în obraz ca mie, păcătosul! lartâ-mă Doamne,
se lămureau foarte puţin în partea o palmă voinicească; ochii îi lăcră­ iartâ-ină! Vine năluca... vine năluca...
stângă; păreau mai mult nişte nori mau într’un tremur de fulgere, ameţia. Şi întradevăr năluca se apro­
de culoarea plumbului, nedesluşiţi, Căci chipul sfântului se mişcase. pia mereu. înainta pe aceiaşi cale,
desprinşi parcă din cer ca se cadă Privirea lui înecată de obiceu în neuitându-se nici la dreapta, nici
gramadâ acolo, într’o nemişcare fio­ blândeţe, strălucia acum la lumina la stânga, -cu părul mare, despletit
roasă. Pe pereţii din dreapta jucau candelii, ca nişte ochi de pisică. pe umeri, cu mâinele atârnate în
razele intrate pe fereastră. Capul i-se bălăbănia încoace şi jos. Drumul o ducea la dascăl, care
Câteva din stranele locaşului încolo ca un cap de mort zguduit sta pironit pe treptele altarului, cu
eşau din.negură, lucind posomorât în coşciug. Lui Pavel i se făcu rău; părul sbârlit, cu gura strâmbă, cu
în noapte. In fund altarul se ghicea iî tremurau genunchii, şi braţele-i ochii eşiţi din orbite. Încă un pas,
după lumina palidă a candelei aprinsă moi de-a lungul trupului. Abia se încă doi şi vedenia fu lângă el.
la picioarele Sfântului Dumitru. ţinu să nu cadă. Închise ploapele, Dar când îi simţi apropierea, când
Atât mister plutea în aer şi atâtâ străngându-le cu putere, dar repede o privi în obraz, Pavel avu un foc
mohorâre împrăştia locaşul, că lui le deschise iar. De astă dată în­ roşu în obraz în ochi, şi în tâmple.
Pavel i se strânse inima. fruntă cu îndrâsneală candela şi, Din piept i se rupse parcă ceva;
îşi trecu mâna pe frunte ca un icoana Sfântului Dumitru, iar acum şi sfâşiat de groază, îşi umflă gâ­
om care nu ştie ce are de gând să îi apărea ca în totdeauna; un chip tul, se ridică în piceoare zguduit,
facă şi se furişe tiptil în dosul unei zugrăvit pe perete. Dascălul se opri îşi adună puterile şi scoase un ur­
coloane, aşezată nu departe de uşă; şi se întoarse uitându-se la petele let prelung care răsună în bolta
acolo se opri câteva clipe cu o albe ale lunei, şi prin fereastră, la cătrănită ca un bubuit de tun. Apoi
sudoare rece pe frunte. Respiraţia noaptea luminată de afară. dascălul căzu de pe scări, rosto- #
. îi eşa din gâtlej şuerătoare ca o Nu-i mai era teamă de nimic. golindu-se pe lespezi ca un butuc.
năpârcă; coşul peptului i-se zbuciu­ La lucru. Dar.... arătarea se opri şi ea din
ma de bătăile inimii. îşi aţinti ochii Se urcă frumos în altar, rece şi mers, întinse braţele, ridică pleoa­
pe fereastră la ramutile întunecate hotărât, luă cele două cupe şi le pele dând la iveală nişte ochi de
ale caisului, îi duse după aceia în băgă una în sân şi alta în buzu­ diavol, ţipă de se cutremură bise­
fund, inspre gămălia pâlpâitoare a nar. Atingerea lor îl făcu să tre­ rica, şi se întinse pe jos cu mâi­
candelii. se frecă prosteşte la ochi mure o leacă; se linişti însă numai nele şi piceoarele încârciete şi cu
şi se scutură caprins de friguri. decât. Şi înbucurat, da să sco- obrazii răsuciţi.
Deodată îi pătrunse la urechi boare treptele altarului.... In locaşul sfânt se făcu linişte.
lătratul unui câine în chiar curtea Dar îngheţă pe loc, cu ochii Numai razele lunei se fugăreau pe
bisericii. Dascălul tresări din cap holbaţi. Auzi uşa deschizându-se cele două corpuri.
pană în piceoare şi întinse mâinile încet,... încet.... Apoi, lumina lunei
într’o mişcare repede. Dar după năvăli ca nişte valuri de argint pe A două zi clocotia strada şi clo-
două clipe câinele tăcu şi liniştea ferestrele delà intrare. ctftia şi oraşul de pâţănia dască­
luă din nou în stăpânire împreju- Uşa rămase câtva timp deschisă. lului Pavel, care fu găsit mort în
rimele. în jurul lui Pavel, ca nişte Scărţăitul ei vuea încă în bolta ne­ biserică cu două cupe de aur la
foaie ce s’ar desutnfla, zgomotul gricioasă.... Cine venea.;..? Un fâ­ el, alăturea de corpul leşinat al
gâfâielilor sale îi supărau urechia. sâit straniu întinse urechea.... Şi.... nevestei Căpitanului Corbeanu care
Atunci îşi dete seama pentru ce şi ... o formă albă, o femeie înaltă suferind de somnambutism, se stre­
venise; făcu doi paşi înainte atingând şi slabă cu gura rânjită, se trecură curase noaptea din casă, atrasă de
de abia tălpile, de pietrele răsună­ înăuntru, înaintând spre el. razele magnetice ale lunei. .
toare ale bisericei. Ajuns în mijlocul Dascălul nu mai avea puterea
ei, dascălul chibzuiala ce avea de nici să strige, nici să se mişte din Râde şti.
făcut. Să meargă drept la altar, să loc. Vedea năluca, o vedea bine /. Gri Gri.
ia cupele de aur delà locul lor. cum păşea ţeapănă fără să se abată,
Nimic mai uşor. Şi începu iar să trecând când prin razele lunei, când *
păşască încetişor, încetişor, cu mâi- prin valul întunericului.... Maică Pre-
nele întinse înainte, ca nu.cumva cistă, Doamne!.. Sfinte Dumnezeule... Cetiţi şi răspândiţi
să se lovească de vre’o strană. Dar era Moartea. Moartea care venea
iar se opri şi se întoarse speriat; să-l pedepsească.... Vru să vor­ Revista ,Cosinzeana.‘
un sunet ieşit ca din frecatul unui bească, dar îi era gâtlejul strâns
chibrit, îl ţintui pe loc. Stătu astfel ca de o mână de fier; vru să se